Șoferii CTP nu respectă programul de circulație. Călătorii, lăsați să aștepte în stații

CTP împreună cu conducerea locală și-au propus ca și în 2019 să își bată joc de călători. De-a lungul timpului au tot fost semnalate cazuri în care autobuzele nu ajung la timp sau pur și simplu nu mai ajung. Bineînțeles, nimeni, dar nimeni din conducerea CTP sau conducerea locală nu are de unde să știe deoarece nu obișnuiesc să circule cu transportul public din Cluj.

În această dimineață stația de pe Aleea Băișoara a fost goală timp de 15 minute. Linia 33 trebuia să sosească la 9:10, dar a sărit peste acea cursă. Autobuzul a ajuns la 9:24 când era următoarea pornire. Ruta Aleea Băișoara - Piața M.Viteazu nu era aglomerată, se circula ca în oricare altă zi. Cu toate acestea autobuzul nu a ajuns la timp, iar călătorii au fost nevoiți să stea zeci de minute în frig.

Citește și: Unde sunt camerele video cu care au fost dotați controlorii CTP anul trecut? Și cum pot fi evitate controversele cu călătorii

 

 

Adauga comentariu