Reprezentanţii statului român nu au fost capabili să salveze o fată care i-a sunat pe o linie directă (cică „de urgenţă”). Au stat ca viţeii la poarta criminalului până acesta şi-a făcut mendrele cu victima.
Şi nici măcar nu a fost unica victimă a monstrului despre care nimeni nu a mai auzit nimic de 2 ani, din cauză că statul român e acum preocupat să dea cu pandemia de gard. O altă victimă a criminalului din Caracal este în aceeaşi măsură şi victima miliţienilor care nu s-au ocupat de caz. Că în mintea lor de Ev Mediu aia fugise de acasă cu „iubitul”, că „au mai văzut astfel de situaţii”, cu fata „plecată la produs” la cariera lor de impostori pe banii statului. Banii prostului de contribuabil.
Aceiaşi reprezentanţi ai statului impotent român n-au fost capabili să salveze nici viaţa unor amărâţi luaţi ostatici de un amator. Nici viaţa unor medici prăbuşiţi cu un avion în Munţii Apuseni. Nici viaţa altor medici căzuţi cu un elicopter în Lacul Siutghiol. Nici viaţa a zeci de mii de români omorâţi de infecţii intraspitaliceşti sau ucişi de lipsa de medicamente, sau de intervenţii medicale eficiente.
Sau să aducă în faţa Justiţiei criminalii din Decembrie 1989. Pe cei de la mineriadele anilor 90. Sau pe cei de la multiplele cazuri #Colectiv, sau pe cei care au produs multiple abuzuri ale Forţei asupra Dreptului.
Reprezentanţii staului român ridică din umeri neputincioşi la abuzuri; sunt primii care s-ar repezi să producă un abuz asupra cetăţeanului român după ce l-au cântărit din ochi dacă pot să se pişe pe el. Dacă simt că ăla n-are cumva pile, cunoştinţe sau relaţii, este clar victimă.
În România mortul e întotdeauna de vină. Bebeluşul omorât de popă la Botez în Suceava a fost scos vinovat că nu ştia să respire sub apă şi mai era şi grav bolnav, noroc cu popa că a apucat să-l boteze, că direct în Iad ajungea!
Aşa va fi şi cu ursul Arthur, care va fi găsit vinovat că nu a alergat mai iute ca glonţul şi pentru fals în declaraţii privind mărimea. Care mărime, pentru curvele politice „Ţanţoş” Barna şi Florin Cîţu chiar contează.
Dăm bani să-și umple buzunarele toți băieții deștepți ai tuturor sistemelor din acest lagăr de exterminare prin supra-taxare care este România: de la factura de apă-canal, la cea de gaze și curent, tot într-o taxă și-o acciză și un ban să curgă și la băiatul deștept care căpușează factura o ținem. Şi plătim. Asta știm să facem: să dăm bani și să ne văităm.
Au devalizat milițienii și securiștii Bancorex? Nici o problemă, am avut o taxă-n benzină până mai anul trecut și am scos din buzunare și-am acoperit tot ce s-a furat. Orice scutire de taxă la vreun mare capitalist de cumetrie își are corespondentul în portofelul și văicăreala noastră.
Să ne indignăm și să luăm atitudine nu știm să o facem.
Să închidem băierile pungii și să ne cărăm în vacanță, sau concediu, precum porumbeii voiajori de la Cotroceni – și să-i lăsăm pe ăștia să-și împartă ceea ce n-au, nu avem voința să o facem.
Să închidem și să plecăm până când se hotărăsc ei să ne arate exact pe ceea ce se duc banii, nu să aflăm pe surse din ceea ce se mai scurge din vreun dosar când mai e arestat câte unul din sistemul ticăloșit care a căzut în dizgrație.
Statul român e mumă numai cu cei care-i pot şpăgui reprezentanţii.
De exemplu, după cum remarcă şi jurnalistul George Damian, într-un material de pe adevărul.ro (citez): „Statul român nu are nici un cuvânt de spus la exploatarea în masă a populaţiei de către bănci şi hypermarketuri. A devenit din ce în ce mai dificil, în unele cazuri aproape imposibil să discuţi cu un reprezentant uman al unei bănci.”
Frumos împachetaţi în cuvinte despre „digitalizare” şi viitor, clienţii băncilor au devenit angajaţi neplătiţi, fiind siliţi să efectueze personal majoritatea operaţiunilor bancare prin intermediul aplicaţiilor. Au dat afară nişte casieri şi nişte operatori de credit, iar clienţii muncesc în locul acestora şi nici nu au încotro. Iar la final, cu un simplu „enter” plătesc băncii comisionul de administrare de cont. De bucurie că au fost lăsaţi să se joace de-a clienţii.
Statul român nu are nimic de zis referitor la chestia asta, normele în vigoare sunt făcute să protejeze băncile, nu pe cetăţeni – pentru că problema statului român nu sunt cetăţenii.
La fel funcţionează „statul” şi când cetăţeanul are nevoie de vreo hârtie. Statul consideră că cetăţeanul are timp de prisos, aşa că el trebuie să bată drumul între instituţiile statului şi să facă rost de orice hârtie care i se cere şi care, în mod normal, ar fi la un click distanţă în relaţia „digitală” care ar trebui să existe între aceste instituţii zise ale statului. Statului degeaba la stat. Că nu există digitalizare, că banii s-au pierdut, s-au stricat, sau s-au furat. Nimeni nu ştie.
Obişnuiţi încă de pe vremea lui Nea’ Ceaşcă cu munca patriotică, românii prestează, fără să fi fost condamnaţi de vreo instanţă de judecată, muncă în folosul statului şi al corporaţiilor care pot şi ştiu să-i şpăguiască reprezentanţii.
Şi gata!