Spectacol de conștientizare a efectelor devastatoare ale abuzului fizic și emoțional

Spectacolul „Cirque du Verité“, parte din proiectul de teatru educativ „Ef(f)ect-Af(f)ect“ al asociației clujene „Mise en scène“, pune reflectorul pe un subiect sensibil: abuzul sexual. La acest spectacol sunt așteptați clujenii în 21 aprilie 2018, începând cu ora 19:00, la Cinema Dacia din Cluj-Napoca. Vor avea parte de un one woman show performat de actrița Codruța Varadi, pe un text scris și regizat de tânărul regizor Alexandru Teodorescu.

Spectacolul este integrat proiectului Ef(f)ect –Af(f)ect, elaborat de Asociația Mise en Scene, câștigător al finanțării nerambursabile acordate de Administrația Fondului Cultural Național, secțiunea Educație prin cultură, sesiunea I/2018. Proiectul și-a propus și realizează o arie de acoperire consistentă la nivel național și își propune să inițieze și să materializeze o formă de conștientizare a pericolelor generate de abuzul fizic și emoțional.

Abuzul sexual este un subiect tabu pentru români. Din cauza atitudinii societății, persoanele abuzate ajung să fie ostracizate și transformate din victime în „persoane care și-au căutat-o“ – spun inițiatorii proiectului:

„În România este aproape de neconceput pentru omul de rând că un bărbat poate fi violat de o femeie sau că există și viol la nivel psihologic. Încercăm să scoatem sexualitatea și abuzul sexual din zona tabuului și să educăm publicul cu privire la reacțiile pe care ar trebui să le aibă în fața acestei probleme“.

Spectacolul Cirque du vérité a mai fost prezentat publicului din Cluj și din Sibiu, în cadrul Festivalului Internațional Fringe Sibiu 2016, dar și la Gala Actorului Independent Sibiu 2016.

“Ef(f)ect-Af(f)ect este o iniţiativă a Asociației Mise en Scene și a trupei independente de teatru Re-Act, împreună cu Centrul Pentru Identitate și Promovare Culturală. Proiectul îşi propune o formă de teatru educativ, a cărui spectacol va avea ca temă – ABUZUL SEXUAL, și, totodată, sesiuni de întrebări și răspunsuri cu publicul, în urma reprezentațiilor, cu participarea unui moderator de formație psiholog” – explică tânărul regizor Alexandru Teodorescu.

Asociația Mise en Scene a apărut în anul 2016 din dorința de a se extinde a membrilor Centrului pentru Identitate și Promovare Culturală. De la înființare, a colaborat la organizarea de evenimente artistice alături de Asociația Become din Sibiu, în cadrul Galei Tânărului Actor Independent; a organizat și participat prin intermediul trupei de teatru independente Re-Act la vernisaje de fotografie ale Wincon SRL și a participat la promovarea Festivalului Kinodiseea și Open Studio Act.

 

Adauga comentariu