Starul campioanei CFR Cluj, Damjan Djokovic, rupe tăcerea: ”Nu suntem plătiți din luna martie, e inadmisibil”

CFR Cluj a învins-o pe CS Universitatea Craiova, scor 3-1, și a câștigat al șaselea titlu de campioană în Liga 1. Mijlocașul croat Damjan Djokovic (30 de ani) le-a transmis un mesaj clar conducătorilor campioanei.

Damjan Djokovic nu a fost pe teren la meciul decisiv pentru titlu, după ce a fost confirmat cu noul coronavirus. Mijlocașul croat, om de bază în angrenajul lui Dan Petrescu, a răbufnit la finalul partidei, când a auzit că CFR plănuiește transferuri importante. Djokovic afirmă că este neplătit din luna martie și admite că e în căutarea unui nou angajament. 

„Sunt sub contract cu CFR, cred că toată lumea fotbalistică ştie că, la 30 de ani, nu mai am mult de jucat şi dacă vine o ofertă mai bună pentru mine din punct de vedere sportiv, un proiect bun, şi mai ales economic, sper că şi lumea de la CFR mă va înţelege. Până acum sunt jucătorul CFR şi în seara asta sărbătoresc câştigarea celui de-al treilea titlu la rând. Nu ştiu cine a promis ce a promis, dar întâi jucătorii trebuie să fie plătiţi. Noi nu suntem plătiţi din luna martie şi cred că e ceva inadmisibil. Nu ştiu cine ce transferuri promite, dar cred că grupul acesta care a câştigat pe teren trebuie să fie plătit. În rest, toate promisiunile de la nu ştiu cine vin sunt istorie. Nu vreau explicaţii vreau să văd banii în cont, la fiecare om din echipa asta.Mai ales după ceea ce am făcut anul acesta cred că merităm şi noi respect. Nu e vorba numai de bani, e vorba şi de respect. Şi dacă cineva nu îşi ţine cuvântul, pe mine mă deranjează. Dar asta e o discuţie pentru mai târziu, cred că astăzi trebuie să sărbătorim toţi, împreună””, a declarat Djokovic la TV Telekom Sport, citat de gsp.ro

Adauga comentariu