In vizor

Spitalul de Boli Infecțioase se pregătește de valul patru al pandemiei: crește numărul de paturi alocate pacienților COVID

Spitalul de Boli Infecțioase Cluj a solicitat Consiliul Județean aprobarea modificării structurii unității sanitare prin alocare mai multor paturi pentru pacienții de COVID-19. 

„Avem în acest moment 73 de paturi COVID-19, iar în spital avem 60 de pacienți COVID, în planul de reziliență cu prioritate vom deschide si alte secții pentru covid, cu celeritate fără să existe vreo problemă în preluarea pacienților COVID. Pe perioada verii am considerat că sunt suficiente 73 de paturi, și chiar au fost, iar in septembrie ne pregătim să facem modificările de structură care se cuvin. Nu am avut probleme nici la celelalte valuri. Am redus paturile alocate pacienților COVID pe perioada verii pentru a realiza si alte servicii medicale non COVID. Pacienții noștri au fost în afara spitalului o perioadă de timp, astfel că am făcut eforturi pentru preluarea pacienților în lunile iulie și august”, a declarat Ioan Mureșan, managerul Spitalului de Boli Infecțioase.  

Față de Structura organizatorică aprobată prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 323/2020 au fost făcute următoarele modificări: 

  • – creșterea numărului total de paturi de la 224 paturi la 235 paturi; 
  • – modificarea numărului de paturi din cadrul fiecărei secții; 
  • – secțiile de boli infecțioase COVID-19 I-V devin NON-COVID-19; 
  • – secția de boli infecțioase COVID-19 VI Copii devine secție de boli infecțioase COVID-19 adulți și copii 
  • – se înființează Compartimentul HIV/SIDA cu 21 paturi; 
  • – Secția de Terapie Intensivă se restructurează în două compartimente de terapie intensivă; COVID-19 și Boli Infecțioase; 
  • – Camera de gardă devine COVID-19/NON-COVID-19; 
  • – Spitalizarea de zi COVID-19 din str. Moților devine Spitalizare de zi post COVID-19 cu modificare de paturi; 
  • – Spitalizarea de zi (boli infecțioase, HIV/SIDA) se împarte în Spitalizare de zi HIV/SIDA din str. Moților și Spitalizare de zi boli infecțioase din str. Iuliu Moldovan nr. 23, cu modificare de paturi. 

Până la sfârșitul anului 2020, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca a preluat atât pentru spitalizare continuă, cât și în spitalizare de zi, un număr de 7.583 pacienți, din care 132 au decedat, respectiv gradul de vindecare a fost de 98,2%. 

Transformarea Spitalului de Boli Infecțioase în spital COVID, o serie de alți pacienți au avut de suferit, fiindu-le refuzate serviciile medicale. Astfel, comparativ cu anul 2019, în 2020:

Numărul cazurilor de spitalizare de zi a scăzut de la 38.947 la 21.960. 

Consultațiile medicale au scăzut de la 276.428 la 189.799. 

Numărul total de pacienți a scăzut de la 209.550 la 142.281. 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *