Din oras

Spitalul Clinic Judetean Cluj va primi 2 milioane de lei de la Ministerul Sanatatii, pentru reparatii

Consiliul Judetean Cluj va aproba, in sedinta din 30 iulie, indicatorii tehnico-economici pentru reparatii la cladirea Spitalului Clinic Judetean Cluj. Alocarea, de aproape 2 milioane de lei, se va face de la bugetul Ministerului Sanatatii.

            
Spitalul Clinic Judetean de Urgenta din Municipiul Cluj-Napoca este cel mai important spital clinic cu profil general de urgenta din Transilvania, care asigura asistenta medicala de urgenta pe durata a 24 de ore, pentru pacientii din Municipiul Cluj-Napoca, din Judetul Cluj, dar si din alte judete. Spitalul este o unitate sanitara publica cu 1.542 de paturi, avand o structura complexa, cu 33 de sectii clinice, o Unitate de Primire Urgente, 11 laboratoare, 3 farmacii, toate localizate in mai multe cladiri ale spitalului.

Finantarea obiectivului de investitii se va face de la bugetul de stat, prin Bugetul Ministerului Sanatatii, în limita sumelor aprobate cu aceasta destinatie, din alte surse legal constituite (buget local), conform programelor de investitii publice aprobate potrivit legii si alte fonduri legal constituite.

Din punct de vedere al infrastructurii, cladirile sunt in majoritatea lor foarte vechi, construiteiîntre anii 1897-1904, care de-a lungul anilor au suferit lucrari de intretinere si igienizare, la ora actuala sunt intr-o stare neconforma cu cerintele si pretentiile pacientilor si angajatilor. Lipsa lucrarilor de intretinere si vechimea constructiilor au dus la degradarea in timp a elementelor structurale ale acestora. Cladirile asupra carora se doreste a se interveni se afla amplasate in intravilanul municipiului Cluj-Napoca, in interiorul zonei de protectie a valorilor istorice si arhitectural urbanistice, in incinta Spitalului Clinic Judetean de Urgenta, situat pe str. Clinicilor nr.3-5. Acestea sunt proprietatea Statului Roman, în administrarea Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Cluj, ele facand parte din ansamblul Clinicilor Universitare, construite la sfarsitul secolului XIX, cu spatii destinate activitatilor medicale, didactice si activitatilor gospodaresti conexe. Cladirile asupra carora urmeaza sa se intervina se situeaza pe cea de-a doua terasa a ansamblului fiind construite in perioada 1897-1899, în imediata vecinatate a strazii Victor Babes si a capelei funerare a clinicilor.

Alocarea de  1.865.000 de lei se va face de la Ministerul Sanatatii, iar lucrarile vor viza reparatii la acoperisul cladirii administrative si la alte anexe ale spitalului. Potrivit proiectului Consiliului Judetean Cluj, lucrarile vor dura doi ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *