În 26 ianuarie 1918 s-a născut Nicolae Ceaușescu, șeful de stat al Republicii Socialiste România din 1967 până la căderea regimului comunist. Fostul dictator, care ar fi „sărbătorit” astăzi 103 ani, și-a lăsat amprenta asupra României timp de peste două decenii.
Căderea regimului comunist, în anul 1989, nu a însemnat, din păcate, dispariția năravurilor comuniste și a relicvelor comunismului. Nici măcar în orașele ”smart”, precum Clujul, în care Epoca de Aur coexistă cu Epoca Digitală. Nici măcar în anul 2021, la peste 30 de ani de la Revoluție…
Avem, de pildă, la Cluj, din Epoca de Aur, podurile. Podurile din beton armat ridicate în plin elan muncitoresc, comunist, care nu au mai fost deloc întreținute în Epoca de Haur postdecembristă. Podurile cărora le-au căzut trotuarele (podul Traian), care nu pot fi modernizate, din prostie (podul Porțelanului), din care cad bucăți peste mașini (podul Calvaria și cel de pe Calea Turzii), podurile mâncate de umiditate până la fierul din beton (podul Grigorescu) ș.a. Ne-au rămas, de pe vremea lui Ceaușescu, podurile, dar și năravurile de a ne bate joc de bunul public, de banul public.
Avem, de asemenea, de dinainte de Revoluție, Poșta Română, ale cărei ghișee par muzee, spații memoriale, perfect conservate, ale comunismului românesc.
Ne-au rămas la Cluj, de dinainte de 1989, parcurile. Parcul Armătura, acum în paragină. Parcul de pe strada Oașului sau Feroviarilor, pedepsite parcă pentru sorgintea lor comunistă, condamnate la uitare. Și atâtea altele!
Ne-au rămas tramvaiele, a căror linie am reabilitat-o pe bani mulți, din motive puține. Cu banii respectivi, străzile puteau fi asfaltate ca-n palmă și puteau fi introduse în circulație autobuze electrice. Primăria a investit, în schimb, în schimbarea liniilor de tramvai, iar acum, pe aceste relicve ale comunismului, mașinile derapează în Someș și în capetele de pod.
Avem la Cluj, ceaușiste, și spitalele, care în anii de după Revoluție au fost modernizate preponderent cu aparatură de la ajutoare, plus cu nenumărate culturi de bacterii nosocomiale.
Ne-au mai rămas de la Ceaușescu și școlile, aceleași cutii de chibrite cu aer de penitenciar, care te îndeamnă mai degrabă la evadare acasă sau în bar, decât la evadare în lectură, în probleme matematice.
Chiar dacă au trecut 30 de ani de la proclamata moarte a comunismului, mai avem încă vii multe fosile educate pe vremea lui Ceaușescu, ce încă ne mai conduc destinele. Ne-au rămas și odraslele lor, crescute tot în spirit securist și nomenclaturist.
În iulie 2015, România a interzis prin lege „cultul lui Ceaușescu”. O lege a lustrației s-a lăsat însă mult așteptată. Am eliminat forma comunismului, dar a rămas fondul uman, au rămas cadrele, care au continuat să cadreze spațiul public.
Stafia lui Ceaușescu, dacă ar veni o zi în vizită pe pământ, în 26 ianuarie 2021, să își aniverseze ziua de naștere, nu ar fi deloc singură sau uimită. Ar recunoaște, în țară și în Cluj, locurile, clădirile, parcurile, școlile, spitalele, podurile, drumurile care au rămas, în mare parte, la fel ca înainte de 1989. Unele au fost doar ușor spoite, altele numai s-au mai degradat. Ceaușescu și-ar recunoaște, cocoțați în funcții acoperite și la vedere, vechii subalterni. Poate pe unii i-a mângâiat pe creștet, pe când erau pionieri, uteciști, activiști PCR, tinere speranțe securiste.
Stafia lui Ceaușescu ne bântuie de la Revoluție încoace neîncetat, prin năravuri și edificii. Dacă ar veni să își aniverseze printre noi ziua de naștere, dictatorul nici nu și-ar da seama din prima clipă că regimul său a căzut. Mai ales când ar vedea cozile de la Electrica, de la farmacie…