Sorina Pintea, arestată preventiv pentru 30 de zile

Tribunalul Bucureşti a admis, sâmbătă seara, solicitarea procurorilor DNA de arestare preventivă a fostului ministru Sorina Pintea, acuzată de luare de mită în formă continuată. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Pintea a fost reținută pentru luare de mită în formă continuată.

„În perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect “proiectarea și executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială. Concret, inculpata ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu ca manager și ordonator de credite”, se arată într-un comunicat transmis de DNA.

În 28 februarie, după ce suma de 120.000 de lei ar fi fost primită în biroul managerului, „s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”.

Adauga comentariu