Am urmărit cu stupoare derularea alegerilor din departamente, din consiliile profesorale și cele pentru Senatul Universității. De fapt m-am prezentat și eu la vot, participând la fiecare palier decizional, numai că sunt siderat de parodia electorală universitară care pare că nu se mai termină. Peste tot am asistat la alegeri cu câte un singur candidat pe fiecare post. Cum ar veni fiecare om este pus „la locul lui”. Sigur că politica „omul și locul” îi bucură pe cei care s-au autonominalizat. Ei sunt fericiți că mimează jocul democratic. Încă o dată coteriile academice s-au mobilizat și și-au trimis reprezentanții cei mai de seamă în toate funcțiile universitare. Numai că trebuie să spunem public că democrația nu înseamnă competiții formale, cu un singur om pe un singur loc! Democrația presupune dezbatere, dialog, dezacord și competiție reală.
De fapt cel mai periculos lucru, în acest context, este faptul că Senatul UBB, care ar trebui să fie principalul for de decizie și dialog academic – pentru că, tot în conformitate cu Legea, el este locul unde se iau decizii în mod colegial – pare că va continua să exercite un rol onorific.
Atâta doar că Senatul universitar, unde cei mai mulți dintre „aleși” vor ajunge acolo pentru că au concurat singuri și s-au votat singuri, nu mai poate să aibă doar un rol onorific. El trebuie să fie o forță decizională. Din păcate, Senatul UBB seamănă acum foarte mult cu Parlamentul dâmbovițean. În loc să dezbată și să supravegheze activitatea executivului universitar, în loc să propună politici și să monitorizeze implementarea strategiilor, a devenit un spațiu unde se votează de-a valma. Parcurgând documentele de pe pagina Senatului putem constata cum această instituție supremă a fost transformată într-un loc unde „se aprobă” lucruri. După ce am parcurs ultimele procese verbal ale instituției, disponibile online (iunie 2014), termenii care se repetă sunt „avizare”, „aprobare”, „acord”.
De exemplu o prerogativă majoră a Senatului este aceea de a verifica și controla Consiliul de Administrație și Rectoratul (cf. Legii Învățământului art. 208, 3). Numai că, deși s-au stabilit comisiile prevăzute de lege, ele au rămas niște organisme inerte, formalizate și lipsite de activitate. Conform legii, rapoartele de monitorizare ar fi trebuit să fie o practică sistematică și periodică, condiție sine qua non a exigenței și autorității Senatului. Aceste comisii au existat, dar activitatea lor a rămas formală. Nu am găsit niciun fel de informații despre activitatea comisiilor, nu am auzit de vreo propunere remarcabilă a sutelor de senatori care și-au adăugat pe cartea de vizită denumirea magică „senator UBB”. Nici nu e de mirare, dacă alegerile produc „senatori” unicat.
Dar Senatul nu există numai pentru a aviza taxe și regulamente pentru Grădina Botanică. Fiind legiuitorul principal, Senatul ar trebui să inițieze hotărârile care apoi ajung spre implementare la Consiliul de Administrație. Nu invers! În plus fiecare propunere a CA trebuie însoțită de un raport al comisiilor de specialitate, nu pot fi votate otova, ca și când ar fi niște ucazuri ale unei instanțe superioare. Senatul universitar trebuie să devină o instituție decizională, nu un alai ceremonial, cu roluri festiviste și cu activități de paradă.
N-ar strica să ne uităm la practicile academice internaționale – un exemplu poate fi Universitatea din Cambridge, care are cea mai lungă tradiție a unui Senat universitar, dar și alte instituții de prestigiu de la nivel internațional. Senatul stabilește agenda priorităților Universității – ia decizii cu privire la proiecte și colaborări, decide organizarea facultăților și chiar poate înființa specializări ori programe de studii. Senatul aprobă bugetul și verifică apoi modul de cheltuire a banilor, avizează Prorectorii și controlează activitatea CA. Chiar și citind prevederile legislației autohtone vedem că Senatul ar trebui să fie autoritatea centrală a Universității, pentru că din această structură colegială decurge autonomia universitară. Am văzut sub alte administrații universitare ce înseamnă un Senat obedient și controlat de către un dictator universitar, care își chema oamenii la ascultare în ajunul Anului Nou, dacă așa voia el.
Nu în ultimul rând, Senatul are autoritatea necesară pentru a veghea la prestigiul academic. De aceea în toate chestiunile academice importante Senatul este menit să întocmească rapoarte amănunțite, care, consider eu, să fie dezbătute de către comunitatea academică și abia apoi să fie implementate de către CA și Rectorat.
Toate acestea pentru ca starea Universității să fie mai bună.