In vizor

Și fraieriți de constructor, și amendați de Poliția Locală: cum au rămas fără parcările promise clujenii care locuiesc într-un imobil din Bună Ziua

Consilierul Local Valentin Maior a atras atenția asupra situației în care se află mai mulți clujeni care și-au achiziționat locuințe într-un imobil de pe strada Mihai Românu și care ulterior au fost trași pe sfoară de către constructor. Acestora li s-a promis că imobilul va avea și locuri de parcare, însă ulterior constructorul a decis să își majoreze profitul și a construit apartamente acolo unde promisese parcări. 

„Ce le recomandaț cetățenilor de pe Mihai Românu 5 în Bună Ziua, unde aparent sunt procese în spate pentru că imobilul era prevăzut cu parcări la parter, dar au fost construite apartamente și acolo se primesc amenzi. Poliția Locală a făcut la început sesizări, acum se dau direct amenzi”, l-a întrebat consilierul local Valentin Maior pe primarul Emil Boc.

Boc le-a recomandat cetățenilor să își caute dreptate în instanță și să îl oblige pe cel de la care au cumpărat apartamentele să le facă și locuri de parcare. 

„Cetățenii să se ducă la cel de la care au cumpărat să vadă ce au cumpărat. Dacă au cumpărat cu locuri de parcare, să ceară locuri de parcare de la proprietar. Să îl dea în judecată dacă i-a păcălit. Noi trebuie să respectăm ce e în lege. Dacă s-a încălacat legea în raport cu proprietarii să-și revendice dreptul. Dați-i în judecată pe cei de la care cumpărați imobile și vă trag pe sfoară. Trebuie mai mult curaj din partea celor care cumpără să îi acționeze în instanță, vom cere o analiză să vedem dacă mai putem să îi ajutăm cu ceva”, a declarat Boc.

În acest moment, principala nemulțumire a acestor clujeni este că sunt „vânați” de către Poliția Locală care îi amendează dacă își lasă mașinile în locuri nepermise, deși altă alternativă nu au, Viceprimarul Dan Tarcea a menționat că Primăria a făcut tot ce se putea pentru a-i ajuta pe acești oameni, însă întrebare care se pune este cum s-a făcut recepția acestui imobil dacă nu a fost respectată autorizația de construcție?

„Au fost făcute plângeri că nu s-a respectat autorizația. Poliția Locală a fost de mai multe ori acolo. Au fost și plângeri în instanță. Am făcut toate diligențele necesare pentru a ne constitui și noi parte împotriva celor care nu au respectat autorizația de construcție, S-au terminat toate procese în instanță în acest moment problema este între cei care au cumpărat și cei care nu au respectat autorizația”, a declarat Tarcea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *