Spitalul Județean Cluj, premiat de Iohannis în ciuda condițiilor precare din mai multe clinici

Spitalul Județean Cluj a primit, ieri, la Palatul Cotroceni, Ordinul „Meritul Sanitar”. Premiul a fost oferit de Președintele Klaus Iohannis lui Petru Șușcă, managerul unității sanitare. Ce valoare are însă acest premiu în condițiile în care atât presa cât și deputatul Emanuel Ungureanu au semnalat nenumăratele probleme legate atât de igienă cât și de dotări. 

„Ieri a avut loc, la Palatul Cotroceni, ceremonia de decorare a instituțiilor din domeniul medical. Președintele României, Klaus Iohannis, a oferit Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler. Le mulțumim pacienților pentru încrederea pe care ne-o acordă de fiecare dată când trec pragul spitalului. Mulțumirile se îndreaptă, desigur, și către ehipa medicală și toți angajații spitalului: această distincție vi se cuvine pe deplin”, au transmis reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj

Deputatul USR, Emanuel Ungureanu, declară că acele premii nu au nicio valoare, cât timp spitalele din Cluj-Napoca au multe lipsuri. Mai mult, Emanuel Ungureanu spune că acum curge cu premii așa cum curgea și peste Lucan.

„Curge cu premii așa cum curgea și peste Lucan. Dacă vă aduceți aminte Lucan a primit toate distincțiile tuturor președinților României și a ajuns în cele din urmă, în locul în care a ajuns. Pentru mine aceste distincții nu au nicio valoare. În iadul șpăgilor, care este Institutul Oncologic a intrat Președintele pe ușa de protocol și ulterior a premiat o instituție care refuză să implementeze formularul anti mită. Este premiat un spital care are atât de multe lipsuri, care umilește atât de mulți bolnavi și unde există doctori care pe lângă faptul că mai iau încă mită, direcționează cu nerușinare pacienții la clinicile lor private. Drama reală este că Iohannis nu a arătat până acum, din punctul meu de vedere, vreo preocupare pentru sistemul sanitar. Acum când este în campanie electorală nu ratează nicio ocazie să atace PSD”.

Mi-am exprimat opinia de nenumărate ori prin imaginile pe care le-am arătat din spitalele Consiliului Județean și am vorbit de nenumărate ori despre umilințele la care sunt supuși angajații de către Șușcă. Este suficient să meargă orice clujean în grota de la serviciul de anatomopatologie  să vadă în ce condiții trăiesc 22 de oameni. Sunt niște condiții în care nu ai putea să duci nici șobolanii. Apoi, ați văzut în ce hal arată clinica de oftalmologie, clinica de ortopedie. Condițiile sunt infecte la Chirurgie 2, la chirurgie 1. Nu vorbim de clădiri vechi, vorbim de neglijență, de un management mai mult decât neperformant. Sunt rapoarte ale Ministerului Sănătății din 2014 până astăzi în care se arată ca s-au făcut achiziții la prețuri neobișnuit de mari pentru anumite dispozitive medicale. Sunt răspunsuri ale Ministerului Sănătății care spun că trebuia să existe un plan de relocare și reabilitare a serviciilor de  anatomopatologie până la sfârșitul lui 2014. Au trecut 4 luni și nu s-a întâmplat absolut nimic”, declară pentru Ziar de Cluj, Emanuel Ungureanu.

 

Adauga comentariu