Șoferul care a lovit intenționat cu mașina un câine a fost identificat de polițiștii clujeni

Polițiștii din Apahida au reușit să îl identifice pe bărbatul care a lovit cu mașina un câine și i-au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de rănirea sau schingiurea animalelor.

„În urma imaginilor apărute în spatiul public, în care se observă un câine care este lovit de un autoturism, politiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au demarat verificari în vederea stabilirii situației de fapt.  În urma activițărilor investigativ-operative desfășurate, a fost identificat conducătorul autoturismului, stabilindu-se că este un bărbat de 69 de ani, din municipiul Cluj-Napoca. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ranirea sau schingiuirea animalelor, faptă prevazută și pedepsită de Legea 205/2004”, potrivit IPJ Cluj.

Animalul a fost transportat la o unitate de specialitate, stabilindu-se că rănile provocate nu i-au pus în pericol viața. 

Totodată, în vederea continuării cercetărilor, au fost sesizați și polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Cluj.

Imaginile, cu un puternic caracter emoțional, au fost surprinse de o cameră de supravegheat de la o casă din zona respectivă. În momentul în care câinele a fost călcat, o femeie a ieșit la poartă și striga la șofer, însă acesta nici măcăr nu a avut decența de a se opri.

 

Adauga comentariu