Și Pivariu face declarații de-a șulea: De câteva luni Ziar de Cluj atrage atenția că un bloc autorizat pe cumetrie de pe Valea Gârbăului o ia la vale. De câteva luni nimeni nu a luat nicio măsură!

În februarie anul acesta, Ziar de Cluj atrăgea atenția asupra faptului că ”Un bloc de pe strada Valea Gârbăului din Florești, în pericol să o ia la vale”.

O autorizație dată pe cumetrie din primăria acum condusă de fostul viceprimar condamnat penal Șulea, Pivariu, a șubrezit fundația unui bloc existent. Este interesant cum, imediat ce cetățenii au sesizat situația pe Facebbok, a făcut și primarulBogdan Pivariu ”o deplasare” la fața locului, pentru a putea declara ulterior promisiuni (neonorate, așa cum se întâmplă cu tot ce azvârlu pe gură politicienii):

„M-am deplasat astăzi în urmă cu puțin timp la un șantier în legătură cu care am fost sesizat referitor la o alunecare de teren, împreună cu reprezentanți ai Poliției Locale, reprezentanți ai compartimentelor Disciplina în Construcții și Urbanism din cadrul Primăriei. Am dispus verificări și o evaluare a situației, aplicarea de sancțiuni pentru cei care se fac responsabili și măsuri complementare. Am avut o serie de discuții cu locuitorii din zonă și cu beneficiarul proiectului care și-a luat angajamentul ca va face lucrările necesare pentru a înlătura orice pericol. De asemenea, am fost informat că s-a decis în regim de urgență încă din cursul după-amiezii de ieri, din momentul alunecării porțiunii de teren, refacerea tuturor lucrărilor pentru a elimina orice potențial viitor pericol și desfășurarea activităților în condiții de siguranță.  De asemenea, am dispus ca în sarcina beneficiarului să intre refacerea întregii porțiuni afectate, ceea ce presupune inclusiv abordarea zonelor de acces, iluminat public, amenajarea parcărilor și a drumului, dar și realizarea colectării apelor pluviale inclusiv de la imobilele din vecinătate”, a declarat Bogdan Pivariu

Pri urmare, în februarie, constructorul și-a luat angajamentul, Pivariu a mai bifat o acțiune și cu asta gata.

Gata pe dracu! Citim în Monitorl de Cluj  că situația este neremediată, prcarea blocului de pe strada Valea Gârbăului 58A, din Florești, stă în continuare surpată, neremediată și că se așteaptă, în continuare, o poziție din partea autorităților din Florești.

Alta decât promisiunile din februarie?

”Ni s-a promis un zid de rezistență, dar malul continuă să se surpe, cred că suntem mai mult de un metru jumătate sub nivel. S-a ajuns la a nu mai avea canalizare și a se sparge țevile de gaz. În curând am putea rămâne și fără bloc, dacă se continuă tot în ritmul acesta.” a declarat un locatar.

Vi s-a promis remediere de către chiar primarul! Bă, Pivariule, vezi că ai început să semeni cu Șulea! 

Adauga comentariu