Soluția lui Boc pentru sutele de copii care nu au loc în creșe: le dă bani să meargă la privat

Peste 900 de copii nu vor avea loc în creșe, din toamnă. Primăria nu are decât 15 creșe, iar altele noi care să acopere tot necesarul nu se vor construe prea curând. Primarul Emil Boc propune o soluție de compromis: vrea să le dea bani părinților ca să își înscrie copiii la creșe private. În total, ar urma să aloce 3,5 milioane lei din bugetul local pentru această subvenție.

Părinții sunt revoltați de faptul că principalul criteriu de admitere a copiilor la creșă ține de domiciliu. În acest caz, părinții din localitățile învecinate, Florești, Apahida etc. își fac viză de flotant sau domiciliu pe Cluj-Napoca doar ca să își poată aduce copiii la creșă în oraș. Astfel se supraaglomerează creșele, care oricum sunt mult prea puține raportat la numărul mare de copii.

Din toamnă, peste 900 de copii vor rămâne pe dinafară din cauză că nu mai sunt locuri în creșe.

Părinții au expus această problemă în ședința de Consiliu Local de vineri. Primarul Emil Boc a venit cu o soluție de compromis: subvenție pentru creșă.

“Noi am avut această problemă cu școlile din centru, când se foloseau părinții de viza de flotant. Am încercat atunci să limităm numărul de vize de flotant pe o locuință, dar legea nu ne permite. Cheia este până la urmă la Inspectoratul Școlar. În cazul creșelor, dacă colegii consilieri sunt de acord să modificăm regulamentul și să facem unul nou pentru atribuirea locurilor la creșe. Ca propunere concretă voi cere departamentului de specialitate să redacteze un regulament și cred că acest lucru este de bun simț ca să stopăm această hemoragie de situații în care ne aflăm acum.  Astăzi avem 1142 locuri în cele 15 creșe ale municipiului. Vestea bună este că este în stadiu avansat de construire o creșă pe strada Donath în Grigorescu, cu termen de finalizare septembrie 2018”, a declarat Boc, în cadrul ședinței de Consiliu Local.

Primarul consideră că cei 3,5 milioane lei nu sunt o povară atât de mare pentru bugetul local.

“Subvenția aceasta nu este atât de costistitoare încât un oraș cum este Cluj să nu își permit să găsească o soluție temporară. Am posibilitatea să ofer o anumită sumă de bani rațională și rezonabilă, care să acopere un anumit număr de oameni ca să trecem peste această situație delicată.
Vom face un colectiv de lucru luni dimineața care se va ocupa de acest demers.
Perioada aceasta de vară va putea fi folosită pentru pregătirea proiectului de hotărâre referitor la subvenție. Putem să oferim pentru 800 de copii o subvenție de 400 lei/lună. Pentru 11 luni ar fi 3,5 milioane lei, deci undeva la 800.000 euro, deci pot să spun că cu eforturi grele pot să fac rost din buget de acești bani. Din septembrie putem să acordăm această subvenție”, a mai spus Boc.

Citește și:

VIDEOREPORTAJ Un tătic și-a luat inima-n dinți și a ieșit în stradă, nemulțumit că Primăria Cluj-Napoca nu face ABSOLUT NIMIC pentru cei 905 copii care nu au un loc la creșă: „Suntem disperați! Efectiv, nu am unde să-mi duc copilul!”

Adauga comentariu