Sociologul Vasile Dîncu: Generația tânără își manifestă libertatea, frustrările, așa cum poate în acest moment

Scenele sexuale mimate de liceeni la un Bal al Bobocilor sunt un semn de revoltă al tinerilor. Asta crede sociologul Vasile Dîncu, care susține că gestul adolescenților nu este condamnabil. Ba chiar este normal.

 

"Copiii vor să îşi exprime  o formă de libertate, o formă prin care înainte nu au avut voie.  De acum încolo este voie în viziunea lor,  inclusiv la sex. Este voie să își exprime liber dorinţele şi să facă ceea ce vor cu corpul lor. Apare o formă de ipocrizie dacă ne gândim la asta. Uitaţi-vă la nunţi, unde participă şi ei uneori sau la chefuri. Părinţii lor mimează sexul prin Macarena sau alte dansuri sexuale de care abundă petrecerile, pinguinul şi alte lucruri. Din punctul acesta de vedere, de ce apar aceste ritualuri sexuale? Pentru că sunt interzise pur şi simplu.  Pentru că sunt încă tabu în societatea noastră, deci nu ar trebui să ne ultragiem chiar atât de mult. În primul rând noi nu suntem în stare în acest moment să creăm, aşa cum făceau toate societăţile anterioare, ritualuri sociale prin care să marcăm intergrarea în comunitate a tinerilor. Cum marcăm integrarea în comunitate a unui tânăr? În niciun fel, deci şoc nu îşi mai consumă energia pt a oferi un statut social acestui tânăr care a intrat la liceu şi este pentru el o realizare foarte mare, nu are nici uniformă nu are niciun fel de statut, să se mândrească cu el. Nimic. Atunci el marchează doar fizic şi sexual această trecere, fiindcă asta are el la îndemână", a declarat pentru Ziar de Cluj și NCN profesorul Vasile Dîncu, sociolog

 

Concluzia sociologică este că, prin astfel de comportamente, tinerii își manifestă libertatea și frustrările, potrivit lui Vasile  Dîncu.

 

"Dacă nu suntem în stare să ne pregătim societatea viitorului, dacă nu sunem pregătiți să le pregătim un viitor, așa cum făceau celelalte societăți de până acum tinerilor,dacă intervenim numai ca să îi tundem, să le cenurăm balul bobocilor, asta nu ajută cu nimic. Eu cred că va trebui să facem o reflexie foarte importantă asupra școlii, asupra modului cum se integrează familia și școala în educația oamenilor și inclusiv asupra modului în care comunitatea pregătește tinerii. Pe noi nu ne interesează nimic în acest moment le cerem numai performanțe școlare copiilor. Atunci să nu ne mirăm dacă din când  în când aceste ritualuri de protest arată o anumită formă de vulgaritate. Nu sunt deloc de vină tinerii pentru asta, suntem de vină noi ceilalți. Iar concluzia sociologică este că aceste devieri sunt normale oarecum și nu trebuie să interpretăm că tânăra generație este mai rea decât generațiile mai vechi. Pur și simplu își manifestă libertatea, frustrările, așa cum poate în acest moment", a punctat Vasile Dîncu

Comentarii

razvan

25.10.2017 20:32

Apai daca mancatul in direct de sursa de K este egal cu macarena sau dansul pinguinului...

hater

26.10.2017 15:19

"Dacă intervenim numai ca să îi tundem, să le cenzurăm balul bobocilor, asta nu ajută cu nimic." - tovarasu' Dancu, eu inteleg ca subiectele "afara cu elevii cu plete din scoala" respectiv "balul bobocilor cu suptul bananei" s-au suprapus, dar chiar nu e cazul sa pui egal intre ele doar ca sa arati ce deschis la minte esti. Iar partea cu manifestarea "libertatatii" mimand sexul oral e chiar beton, eu as spune ca e manifestarea imbecilitatii si a nivelului redus de educatie pe care il au, tov. Dancu. Mai bine ramaneti la truisme precum "societatea/noi suntem principalii vinovati", decat sa lansati cugetari de sociolog cool, frate cu mancatorul de banane.

Adauga comentariu