Societățile aflate în subordinea CJ Cluj, aproape de faliment. Tișe: „Au probleme financiare foarte mari”

Consiliul Județean Cluj are în subordine o serie de societăți care se află în pragul falimentului. Aici se încadrează: Societatea de Pază și Protecție, Clujana și Societatea de Drumuri și Poduri. Situația acestora nu este una noua, acestea având probleme financiare de mai mulți ani. Până acum, Consiliul Județean Cluj a continuat să pompeze bani în aceste societăți pentru a încerca să le salveze, însă măsura s-a devedit a fi ineficientă.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat că le-a transmis celor aflați în conducerea acestor societăți să vină cu un plan de redresare astfel încât să nu se ajungă la faliment. 

„Au probleme financiare mari. Trebuie să găsim soluții. Eventual un privat care să se implice, să preia pachetul de acțiuni. Riscăm să intre toate în faliment. Am avut deja întâlniri cu cei din conducere și le-am spus să vină cu propuneri până la finalul lunii, să ne spună cum văd ei viitorul societății în care sunt implicați. Unii membri ai Consiliilor de Administrație nu au mai luat nici indemnizații, problemele financiare fiind mari. Sunt vremuri dificile, angajații sunt tot mai puțini și evident că societatea ajunge să aibă o problemă. Am analizat posibilitatea de a fi transformate în direcții, dar avem limitat numărul de angajați în funcție de populația județului. Am mai putea aproba 2-3 posturi pentru că atingem numărul maxim de angajați raportat la populația județului. În momentul de față este exclus să transformăm una sau mai multe societăți în angajați ai Consiliului Județean”, a declarat Alin Tișe.

În toamna anului trecut Societatea de Drumuri și Poduri a solicitat aprobarea închirierii unor imobile în scopul creșterii veniturilor societății. Este parte a planului de reorganizare menit să salveze firma de la faliment. 

La data de 26.07.2019, împotriva societății DRUMURI ŞI PODURI JUDEŢENE CLUJ S.A s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei în formă generală potrivit Încheierii civile nr. 1355 pronunţată în şedinţa Camerei de consiliu, în dosarul nr. 687/1285/2019, aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj. La acest moment societatea se află în perioada de observaţie, respectiv societatea se află în perioada dintre data deschiderii procedurii de insolvenţă şi data confirmării planului de reoganizare, sau, după caz, a intrării în faliment.

În ceea ce privește Societatea de Pază și Protecție, aceasta avea pierderi de 484.268 lei în 2019, iar numărul angajaților a scăzut de la 320 în 2013 la aproximativ 100 de angajați. Rezultatul negativ al societății este influențat de numărul insuficient de contracte precum și de existența unor contracte cu tarife sub nivelul de creștere a salariului minim, care nu permit acoperirea cheltuielilor.

Firma de încălțăminte Clujana a intrat în insolvență la începutul anului 2018. Societatea a fost salvată de la faliment de Consilul Județean care a achiziționat toate activele deținute de companie. În 2020 Clujana a reușit să iasă din insolvență, însă se pare că problemele financiare persistă, dacă Tișe consideră că este nevoie de un plan de reorganizare. 

Singura soluție pentru aceste societăți pare să fie implicarea unui investitor privat care să se implice prin achiziționarea unei părți din acțiuni.

„Fără infuzie de capital extern societățile nu vor mai putea funcționa în sistemul acesta întrucât ei acum sunt concurenți pe piață cu toate societățile private și nu pot să primească lucrările decât prin licitații. Participă la licitație ca orice societate și dacă nu câștigă pur și simplu nu au bani”, potrivit lui Alin Tișe.

 

Adauga comentariu