Soțul unui PRIM PROCUROR de la Cluj are probleme cu legea! A ocupat două funcții publice simultan

Marius Sabo Călin, fost primar (2012 - 2016) și consilier local în Gherla (2016-2018), a fost găsit incompatibil de către ANI (Agenția Națională de Integritate). 

În comunicatul ANI se precizează că Marius Sabo, „în perioada 10 iunie 2017 – 27 aprilie 2018 a exercitat funcția de consilier local simultan cu funcțiile de administrator provizoriu, director general provizoriu, respectiv director general al unei societăți comerciale înființate de Consiliul Județean Cluj și aflată sub autoritatea acestuia (societate în cadrul căreia Consiliul Județean este acționar majoritar). Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, în vigoare începând cu data de 10 iunie 2017”.

În articolul invocat de ANI, sunt precizate următoarele: „art. 88, alin. (1), lit. c) și d) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: […] c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv; d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director […] la regiile autonome şi societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de […] de interes local înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local, precum şi la regiile autonome şi societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de interes naţional care îşi au sediul sau care deţin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă, cu excepţia reprezentanţilor în adunarea generală a acţionarilor la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a membrilor în consiliile de administraţie ale unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat sau confesionale şi ale spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale sau a altor reprezentanţi ai instituţiilor publice din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale sau la care unitatea administrativ-teritorială respectivă deţine participaţie, în cazul consilierului judeţean”.

Sabo își va lua adio de la funcții publice în următorii trei ani

Conform legii, Marius Sabo nu va mai avea dreptul timp de 3 ani să ocupe o funcție publică:

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind[…] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]”.

„Persoana […] față de care s-a constatat [...] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

De asemenea, dacă Instanța va decide, Sabo ar putea fi nevoit să dea înapoi banii încasați din funcția de director sau consilier local în perioada în care a fost găsit incompatibil.

Conform ANI, Sabo a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Fostul primar nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Sabo Irina Lucia, îngerul păzitor al fostului consilier local

Marius Sabo Călin e căsătorit cu Sabo Irina Lucia, prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj. În aceste condiții, e greu de înțeles cum Sabo a făcut „gafa” de a se găsi în situația de incompatibilitate. Totuși, vorbim despre o perioada de 1 an. (iunie 2017 - aprilie 2018). Într-adevăr, Sabo a demisionat din funcția de consilier local în aprilie 2018, însă e o perioadă lungă de timp în care a ocupat, simultan, și funcția de director provizoriu la Agro Transilvania. Lucru care se poate vedea cu ochiul liber și din declarația sa de interese.

Cuplul Sabo nu a dus-o niciodată rău, dacă ne uităm în declarația de avere a fostului primar / consilier local. În 2017, Sabo declara că deține patru terenuri agricole, trei apartamente și o casă de vacanță, conducea un Mini Cooper din 2013 și mai bine de 50.000 de LEI în conturi. Bonus, pentru că ocupa și funcția de director la stațiunea didactică experimentală, USAMV Cluj-Napoca, Sabo se lăuda cu un venit anual cumulat de 57.681 LEI. La care se adaugă cei 134.952 LEI ai soției prim procuror. 

În 2018, situația s-a schimbat puțin, în sensul că Sabo a declarat un credit scadent în 2022, în valoare de 90.000 LEI. La capitolul venituri, de aici și incompatibilitatea sesizată de ANI, Sabo și-a trecut indemnizația de consilier local, în valoare de 6000 lei, plus salariul de director Agro Transilvania de 7446 lei. La USAMV au continuat să curgă banii, cu un venit de 91604 lei pe an.

 

 


Adauga comentariu