Stimulente educaționale pentru preșcolarii din familii cu venituri mici din Câmpia Turzii

Administrația locală a Municipiului Câmpia Turzii vine în sprijinul familiilor cu preșcolari, dar care au venituri mai mici.

Preşcolarii proveniţi din familiile al căror venit lunar este de până la 284 lei pe membru, pot beneficia de stimulente educaţionale sub formă de tichete sociale în valoare de 50 lei/lună, cu condiţia frecventării regulate a grădiniţei, în perioada septembrie 2019-iunie 2020.

Tichetele vor putea fi folosite exclusiv pentru achiziţionarea de produse alimentare, de igienă, articole de îmbrăcăminte şi/sau rechizite.

Potrivit Legii 248/2015, care reglementează acordarea acestor stimulente, frecventarea regulată a grădiniţei este obligatorie pentru preşcolari, fiind admise numai absenţe motivate în baza unor scutiri medicale (care să nu depăşească 50% din numărul total de zile de grădiniţă dintr-o lună) sau învoiri de către părinţi ( cel mult 3 zile pe lună).

Pentru informaţii privind întocmirea şi depunerea dosarului, părinţii care se înscriu în condiţiile de venit menţionate anterior, sunt rugaţi să se prezinte la sediul Direcției de Asistenţă Socială, str. 1 Decembrie 1918, nr. 4, tel: 0264 366396, de luni până joi, orele 8:00 –16:00, vineri, orele 8:00-13:00.

Adauga comentariu