In vizor

Societățile din subordinea Consiliului Județean Cluj, grav afectate de pandemie: „Toate entitățile au fost afectate, din păcate, negativ”

 

Criza provocată de pandemie, precum și măsurile de lockdown aferente stării de urgență adoptate de Guvernul liberal militar Orban au afectat în mod semnificativ activitatea entităților aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj. Printre aceste societăți figurează Aeroportul Internațional Cluj, Compania de Apă Someş S.A,  Centrul Agro Transilvania Cluj S.A, TETAROM S.A, Univers T S.A, Pază şi Protecţie Cluj S.R.L. Toate aceste societăți de stat, cu reprezentanți ai administrației județene în Consiliile de Administrație au fost afectate profund de măsurile restrictive impuse de guvernul lui Klaus Iohannis. 

Cazul TETAROM SA

Reprezentanții Parcului Industrial Tetarom, care a beneficiat de o infuzie constantă de capital din partea Consiliului Județean Cluj, au făcut public bilanțul activității pentru primul semestru al acestui an.

Perioada instaurării stării de urgență de către guvernul liberal militar Orban a făcut ca activitatea din centrele parcului Tetarom să fie grav afectată, context în care o bună parte dintre clienți, chiriași ai acestor spații, au solicitat acordarea unor facilități: eșalonarea plăților ori reducerea chiriei. După cum notează membrii Consiliului de Administrație Tetarom, pentru reducerea cheltuielilor au fost necesare aplicarea unor măsuri de austeritate: renunțarea la acordarea tichetelor de masă pentru aprilie/mai angajaților, la decontarea transportului, dar și la amânarea ori anularea unor facilități negociate prin contract: prime de Paști, de Rusalii, vouchere de vacanță ori ajutoare sociale pentru angajații cu boli grave. 

„Aici știți prea bine, aceste societăți ale noastre, aceste companii, au fost profund lovite de situația dificilă prin care am trecut cu toții, unele dintre ele au reușit să supraviețuiască chiar cu greu, abia au reușit să dea salariile, darmite să ajungă să facă profit, deci practic toate estimările făcute la început de an trebuie să le regândim, să le reanalizăm urmare a situației reale prin care am trecut în această perioadă.

Realmente toate entitățile au fost afectate din păcate negativ, inclusiv în ceea ce înseamnă veniturile, asigurarea salariilor ș.a.m.d.

Astfel încât va trebui la ședințele care urmează să regândim ceea ce înseamnă planul de acțiune și proiectul de management al CA ului să-l reanalizăm în funcție de plecând de la problemele prin care au trecut și dificultățile pe care le-au avut aceste societăți. 

Și aici mă refer la toate – trebuie făcută o analiză, pentru că nu avem de unde să pretindem profit unei societăți care a funcționat o săptămână sau alte asemenea probleme”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe. 

Lucrările la Parcul Industrial Tetarom I au fost finalizate anul trecut. În mod evident, acest proiect nu a fost ferit de întârzieri din cauza alunecărilor de teren repetate.

Este vorba despre un imobil de birouri cu regim de înălţime D+P+5E, un sediu administrativ, două hale de depozitare, o parcare auto și un drum tehnic de acces prin spatele halei numărul 2. 

Din păcate, halele care au fost finalizate anul trecut nu sunt funcționale la capacitate maximă din cauza alunecărilor de teren. Aceasta înseamnă că valoarea lucrărilor este mult mai mare decât ar fi fost în mod normal dacă s-ar fi ales altă locație, care să nu fie cu probleme. Situația nu este una nouă pentru administrația publică locală, fiind similară cu cea a Cluj Innovation Park de pe Dealul Lomb. Și aici, din cauza alunecărilor de teren, lucrările au fost mult mai scumpe și au avut întârzieri foarte mari.

Potrivit raportului de activitate aferent primului semestru 2020, Consiliul de Administrație al Tetarom se întrunește periodic pentru luarea hotărârilor în privința diverselor probleme care apar, iar pe parcursul primului semestru au avut loc 6 asemenea ședințe (3 prin corespondență), în urma cărora s-au adoptat o serie de hotărâri privind activitatea desfășurată în parcurile industriale de la Tetarom. 

Asemenea întâlniri au fost organizate și cu rezidenții Parcurilor Industriale. 

În luna martie a avut loc preluarea în administrare, de către Societatea Tetarom SA, a celor 4 clădiri din extinderea Parcului Industrial Tetarom 1. 

De asemenea, a fost întocmită documentația de atribuire prin licitație publică a spațiilor aferente clădirilor construite prin proiectul „Dezvoltare Parc Industrial Tetarom 1”.

Din păcate, instaurarea stării de urgență a diminuat activitatea din aceste spații, transferând-o în mediul on-line:

„Primirea în PI Tetarom a diverselor delegații – potențiali investitori, oameni de afaceri, studenți, etc. Datorită situației provocate de pandemia de coronavirus, această activitate a fost mult redusă. 

Promovarea și păstrarea imaginii societății prin întreținerea/actualizarea site-ului societății și a paginii de Facebook. 

Activități/evenimente pentru dezvoltarea profesională a angajaților, îmbunătățirea comunicării, colaborării și muncii în echipă – ulterior declanșării stării de urgență, datorită declanșării pandemiei cu coronavirus, aceste activități s-au redus și au avut loc, cu precădere, în mediu on-line”, se arată în raportul de activitate aferent Semestrului I a Societății Tetarom aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj. 

În privința gradului de ocupare a spațiilor, în clădirile A1 și H1, situația este următoarea:

Clădirea H1 Parc Industrial T1 

Spațiile de închiriat sunt ocupate în proporție de 92,53%

În continuare sunt 11 spații libere – 299,01 mp

Clădirea A1 Parc Industrial T1 

Spațiile de închiriat sunt ocupate în proporție de 67,05%

Există 4 spații libere – 366,07 mp

Terenurile din Parcul Industrial Tetarom 1 și T2 sunt ocupate 100%, dar în cazul terenului aferent Tetarom III există în continuare un teren/parcelă liberă de 37,614  mp.

Tetarom SA – Sem I 2020

Cifra de afaceri – 19.665652 lei.

Cheltuieli – 19.096.522 lei.

Venituri  – 19.907.310 lei.

Profit brut – 810.788 lei.

Profitul net lunile ianuarie – martie – 1.042.517 lei.

Aprilie-Iunie – 706.366 lei. 

Consiliul Județean Cluj are în subordinea sa mai multe entități în care figurează și reprezentanți ai administrației județene la nivelul Consiliilor de Administrație: Aeroportul Internațional Cluj, Compania de Apă Someş S.A,  Centrul Agro Transilvania Cluj S.A, TETAROM S.A, Univers T S.A, Pază şi Protecţie Cluj S.R.L..

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *