Nu este generatie care sa nu treaca pragul scolii pe piesa “Ani de liceu”, nu este roman care sa nu aiba nostalgii cand o asculta. Stela Enache, artista care a lansat aceasta melodie-simbol a facut senzatie la Discoteca de la TIFF marurisind ca si-a petrecut anii de facultate la Cluj. Cantareata a dezvaluit pentru Ziar de Cluj cum si-a serbat majoratul la Conti, cum era Clujul in anii 70 si, cum s-a confruntat cu Securitatea, si, mai ales, cum a incantat sute de studenti de pe scena Casei de Cultura a Studentilor (CCS). Erau alte vremuri, alta eleganta si alt gust pentru muzica, insa piesele ei sunt aplaudate si acum.
Reporter: Cum ati ajuns sa va serbati majoratul la Conti?
Stela Enache: Eram studenta la Conservator, am intrat la 17 ani si pe 24 ianuarie, cand este ziua mea, m-am dus la Continental cu niste colegi si acolo am serbat majoratul. Pe vremea aceea nu se faceau rezervari. Colegii mei stiau ca e ziua mea si am mers vreo 15 persoane la o masa. Continentalul era atunci foarte frumos, foarte elegant si aveam chiar colegi care cantau acolo, in orchestra. Pe vremea noastra se canta live in toate partile. Dar nu de asta am mers acolo. Conti era un loc frumos unde sa imi serbez majoratul. Toti visam, aveam planuri, idealuri, eram plini de viata si optimism. De asta am ajuns acolo. Nu a fost o petrecere cu dans, colegii m-au serbat, am stat la masa, ne-am bucurat ca suntem impreuna si cam atat.
Ce fel de muzica se canta la Conti atunci?
Se incepea cu cafe concert si apoi erau evergreenurile care se canta si astazi in locurile elegante. Era muzica de foarte buna calitate si personalul de la Conti avea mereu tinuta de clasa. Generatia mea a facut parte din acest curent: noi incercam sa fim mereu eleganti, baietii aveau mereu costum si cravata, iar noi, fetele, incercam sa ne imbracam “de la pachet”. Cineva trimitea din Franta, Germania pachete in Romania si multi traiau din vanzarea acestor lucruri. Noi incercam sa fim frumoase si elegante. Cat esti tanar, esti frumos.
Unde cantati in acei ani?
Intrasem deja in Ansamblul Casei de Cultura a Studentilor, dar am inceput foarte usor. Mai intai am cantat ca backing vocals pentru celebrele surori Santu de la Cluj si, incet-incet, am devenit solista. Mie imi placea sa cant, nu stiam ca voi face meserie din treaba asta. Si asa a venit de s-a legat.
Cum ati ales sa studiati la Cluj?
Eu am facut trei scoli: liceul, scoala sportiva si scoala de muzica. Cand am dat Bacalaureatul si m-au intrebat parintii ce vreau sa fac eu am zis ca vreau teatru, la Bucuresti. Parintii mei nu au fost de acord. Sport nu voiam sa fac, sa fiu profesoara de sport si atunci a ramas Conservatorul. In Capitala aveam si rude, iar eu ma gandeam ca acolo poate-poate voi ajunge sa fac si teatru. Parintii mei au spus ca nu, mergem la Cluj. M-au trimis la Cluj. Noi, copiii de atunci eram foarte ascultatori. Am plecat la Cluj, unde nu aveam pe nimeni. Am stat cinci ani la camin, in Hasdeu, in caminul 6. Chiar m-am intors pe acolo si mi-am amintit cum urcam dealul, coboram dealul, vai de noi. Pe la 5 dimineata, iarna, fugeam pe deal in jos ca sa imi gasesc sala de pian si tot asa.
Cum era viata de camin atunci?
O, era splendida! Cred ca cea mai frumoasa viata de student era la camin. Viata studenteasca in Cluj a fost cu totul si cu totul speciala. Toti ne invarteam prin centru si ne cam cunosteam, si cu cei de la medicina, si cu cei de la politehnica. La inceput mancam la cantina, unde erau, iarasi, toti studentii. S-au creat niste cercuri si era o chestie foarte frumoasa, foarte tinereasca, foarte curata. Toate concertele de la CCS umpleau sala de studenti. Lumea venea la concerte, indiferent ca era muzica populara, de dans sau usoara. Studentii erau foarte uniti, simteau daca e calitate. Era o viata foarte frumoasa, calma, nu era nebunia cu discotecile… Toata lumea era la CCS. Acolo se faceau si reuniunile. Noi cantam si studentii dansau.
Era si Cenaclul Flacara atunci?
Incepea atunci la Bucuresti. Am avut si noi cantareti de folk la CCS.
Ce locuri va placeau la Cluj?
Totul. Gradina Botanica, atmosfera, oamenii, totul era minunata. Drept dovada, am ramas prietena cu toti cei care sunt inca in Cluj, atat clujenii, cat si cei care au fost repartizati in Cluj. Ma tot invita acolo, dar nu am timp sa ma duc, asta-i nenorocirea. Si acum, cand am fost la TIFF, chiar mi-am cerut si iertare ca nu am apucat sa anunt pe nimeni. Am venit de la Zlatna, la 11 noaptea si mi-am dat seama ca nu ma pot intalni cu ei. In general, e bine sa fii cinstit cu colegii si in relatii. Le-am spus ca am venit, sa nu se supere si ca ii voi vizita data viitoare cand vin la Cluj.
Nu ati avut probleme cu Securitatea, cu autoritatile comuniste?
Am avut un singur incident, tot la un spectacol la Casa Studentilor. Cantam cu Sanda Santu intr-un duet si m-a pufnit rasul la un spectacol. Am fost chemata la Decanat si mustruluita, ca nu avem voie sa facem chestii de genul acesta. In rest, nu prea aveam de ce, ca nu faceam politica. Noi o tineam pe a noastra, cu cantatul. Nici mai incolo, desi sunt sigura ca sunt gramezi de dosare. Cum am fost eu tot plecata prin strainate timp de 40 de ani, intotdeauna exista cineva care dadea niste rapoarte. Asa era clar, si stiam si persoana care da rapoarte. Puteau sa inventeze tot felul, dar nu ma intereseaza. Mi s-a intamplat apoi sa nu fiu lasata sa plec, mi s-a luat viza, apoi am reprimit-o, au fost chestii de genul acesta, dar s-au rezolvat pana la urma, de la sine.
Cum a fost la absolvire, nu ati planuit sa ramaneti la Cluj, nu?
In vacanta dintre anul 4 si anul 5 m-am maritat si automat am mers la Bucuresti, la sot. Eram vesnic pe tren si pe avion, era o vreme in care nu era atat de scump sa calatoresti cu avionul. Eu cantam la reuniunile studentesti, pe bani. Eram platiti si imi strangeam banii tocmai ca sa pot sa vin la Bucuresti. Lucram cu George Grigoriu si cu un oarecare Froming Morello, care era inginer de sunet, deci am inceput de la 19 ani sa vin la Bucuresti. Noi nu aveam voie sa avem absente. Culmea, aveam cursuri si sambata. Se termina cursul, plecam si ma intorceam cu ultimul tren sau avion, ca sa fiu luni la curs.
Cum erau profesorii de la Conservator?
In primul rand erau profesori foarte buni si, in al doilea rand, nu faceau nici un fel de compromis. Nu le placea muzica usoara pe vremea aceea. Era considerata un pic cam… usoara. Ei o tineau pe muzica clasica. Am fost si in corul domnului Dorin Pop si m-au dat afara, au zis ca pierd aer din cauza muzicii usoare. Il aveam pe Tudor Jarda la armonie, erau niste nume mari in cultura romaneasca.
Ati avut nostalgii la plecare?
Absolut. Imi amintesc de balul de absolvire. Am plans si de fericire ca termin studiile, am plans si de tristete ca imi parasesc orasul tineretii si trebuie sa ne despartim. Acest sentiment apare si mai puternic atunci cand trec anii si iti dai seama ce frumos a fost. Mi-ar fi placut sa fiu 10 ani studenta, nu 5. Am plecat cantand pe strazile Clujului, am fost pe la profesori, imbracati frumos cu rochii si cocuri, a fost foarte frumos. Ne-am intalnit la Cluj abia acum doi ani, dupa 40 de la absolvire. Am fost si la Conservator si ne-am adus aminte, cei care am venit. Multi nu mai sunt deloc pe Pamant, altii nu au putut sa vina… Ne-au reunit la Casa Universitarilor si mai mult am vorbit decat am dansat.
Cum au fost filmarile la „Liceenii”? Va asteptati ca piesa „Ani de liceu” sa aiba un asemenea impact?
Nu m-am gandit ca va avea un asemenea impact. Filmul era din ’86, eram in plina perioada comunista, dar acele filme au prins foarte tare. Nu credeam ca tineretul va mai gusta aceasta piesa, “Ani de liceu”. Nu exista generatie care sa termine scoala si sa nu cante melodia. Ma bucur foarte tare. Pe undeva se regasesc in asta. Cei din generatiile mai vechi retraiesc altfel amintirile cand asculta piesa. Abia atunci isi dau seama toti ce frumos era atunci, cand nu aveai griji si probleme, parintii se ocupa de tot si tu nu ai de facut altceva decat sa te duci la scoala si sa inveti. Fara griji, cu idealuri si visuri, incerci sa iti croiesti drum in viata, senimentul de libertate, primele iubiri si suferinte din dragoste. Nu stiu cat va mai dura, insa, oricum, din 86 si pana acum sunt niste ani.
Cum v-a prins Revolutia? Cum v-a schimbat cariera?
Nu mi s-a schimbat cariera dupa ’89. Revolutia m-a prins in strainatate, am venit in Romania si am continuat sa plec pana prin 2002 si am cantat la fel. Eu mergeam pe contracte, iar acestea se schimbau anual. Nu a fost nici un fel de impact, nici negativ, nici pozitiv, pentru ca mergeau in continuare asa cum au mers din ’73, cand am plecat prima data sa cant in afara tarii. Eu am fost mereu cu o singura orchestra, de la Electrecord. Mergeam cu colegii mei si cu ei am ramas pana cand mi s-a schimbat mie viata. Au inceput sa dispara cei din jurul meu. Primul a murit tata si de acolo au inceput sa mearga viata mai altfel. Am luat-o pe mama la Bucuresti, pe urma s-a imbolnavit sotul meu, pe urma a murit si am pierdut-o si pe mama. Din acel moment viata a luat alt curs, dar nu avem ce face. Trebuie sa cautam sa mergem mai departe si sa ne pastram calmul. Cu credinta multa, reusim sa iesim din toate lucrurile astea triste care fac parte din viata.
Cum vi se pare muzica de acum?
S-au schimbat gusturile, probabil. Pe vremea noastra, daca aveai orchestra lui Sile Dinicu in spate, in primul rand era o onoare sa canti cu asemenea oameni si cu asemenea orchestra. Acum totul se bazeaza pe electronica. Computerele isi spun cuvantul, sigur, suna altfel, suna mai bine din punct de vedere tehnic. Eu cred ca din punct de vedere sufletesc s-a mai schimbat. Noi puneam mai mult suflet. Asta ca sa nu spun ca versurile trebuiau sa fie foarte bune si sa exprime ceva. Nu stiu daca astazi mai asculta cineva versuri sau mai citeste versuri. Discotecile au stricat destul de mult gustul. Nu stiu, poate sunt depasita eu. Voci avem foarte bune. Chiar aseara am fost intr-un juriu la un festival de copii si am constatat ca avem copii foarte buni, profesori foarte buni. Exista voci foarte bune si intre cei care sunt consacrati. Sa vedem, doar timpul le rezolva si le cerne pe toate. Pot sa spun, insa, ca exista un segment de public alcatuit din oameni care sunt nostalgici dupa melodiile care au fost. Ba mai mult, sunt intr-un proiect cu toti colegii mei din muzica usoara, numit “Slagarele Romaniei”. Mergem in turneu, la Arad, Sibiu, Roman si altele, iar oamenii sunt foarte fericiti cand ne aud. E vorba de artisti ca Alexandru Jula, artist in varsta de 80 de ani care rupe salile, Marina Voica, Marina Florea, Corina Chiriac, Gabriel Dorobantu, Adrian Daminescu, Mihai Constantinescu… Fiecare mergem cand putem, prin rotatie. Mai vin si tineri, dar este un anumit segment de public care vine la aceste spectacole, si, daca poti sa ii multumesti pe toti, este foarte bine.
La Cluj cand ajungeti cu acest spectacol?
Nu stiu, nu ma ocup eu de organizare. Mi-as dori sa ajung si la Cluj cu acest spectacol, sunt oameni de buna calitate, oameni care au lasat ceva in istoria muzicii noastre. In partea de Vest si de Nord e un pic departisor si fiecare avem si alte proiecte, dar nu e imposibil.
Am vazut ca sunteti foarte activa pe Facebook, va folositi de asta pentru partea profesionala?
Da. Nu iubesc foarte tare asta, dar este obligatoriu sa fim acolo. N-ai ce sa faci, asta este acum trendul. Altfel, risti sa intri intr-un con de umbra. Lumea uita repede, trebuie sa fii cat de cat si pe Facebook.
Ce planuri de viitor mai aveti?
Mi-as dori sa am si o mica vacanta, mi-as dori sa ajung si eu sa imi vad copiii, ne vedem doar pe Skype. Din toamna pornim din nou la munca: concerte, concerte, concerte, asta facem.