SMS-ul unui medic clujean catre un bolnav de cancer: "Ai atat de putin sa te bucuri de viata. Hai, pa, nesimtitule"

"Considera toate concediile si ajutoarele acordate tie si nevestei un cadou. Ai atat de putin timp sa te mai bucuri de viata. PS. Hai pa, nesimtitule”. Acesta este mesajul trimis de un medic de familie clujean pacientului sau, bolnav de cancer. Revoltati de lipsa de umanitate de care a dat dovada medicul, rudele bolnavului sunt hotarate sa faca toate demersurile pentru ca doctorul sa fie tras la raspundere.
  Dupa ce Stiri de Cluj a prezentat in cascada cazul asistentei spagare de la amulatorul ORL al Spitalului de Copii Cluj (AICI) si cel al profesorului Marcel Cosgarea care a refuzat sa consulte un pacient (AICI), Ziar de Cluj va prezinta astazi  exemplul de maxim tupeu si lipsa de umanitate oferit de medicul de familie Ionel Mircu. In cele de mai jos, vom prezenta dovezi clare despre cum un medic clujean isi jigneste pacientul bolnav de cancer ironizandu-l si facandu-l "nesimtit". In cazul in care Colegiul Medicilor nu se va sesiza in urmatoarele 24 de ore, Ziar de Cluj va face acest lucru de indata.  
Cuvintele jignitoare scrise de medicul de familie clujean Ionel Mircu in data de 4 aprilie ar lasa pe oricine fara replica. Bolnavul, Milu H., cel caruia ii era adresat SMS-ul, era clientul doctorului de cativa ani, iar intre ei exista o relatie apropiata. Barbatul de 57 de ani s-a imbolnavit de cancer, fiind diagnosticat cu tumora la creier. Intre interventii chirurgicale si tratamente costisitoare, clujeanul a fost pus pe drumuri de nenumarate ori de medicul sau de familie, Ionel Mircu. Finalul este apoteotic: nemultumit ca pacientul a decis sa se inscrie la un alt medic de familie, i-a trimis bolnavului urmatorul mesaj: “Considera toate concediile si ajutoarele acordate tie si nevestei un cadou. Ai atat de putin timp sa te mai bucuri de viata. PS. Hai pa, nesimtitule”.
Cuvinte dure, lipsite de umanitate, venite de la un medic clujean cu experienta si adresate unui bolnav cu tumora la creier. Epopeea prin care a trecut domnul H., bolnav de cancer Povestea a inceput in luna martie a acestui an, cand Milu H. (nu ii dam numele pentru a proteja identitatea pacientului, n.r.) a fost diagnosticat cu tumora la creier. Inevitabil, bolnavul a apelat la serviciile medicului de familie, avand nevoie de unele bilete de trimitere pentru consultatii. Primele semene de rea-vointa au venit din partea doctorului Ionel Mircu dupa ce a refuzat sa elibereze familiei bolnavului al treilea bilet de trimitere pentru un consult neurologic. “In 11 martie ne-a eliberat primul bilet de trimitere, la Alergologie. A doua zi am avut nevoie de bilet de trimitere la Cardiologie. Atunci mi-a spus sa nu mai mergem dupa al treilea bilet, ca nu ni-l mai da”, povesteste fiica bolnavului, Angela H. Pentru al treilea bilet de trimitere s-a dus la medic cumnatul bolnavului, in speranta ca il va obtine. “Mi-a spus ca nu poate sa elibereze actul medical deoarece are voie sa completeze numai doua bilete de trimitere intr-o luna”, isi aminteste ruda bolnavului, Mircea Burz. Din fericire, medicii Spitalului de Neurochirurgie din Cluj au fost binevoitori si l-au internat pe Milu H. fara actul medical, in regim de urgenta. Barbatul a fost diagnosticat cu tumora la creier si operat de doua ori in spital, unde a ramas internat timp de 18 zile. Dupa externare, familia bolnavului a apelat, din nou, la serviciile medicului de familie, care are un cabinet medical pe strada Fantanele din Cluj-Napoca. De data aceasta, pentru a elibera reteta cu medicamentele recomandate de catre medicii care l-au operat. La fel, s-au lovit de un refuz. “Ne-a spus ca nu poate sa prescrie reteta pentru ca nu stia perioada tratamentului, si am fost trimisi, din nou, la spital. De compensarea medicamentelor, nici nu se mai punea problema, ne-a spus ca pentru noi nu sunt o problema banii”, spune fiica bolnavului. Intre timp, familia pacientului i-a gasit acestuia un alt medic de familie, astfel ca s-au dus la cabinetul dr. Mircu, din cartierul Grigorescu, pentru a lua fisa medicala a bolnavului, in vederea transferului. Au fost primiti cu reticenta de catre asistenta dr. Ionel Mircu si li s-a spus ca fisa medicala poate fi eliberata doar prin Casa de Asigurari de Sanatate. “Atunci tatal meu a primit mesajul de la doctor. Noroc ca l-am vazut eu prima, a doua zi dimineata”, mai spune Angela H. Redam mai jos declaratia video a fiicei pacientului.   Ce spune doctorul Ionel Mircu
Contactat telefonic, dr. Ionel Mircu a declarat urmatoarele: “Domnul Milu este bolnav. A suferit o operatie pe creier. Poate nu este in toate facultatile mintale. Eu nu stiu despre ce vorbiti dumneavoastra. Nu este pacientul meu, l-am scos de pe liste in urma cu ceva timp”.
Dupa cateva secunde, medicul de familie isi recapata memoria si spune ca, in realitate, sotia bolnavului i-a solicitat concediu medical pentru a-l ingriji pe acesta in spital.
“Nu am sarit in ajutorul lor, pentru ca aceste concedii sunt ilegale. Au venit in fiecare zi dupa bilete de trimitere, cand Legea Asiguratului imi da voie sa eliberez doua bilete intr-o luna. Am refuzat sa eliberez aceste concedii medicale fictive. Dl. Milu este alcoolic, el, probabil in urma operatiei, a ramas cu tulburari de personalitate. Daca ei considera ca acel SMS este jignitor, n-au decat sa ma dea in judecata”.
  Presedintele CAS Cluj: “Mesajul este revoltator”   Autoritatile medicale considera gestul medicului de familie Ionel Mircu unul cu totul nedemn si sfatuiesc familia bolnavului sa inainteze reclamatii, pentru ca acesta sa fie tras la raspundere.
“Este revoltator mesajul trimis de acest medic. Ii sfatuiesc pe apartinatori sa faca o sesizare la CAS si la Colegiul Medicilor. Sunt ferm convinsa ca in Comisia Paritara pentru medicina de familie va fi tras la raspundere”, a declarat Emilia Groza, presedintele CAS Cluj.
“Din pacate nu am la indemana o incadrare a comportamentului medicului intr-o litera de lege, insa vom analiza cu atentie situatia si va fi sanctionat”, a mai spus Groza. Pe de alta parte, familia incearca din rasputeri sa il protejeze pe bolnav, aflat in perioada de recuperare dupa doua operatii pe creier. Totusi, fiica acestuia este hotarata sa il reclame pe medicul de familie.
“Nici nu mai stiu la ce sa ma astept din partea lui. Nu suntem singurii care avem probleme cu el. Pe tata il protejam cat putem, nu are nevoie de suparare sau emotii. Totusi, ma gandesc ca daca noi facem ceva si nu il vom lasa nepedepsit pe acest doctor, ne vor lua si altii exemplul”, spune tanara.
 

Medici care trateaza pacientii asemenea unor obiecte

Emanuel Ungureanu, presedintele Asociatiei pentru Solidaritate si Empatie “Claudia Safta” din Cluj-Napoca, condamna ferm acest fel de comportament din partea medicilor.
“Din pacate, genul acesta de medici nu face parte dintr-o exceptie. Fauna acestor medici care trateaza pacientii ca pe niste obiecte este numeroasa. As vrea sa ajung sa traiesc ziua in care acest comportament sa fie exceptia, si nu regula. Lipsa de umanitate in acest caz, ca si in altele, este infioratoare”, spune acesta.
Ungureanu, care a infiintat o fundatie pentru copii suferinzi de insuficienta renala, mai spune ca aceasta atitudine a medicilor vine din cauza frustrarilor.
“Sunt prost salarizati, obligati sa intinda mana. Bineinteles, nu este vina pacientilor ca medicul este atat de prost platit. In acest caz, cel mai probabil este vorba de o frustrate ca medicul a ramas fara unul dintre cei multi pacienti care au plecat de pe lista lui, ceea ce inseamna aproape faliment. Totusi, meseria de medic e ca si cea de profesor, una vocationala. Daca nu stii sa iubesti oamenii, nu faci aceasta meserie. De prea multe ori spunem ca medicii sunt frustrati pentru ca nu au bani. Daca  faci aceasta profesie din pasiune, o faci cu resursele pe care le ai. Trebuie sa admitem ca nu toti medicii au aceasta vocatie, de a fi aproape de oameni”, mai spune Ungureanu.  

In 2008, Mircu a emis pe numele unui barbat (!) un act pe care era trecut un control de obstetrica-ginecologie

  Mircu a mai fost cercetat in 2008 de politisti pentru ca, in 2008, a semnat si a parafat toate rubricile unui formular medical necesar pentru inscrierea la examenul auto. Ionel Mircu, medic specialist medicina generala, l-a declarat apt pe pacientul Claudiu Hontila chiar si din punct de vedere ginecologic. La acea vreme, cazul sau a ajuns in atentia Colegiului Medicilor Cluj, dar si a ministrului de interne, Cristian David.   Presedintele Colegiului Medicilor Cluj, dr. Aurel Bizo nu a putut fi contactat pana in acest moment.    

Comentarii

POP Florin

10.04.2013 15:12

Mircu este un nebun. Execrabil. Incearca intodeauna sa obtina gratuit servicii de la orice cunostinta. Cred ca are nevoie de un consult de specialitate. In plus cred ca este si periculos sa dai voie unui astfel de psihopat sa poarte arme. Da, poarta arma asa ca aveti grija sa nu il suparati prea tare.

veronica

10.04.2013 15:04

De la mine a luat 30 de lei pentru o adeverinta care nu era buna.

El este Aurel B...

16.05.2013 17:02

[...] ca doctorul si-a jignit pacientul printr-un SMS, poveste care a facut inconjurul tarii – vezi AICI. Redam mai jos dreptul la replica transmis de Colegiul Medicilor Cluj. “Potrivit Legii [...]

Adauga comentariu