Sports Festival se amână pentru anul viitor. Cei care și-au cumpărat bilete să îi vadă pe Halep sau Mutu vor primi în schimb vouchere

Cea de-a 3-a ediție Sports Festival se reprogramează pe iunie 2021. Potrivit organizatorilor, situația creată de această pandemie și directivele date de autorități îi determină să amâne festivalul pentru anul viitor.

”Suntem cu gândul la impactul pe care îl are acest time out asupra sportului, la nivel local, național și mondial. Ce înseamnă această pauză pentru clubul nostru favorit, cum se menține mental și fizic sportivul nostru preferat în această perioada de pauză? Ce înseamnă pentru noi? Știm doar că o să ne fie dor! Dor de aplauze, de senzația de piele de găină dată de Simona Halep unei săli pline, dor de numărul 10, tricolor și golurile lui Adi Mutu, dor de sentimentul dat de linia de sosire dintr-un cros și de podiumul împărțit cu prietenii. Știm că vom lucra mai intens pentru ca revederea noastră să fie o super experiență! Ne dorim ca festivalul să aibă loc relativ în aceeași perioadă (iunie 2021), dar trebuie să ținem cont și de calendarele jucătorilor și datele turneelor globale de tenis. Revenim cu un update pe tema datei exacte cât de curând posibil”, transmit organizatorii.

Fanilor cu bilete cumpărate la cele 2 meciuri demonstrative din cadrul festivalului, organizatorii le-au transmis că:

  • Biletele vor fi valabile pentru meciurile din 2021.
  • Upgrade-urile biletelor la categorii superioare și discounturile oferite de noi săptămânile trecute, de asemenea rămân valabile.

Cei care nu doresc să păstreze biletele au la dispoziție 30 de zile de la acest anunț să trimită un email către operatorul de ticketing pe adresa voucher@entertix.ro și să solicite un voucher valoric valabil până pe 30 septembrie 2021 pe care îl pot folosi să achiziționeze produse (în curând din shop online) sau bilete la alte evenimente viitoare marca Sports Festival (organizate de Movement Team).

Dacă după anunțarea definitivă a noii date a festivalului, există persoane care vor fi în imposibilitatea de a participa la festival, dați-ne un email pe contact@sportsfestival.com și vom trata punctual fiecare caz în parte.

Adauga comentariu