Starea Universității (V) Între libertate și închistare

Universitatea trebuie să fie un spațiu care încurajează inițiativele, care stimulează creativitatea, ea fiind locul aproape sacrosanct în care spiritul critic poate și trebuie să fie cultivat. Din păcate, în ultimele săptămâni de când public aceste analize ale situației actuale din Universitatea Babeș-Bolyai, am fost etichetat în fel și chip. Mi s-a atras atenția „colegial” că nu se face să public „la Alexa”. Am fost acuzat că urmăresc scopuri „ascunse” și că, de fapt, colegii mei se află deja în mileniul III cu cercetările și centrele performante, doar eu sunt un răuvoitor care nu știe situația reală. Mulți se tem că am început această campanie ca să „devin” ceva, că public aceste texte pentru a obține capital electoral.

De fapt, inițial am trimis spre publicare aceste texte către site-ul auto-intitulat „democratieubb”. Nu am primit niciun răspuns, cum ar fi cerut niște minime uzanțe de socializare, iar articolele nu au fost publicate. Poate că „democrația” este și acolo scoasă din fabula lui Alexandrescu – pentru haita de dulăi e o democrație, dar pentru cățeii ca mine alta.

Nici nu contează micile bisericuțe academice, ele există peste tot. Problema este că Universitatea noastră nu are nicio platformă de dialog. Trăim în țarcuri academice care nu se deschid unele spre altele, decât cu scopuri meschine. De fapt, în acest moment cel mai tare mă tem că nu vom asista la o campanie electorală deschisă. Că, spre deosebire de 2011, nu vom mai avea nici măcar un dialog între principalii candidați și că vom organiza o frumoasă „paradă festivă”. Situația nu stă la fel în universitățile internaționale cu care vrem să ne comparăm. Dialogul este o cutumă academică, universitățile sunt spații ale dezbaterilor de idei.

La începutul anului trecut, prestigioasa Universitate din Chicago a elaborat un document prin care declara că susținerea libertății de exprimare constituie unul dintre principiile centrale ale funcționării sale. Un raport elaborat de un comitet compus din șapte membri ai acestei importante universități la nivel global (locul 11 World University Rankings), afirma un adevăr aparent simplu: universitățile trebuie să fie spații de dialog și interogație, de libertate pentru gândirea critică, care să funcționeze pe principiul maximei libertăți de exprimare a tuturor membrilor săi. Și mai recent, modelul susținerii valorilor libertății de exprimare ca fundament al „academiei” a fost adoptat și de către Universitatea Princeton (locul 7 WUR). Un grup coordonat de profesorul Sergiu Klainerman, care s-a născut în România și care a terminat matematica la Universitatea din București, a elaborat un document ce ajunge la concluzii similare.

De ce e important faptul că în toate aceste declarații de principii, dincolo de aparentul lor idealism, este afirmată libertatea de exprimare? În primul rând, trebuie să înțelegem că a fost redefinit rolul social și cultural al învățământului universitar contemporan. Educația, așa cum se spune în aceste documente, nu trebuie să îi facă pe oameni „să se simtă confortabil”, ci „să îi facă să gândească”.

Respectiv, universitățile nu trebuie să fie spații „călduțe”, adăposturi pentru bigudiurile soțiilor bancherilor bogați sau spații de aciuare pentru rubedeniile clicilor universitare. A fi cadru didactic la nivel „universitar” presupune dezvoltarea capacității de a nu fi de acord cu o idee și de a o contrazice cu argumente, de a pune sub semnul întrebării presupoziții și informații, de a gândi independent și critic. Nu este lipsit de importanță faptul că Universitatea din Chicago a fost una dintre instituțiile de învățământ americane care l-au invitat pe William Foster, pe atunci candidat al Partidului Comunist din America, să le vorbească studenților. Într-un context în care spaima de comunism domina America, într-o universitate privată finanțată de către Rockefeller, șeful comuniștilor americani a avut posibilitatea de a se exprima.

Care sunt dezbaterile de idei pe care UBB le-a lansat în ultimii ani? Care sunt ideile provocatoare, conceptele inovatoare, valorile și bătăliile conceptuale pe care le-am dus în ultimul timp? Ce fel de Doctor Honoris Cauza am promovat, dincolo de liota de nume cvasi-necunoscute care s-au procopsit peste noapte cu acest titlu onorant? Într-o paranteză fie spus, trebuie revizuite politicile de acordare a DHC, altfel vom demonetiza definitiv această titulatură.

Universitățile, înainte de a fi fabrici de absolvenți, trebuie să își învețe studenții cum să gândească, nu doar să le spună „la ce” să se gândească. Mai mult decât orice, o Universitate trebuie să îi învețe să gândească liber, nu să reproducă mecanic idei prefabricate și pre-ambalate de către alții. De aceea, ar fi bine să renunțăm la fantoșa cu „piața muncii”, care este un alt tip de îngustime. Transformarea învățământului universitar într-o copie a învățământului de meserii sau chiar acela pre-universitar ar fi catastrofală. Universitățile nu sunt niște școli profesionale avansate. Ele nu sunt menite să pregătească tineri pentru „oportunități de joburi”, care să fie angajați „încă de pe băncile școlii” - așa cum o făcea Decretul Consiliului de Stat nr. 14/ 1976 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor de producţie, cercetare, proiectare şi servicii pentru integrarea învăţământului superior cu producţia şi cercetarea ştiinţifică.

Se vorbește tot mai mult despre „monoculturi ideologice”, sau, după formula lui Allan Bloom, sistemul de învățământ superior a devenit mai degrabă înclinat spre închiderea minților, decât spre deschiderea acestuia. Noul sectarism universitar face ca apariția „omului unidimensional”, pe care o întrevedea Marcuse, să devină o realitate.

Natura polemică a academismului a început să se dilueze. În fruntea universităților am pus administratori înguști, elaboratori de documente în Xcel, birocrație și hârțogărie inutile. Când ați auzit ultima polemică de idei în mediul nostru intelectual? Care au fost ultimele idei dezbătute pe viață și pe moarte în Universitate? Ce opinii contradictorii au fost întoarse pe toate părțile?

Și nu este vorba numai de diversitatea ideatică, ci și de deschiderea sistemului de învățământ înspre un sistem liber ales de cursuri. Deși prevederile europene cu privire la transferul de credite există, aceasta nu e o practică în universitățile de la noi. Am asistat la situații aberante în care studenților de la o specializare din aceeași facultate nu li s-a permis să ia cursuri opționale la o altă specializare înrudită! Iar gândul că un student și-ar putea alege singur cursurile la diferite facultăți este deja de domeniul SF. Deși, este și aceasta o posibilitate deja prevăzută, doar pe hârtie, după cum, la nivel de formă avem cam toate structurile necesare, mimate după cele de la universitățile pe care le admirăm. Acest lucru nu poate continua. Există așteptări ca UBB să-și deschidă sistemul de învățământ astfel încât studenții noștri să își poată construi propriul traseu de învățare, așa cum se întâmplă la marile universități nord-americane.

Pentru a nu lungi prea mult argumentația, susțin că înființarea unui Institut de Arte Liberale și Studii Deschise, după modelul marilor colegii americane care au „liberal studies” ca parte integrantă a procesului academic devine obligatorie. Acesta ar fi numai primul pas pentru transformarea noastră dintr-o universitate „închisă” într-una deschisă și flexibilă.

Adauga comentariu