Editorial

Şi Şcoala poate fi un tomberon!

“Propun să fie date aceleași teste PISA profesorilor. Veți avea o mare surpriză. Ar trebui evaluați toți profesorii”, a declarat pentru Edupedu.ro cercetătorul Daniel Funeriu, în ziua în care OECD a publicat rezultatele la testele PISA 2018. România a obținut cel mai slab punctaj din ultimii 9 ani, cu un analfabetism funcțional de 44%, creștere mare față de 2015 când indicatorul era la 39%.

Cred că este cea mai decentă propunere – una care ar trebui să dea de gândit papagalilor din Federaţii (din “învăţământ”) precum “Spiru Haret” care au tupeul să-şi bată cărămida propagandei de piept cu afirmaţii naţionalist-comunistoide de genul: “Românii sunt printre cei mai buni în școlile din afară. Oare un elev dintr-o țară aflată în vârful ierahiei PISA ar putea face față sistemului de evaluare din România?”

Hai, vomă! Copiii români care ajung să studieze afară sunt la fel de geniali ca şi alţi copii, indiferent de naţionalitate, religie, sex – cei care au şansa accesului la un sistem de învăţământ bazat pe dezbatere, conversaţie şi comunicare (aşa cum din păcate sunt prea puţini profesori care o fac în România – îi numeri pe degetele de la o mână – şi cărora “sistemul” le pune beţe în roate, că-i încurcă în “metodologie”). Iar copiii „străinezi” paraşutaţi în sistemul nostru educaţional cred că şi-ar tăia venele pe lung. Să fie siguri că scapă!

Sistemul educaţional românesc a rămas încremenit în naţionalism-socialismul ceauşist. Copiilor le este împuiat capul cu propagandă despre “măreţia” de veacuri a celor mai “viteji şi drepţi dintre traci” (cei care îşi vindeau copiii – dar nimeni nu citeşte mai departe ce scria Strabon). “Programa” este clădită doar pe basme populare românești și copiii sunt forţaţi să memoreze (stocheze) pe hard-disk-ul creierului tot felul de informații pe care nu nu le vor mai folosi vreodată. Că nimeni nu le mai “scrie” şi soft-ul prin care să apeleze “baza de date” “stocată”, să ştie şi cum să o “interpreteze”.

Şcoala românească este o intreprindere la care se duc să forjeze şi prelucreze elevi prin aşchiere, prin ciocănire cu barosul şi la şaibă nişte “maistori”, impropriu numiţi profesori. O Uzină care ţine “în salariu” o armată de astfel de “profesori” care ar pica Testul PISA cu acelaşi brio cu care, majoritatea, îşi cad titularizările. Ce sistem este acela care ţine în pită profesori de nota 5 şi sub această notă – cumva unul care să fie făcut în scopul de a crea un viitor copiilor noştri? Dacă li s-au mărit salariile, credeţi că le-a crescut şi competenţa? Un profesor corigent la titularizare, sau mediocru (ca notă) e mai competent cu 5000 de lei pe lună decât era cu 2000?

Să fim serioşi.

Dar nici părinţii nu sunt mai breji. Când îţi dai copilul în grija statului să se ocupe de educaţia lui, că tu “eşti prea ocupat să pui o pită pe masă”, să nu te miri ce loază poate să iasă din el! Sarcina părintelui nu este doar cea de a pune pită pe masă şi să dea bani, cât să nu-şi mai facă el griji pe “unde umblă copilul ăla”… Nu numai şcoala (statul) are ca sarcină să-i înveţe pe copii cum să-şi facă un viitor, cum să ajungă să aibă un acoperiş de-asupra capului, o slujbă şi chiar o familie. Că-i pui tu, ca părinte, un acoperiş de-asupra capului şi-i dai bani de un suc, o napolitană, un mers la club, la cinema, laptop, iPhone, nu te scuteşte de a da şi exemplul mediului în care creşte.

Poate vede mai multe cărţi în mâna părintelui decât beri. Poate aude mai multe discuţii despre cărţi, expoziţii, filme, piese de teatru, experienţe de viaţă, decât cele despre originile genitorilor şi despre cine e mai curvă şi care mai alcoolic, mai distrus şamd…

Ştiu, li s-au mărit profesorilor salariile, să se ocupe ei de cărţi şi de dezbateri (apropos, puteţi să-mi recomandaţi un prof bun de română, mate, că are ăla micu’ examenul BAC? Amu’ ţi-ai găsit, bă, inconştientule? Io-l meditez pe ăla micu’ încă de la trecerea din “pregătitoare” în clasa-ntâia! Şi face şi pian, înot, karate şi volei alpin).

Cum mai ziceam, trece viaţa pe lângă noi, cu viteza cu care aruncăm bani şi nu punem suflet în copiii noştri. Ne plângem că statul ne ia banii şi nu-şi ia în serios răspunderea de a ne creşte copiii. De aceea România este ţara cu cei mai mulţi copii abandonaţi. Şi nu mă refer la cei aruncaţi prin tomberoane, maternităţi şi case de copii. Şi Şcoala poate fi un tomberon!

PS: În rezultatele dezastruoase ale Educaţiei româneşti, o vină imensă este la ARACIP, aka Agenția Română pentru Asigurarea CA-LI-TĂ-ȚII. De 10 ani îi vedem pe acolo pe aceiași oameni de neclintit din funcţiile din care încasează bani fără să facă NI-MIC! Dar ne așteptăm să luăm note bune la PISA… Madam Anisie, ministrul de conjunctură de azi, face parte din sistem. De la ea, în afară de mici sughiţuri convulsive şi declaraţii despre o nouă lege care se va face şi se va drege, să nu aşteptaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *