Spitalul Județean Cluj: „Aceste controale sunt necesare, dacă sunt benefice. Dacă aceste verificări nu vin și cu un feedback, vor merge cu niște frustrări...”

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj (SCJUC) are propria versiune în privința neregulilor semnalate de Sorina Pintea după ultima sa vizită la Cluj. Reprezentanții unității sanitare susțin că responsabilitatea pentru mizeriile depozitate în una din curțile spitalului îi revine Ministerului Sănătății. În plus, reprezentanții SCJUC au declarat că Ministerul Sănătății a sistat fondurile pentru Unitatea de Primiri Urgențe din cauza Spitalului Regional care ar urma să se construiască în Cluj.

"Am înţeles că UPU este supra aglomerat. Ştim acest lucru şi trebuie să ştim că UPU nu mai beneficiază de fonduri de finanţare prin programul operaţional 2014-2020, pentru că ni s-a spus că se va construi spitalul regional şi atunci cele trei UPU din Craiova, Cluj şi Iaşi nu am mai beneficiat de aceste finanţări", a declarat directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, Adela Golea.

De asemena, Spitalul Județean Cluj a realizat o serie de solicitări către Ministerul Sănătăţii, dar şi către autorităţile locale pentru finanţarea Secţiei de Ortopedie, însă fondurile alocate ar fi fost mult sub cele solicitate:

"Pentru reorganizarea spaţiului, modernizarea blocului operator, reabilitarea şi modernizarea clădirii şi a instalaţiei, deşi s-a solicitat finanţare şi la Ministerul Sănătăţii, şi la Consiliul Judeţean, am primit de la Consiuliul Judeţean o adresă prin care ne-a fost notificat că au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici, însemnând că dânşii vor putea aloca finanţare pentru acele reparaţii capitale de la Ortopedie, dar în limita alocărilor bugetare pe care le vor avea. De la Ministerul Sănătăţii nu avem încă răspuns.

Pentru Ortopedie, în 2016 am solicitat aparatură de la Ministerul Sănătăţii de 1.880.000, ni s-a alocat 13.200. În 2017 am solicitat 3.291.000, ni s-a dat 439.903. În 2018 am solicitat 1.789.000 şi ni s-a dat 591.430", a declarat directorul medical al spitalului.

Totodată, reprezentanții spitalului neagă acuzațiile conform cărora pacienții ar fi plimbați între secții:

„Pacientii nu pleacă acum din UPU pentru investigații, pentru că au în UPU și laborator, și ecograf, au și CT, ci pleacă după aceea în alte pavilioane ale spitalului pentru internare”.

De asemenea, Adela Golea a mai adăugat că piesele de mobilier şi aparatura depozitată în curtea secţiei de ortopedie sunt blocate acolo de Ministerul Sănătăţii, de la care continuă să aştepte un aviz pentru casare.

"Referitor la imginile din curtea Secţiei de Ortopedie, ceea ce am identificat noi la faţa locului sunt mijloace fixe şi obiecte de inventar care au fost scoase din uz dar pe care nu le putem casa până când ministerul nu ne avizează această casare. Este o realitate, spitalul nu dispune de hală în care să depoziteze această aparatură. Faptul că sunt depozitate acolo se datorează schimbului de aparatură".

Conform reprezentanților Spitalului Județean Cluj, verificările efectuate de către ministrul Sănătății „sunt necesare, dacă sunt benefice. Dacă aceste controale nu merg și cu un feedback, vor merge cu niște frustrări”.

După vizita inopinată efectuată de Sorina Pintea, sâmbătă, la Spitalul Clinic Județean Cluj, ministrul a constatat că la Secţia de Ortopedie nu se fac operații în weekend, iar cazurile care necesită intervenţii chirurgicale sunt transferate în alte spitale.

De asemenea, imaginea surprinsă de ministru în curtea spitalului, lasă de dorit:

„Imaginea pe care pacienţii o vad când intră în acest spital este dezolantă, lipsa de organizare şi mizeria din curtea spitalului nu e o carte de vizită demnă să dea încredere celor care vin aici pentru a-şi rezolva o problemă medicală”, a notat Sorina Pintea pe pagina de socializare.

„Răfuiala” declarațiilor a continuat după ce și conducerea Consiliului Județean Cluj a susținut că responsabilitatea pentru condițiile mizerabile din cadrul SCJUC îi revine ministerului de profil. În acest context, luni, Sorina Pintea a anunțat că urmează să trimită o comisie care să verifice îndeaproape situația de la Spitalul Județean Cluj.

CITEȘTE ȘIPing-pong cu decorația lui Iohannis pentru Spitalul Județean Cluj: Consiliul Județean răspunde ministrului Sănătății, iar Sorina Pintea trimite o comisie de control

A descoperit și Sorina Pintea mizeria din Spitalul Județean de Urgență Cluj. Dar, dacă tot l-a decorat Iohannis “purliomerit”, normal că nu amicul politic Șușcă, cunoscut drept "managerul", este vinovat

 

 

Adauga comentariu