In vizor

“Sonorizatorul de serviciu” al Primariei, MM Show, din nou pe val de Zilele Clujului

MM Show, firma lui Marius Merca, este societatea care se ocupa de trei din cele patru scene care vor fi amplasate in oras pe parcursul Zilelor Clujului. Aceeasi societate a primit si anul trecut, la acelasi eveniment, contracte prin achizitie directa de la Primarie, in valoare de peste 13.000 de euro.

Anul acesta, in afara de scena din Piata Unirii, contract care a fost atrubuit societatii Byron Impex pentru aproape 49.000 de lei, MM Show se va ocupa de instalarea scenelor si a echipamentelor necesare in Piata Muzeului, strada Kogalniceanu si in Manastur “La Terenuri”.

Contractele incheiate cu firma lui Merca insumeaza 41.500 de lei, adica peste 9.000 de euro. Anul trecut a incasat peste 13.000 de euro de Zilele Clujului de la municipalitate, cand numai pentru serviciile din Piata Unirii, Marius Merca a ofertat 56.030 de lei.

In 2012, MM Show a incasat de la Primarie aproape 60.000 de lei pentru ca a asigurat sonorizarea la mai toate evenimentele publice. In 2012, atat la sonorizarea evenimentului Seri de Vara Clujene, cat si la sarbatorirea titlului de Capitala Europeana a Tineretului, Ziua Nationala, Targul de Craciun sau Revelionul, firma lui Marius Merca a fost aleasa dintr-o selectie de oferte pentru ca era cea mai ieftina. De Ziua Nationala, pentru cele cinci ore de concerte – mai multe ansambluri folclorice, Compact si DJ project, Primaria a platit MM Show 25.000 de lei. In acelasi pret a intrat si concertul Grimus si Mandinga, organizat in 25 noiembrie pentru sarbatorirea titlului de Capitala Europeana a Tineretului. 20.000 de lei a luat MM Show pentru sonorizarea a vreo doua ore de concerte de Revelion si 50 de minute de Ziua Unirii Principatelor, in luna ianuarie 2013.

Merca are relatii de afaceri si la Consiliul Judetean, mai precis la Asociatia Produs de Cluj, unde in 2012 s-a ocupat de toate cele sapte targuri organizate. De fiecare data, inainte cu o zi, doua, de inceperea targului s-a incheiat un contract de prestari servicii in valoare de 8.000 de lei pentru “inchirierea echipamentului scenotehnic, lumini, sunet si asistenta tehnica de specialitate”. Targurile marca Produs de Cluj dureaza de regula trei zile, de vineri pana duminica. Reprezentantii Produs de Cluj au motivat alegerea firmei MM Show pentru fiecare targ sustinand ca a fost singura oferta primita.

Marius Merca are mai multe firme. Daca Marius M Show, infiintata in 2007 a raportat pentru 2012 o cifra de afaceri de 98.000 de lei si o pierdere de 61.000 de lei, Marius M Sound infiintata in 2013 a raportat pentru acelasi an o cifra de afaceri de 43.000 de lei si un profit de 41.000 de lei.

Foto: Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *