Editorial

Știri pe care nu vrem să le știm – evenimente anunțate cu fast sau știrile negative

Știrile se întâmplă cu noi sau în apropierea noastră, zilnic suntem martorii unor evenimente care pot fi relatate prietenilor sau publicului larg. Întâmplările neprevăzute devin senzaționale, iar cele anunțate cu mare fast se dovedesc a fi nereușite. Prin intermediul canalelor media primim doza zilnică de noutate, care din păcate durează doar o zi și se devalorizează extrem de rapid. Suntem supărați pe politicieni și pe cei pe care ni-i prezintă, dar omul este un animal politic. Altfel spus, participăm prin neparticiparea noastră, ascultăm prin neascultare și vedem chiar dacă nu vrem. Suntem în cetate, facem parte dintr-o comunitate și participăm prin toți porii, fie că vrem, fie că nu vrem. Participăm prin dezinteresul nostru, ca lucrurile să meargă aiurea, la întâmplare. 

Suntem sătui să auzim doar că lucrurile merg așa cum nu ar trebui. Ciulim urechile la vești pozitive și vrem eroii noștri, vrem idolii în care să credem, care să ne redea speranța pe care nu o mai avem. Eroii sunt printre noi și se luptă zilnic cu deșertăciunile vieții. Dar publicul are ochi doar pentru cei încununați de succes. Vrem să credem, deși nu o mai facem demult. Tânjim după senzațional.

Prin știri aflăm cu mult timp înainte de un eveniment care va avea loc – acesta este anunțat ”cum se cuvine”. Mesagerii însă, doar îl anunță, pseudo-jurnaliștii, adunați sub tutela diverselor asociații, nu mai sunt prezenți la evenimentul propriu-zis. Se adună câțiva cunoscători, prea puțini însă, raportat la însemnătatea evenimentului anunțat cu mult timp înainte. Se fac câteva poze, se postează pe o rețea de socializare și…poftim. De la an la an, ”evenimentul” capătă amploare, se constituie într-o adevărată tradiție și nimeni nu vrea să-și mai amintească de eșecul primelor ediții. 

Cică, se întâmplă și la noi evenimente importante. Mai încape vorbă? În Anul Centenarului, doar de asemenea ”evenimente” avem parte. Trebuie să mai și celebrăm, nu doar să ne văicărim.

În același timp, asistăm la întâmplări incredibile, accidente rutiere, eliberarea infractorilor, moartea pacienților în spitale, proteste pentru cauze nobile, altele decât cele reale. Dai din mână a lehamite – nu vrei să mai iei aminte. Sunt aceleași vești nenorocite, care vin spre noi cu nemiluita. Le auzim în fiecare dimineață din bucătărie, atunci când sonorul televizorului și conținutul știrilor nu ne poate lăsa indiferenți. Deci, participăm. Suntem parte a ceea ce nu vrem să fim și la fel de vinovați ca victimele întâmplărilor relatate.

Realitatea în care trăim și la care nu vrem să participăm, ea este cea care ne asaltează cu evenimente care li se întâmplă unor oameni ca noi.

Incredibil este însă faptul că, aceste știri sunt adevărate. Și uităm că realitatea ne oferă cea mai mare doză de fantastic și ireal.

 

 

 

 

sursa foto: videoblocks.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *