Din oras

Situatie scapata de sub control la Liceul de Informatica Tiberiu Popoviciu. Un elev bataus isi traumatizeaza colegii

Violenta in scoli nu mai este de mult o problema existenta doar in filme. Batausii „fac legea” in tot mai multe institutii de invatamant, iar cadrele didactice sunt, de multe ori, depasite de situatie. Acesta este si cazul Liceului de Informatica Tiberiu Popoviciu din Cluj-Napoca, unde mai multi elevi sunt terorizati de un coleg, elev in clasa a V-a.

O situatie extrem de grava se petrece la Liceul de Informatica Tiberiu Popoviciu. Unul dintre elevii clasei a V-a isi agreseaza zilnic elevii, iar parintii spun ca in unele cazuri copiii sunt terorizati si refuza sa mai mearga la scoala. Mai grav este ca situatia este cunoscuta atat de conducerea liceului, cat si de reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean Cluj, insa pana acum nu s-a gasit nicio solutie pentru a calma spritele.

„In urma cu doua saptamani am intrat in scoala si elevul acesta problema dadea cu picioarele intr-un coleg. In alte cazuri a rupt efectiv hainele elevilor, le-a pus acuarele in ghiozdane. Acum cateva saptamani i-a pus piedica unui coleg care a cazut si a dat cu capul de asfalt. I s-a facut rau, asistenta a luat legatura cu parintii copilului sa il duca la medic, a ajuns la tomograf. E inadmisibil sa se ajunga la astfel de situatii”, spune revoltata mama unui elev.

Directoarea liceului, Simona Haidu, spune ca nu e vorba de un copil problema, ci mai degraba de un copil zglobiu. Potrivit ei, ieri a avut loc o sedinta cu parintii, in care au fost discutii concrete cu parintii, despre cum trebuie sa se comporte acasa si cum se rezolva astfel de problemele.

„Sunt tot felul de altercatii, copiii sunt mici. In principal se joaca si apar tot felul de problemute pe timp de pauza. Noi am aplicat regulamentul scolar, s-a inregistrat la secretariat gen abatere, dar nu e cazul sa fac publica treaba sau sa va dau detalii despre ce situatie scoalara are copilul sau mai stiu eu ce repercusiuni au avut astea. Aseara am avut sedinta cu parintii, ieri a fost si Consiliul Clasei cu privire la ce putem face sa ii supraveghem mai atent in timpul pauzei, asa ca scoala are exact atitudinea pe care trebuie sa o aiba. Sunt multe lucruri care tin de fapt si de educatia parintilor. Nu consider ca este o stire, e o situatie scolara care nu se face publica”, sustine Simona Haidu.

Mama elevului agresiv, profesor in aceeasi scoala

In unele cazuri, parintii sustin ca aceasta situatie este tolerata de conducerea scolii si pentru ca mama baiatului este profesoara in aceeasi institutie, ba chiar ii si preda fiului ei. Cu toate acestea, Valentin Cuibus, inspector scolar general, ii asigura pe parinti ca nu se poate pune problema de partinire.

„In primul moment si noi am suspectat ca acel copil a fost favorizat de faptul ca mama lui e profesoara, dar lucrurile nu sunt asa. Sunt mai multi copii care se adapteaza mai greu la trecerea de la invatator la diriginte si profesori, e un lucru care se intampla la viata asta. Vor fi monitorizati in continuare, noi ca Inspectorat monitorizam situatia scolii, iar profesorii trebuie sa monitorizeze situatia clasei. Noi monitorizam situatia de acolo de mai mult timp, e putin mai complicata. Noi monitorizam atent situatia asta, dar daca un copil e mai dificil nu poti sa il scoti din colectivitate si sa il dai afara. Copilul a fost trimis la terapie, sunt masuri care s-au luat deja, poate nu dau rezultate pe termen scurt, dar asta nu inseamna ca nu ne ocupam de caz”, explica Valentin Cuibus.

Sanctiunile foarte dure nu fac decat sa intarate copilul

Psihologii sustin ca in multe cazuri atat profesorii, cat si parintii vor doar sa opreasca aceste comportamente, insa nimeni nu ii ntreaba de ce face asta, ce ii face sa se simta bine sau ce anume suplineste un astfel de comportament.

„Cel mai eficient este sa se intervina direct la nivelul copilului, sa se faca o consiliere psihologica de durata, de cineva specializat. Uneori psihologul scolii e putin depasit. De obicei, in spatele comportamentelor de agresivitate fata de ceilalti sta o nevoie foarte acuta de atentie si o anxietate a copilului. Pentru ca nu stie cum sa se impuna si cum sa interactioneze cu cei din jur face asta prin acte de agresivitate, ce fac din el o mica vedeta. E incurajat de reactia copiilor din jurul lui, care rad si il intarata”, explica psihologul Adela Moldovan.

Totodata, aceasta sustine ca sanctiunile foarte dure nu fac decat sa intarate copilul, care are impresia ca societatii nu ii pasa de el si atunci nu gaseste niciun motiv sa ii pese de semenii lui.

Sursa foto: glasul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *