Din oras

Sfintitul caselor de Boboteaza, o afacere profitabila pentru parohiile Clujului

214.000 de clujeni ar trebui, oficial, sa le deschida usa preotilor zilele acestea, pentru sfintirea de inceput de an a caselor, apartamentelor si garsonierelor. Preotii de la 46 de parohii din oras, cate sunt in total, bat la usile credinciosilor in aceasta perioada. Iar numarul celor care ii primesc cu “buna credinta” e mult mai mare decat in anii trecuti, spune purtatorul de cuvant al Mitropoliei Clujului. Asta in ciuda faptului ca pe retelele de socializare indemnul se situeaza la polul opus.

“Oamenii nu ne primesc cu neincredere, din contra. Personal am mers la sfintirea caselor si am constatat ca mai multa lume ne primeste cu buna credinta. Ce se vede pe retelele de socializare sunt reactii ale unor oameni care nu au nicio legatura cu biserica”, spune Bogdan Ivanov, purtatorul de cuvant al Mitropoliei Clujului.

Acelasi lucru il sustine si preotul Valentin Bochis, care spune ca “oamenii ne primesc cu sentimente mai deschise, parca. Probabil ca problemele cu care se confrunta ii fac sa se apropie mai mult de Dumnezeu”.

Aceasta deschidere aduce mai multi bani in vistieria bisericilor, pentru ca oamenii nu lasa preotul sa plece cu mana goala din casa sfintita.

“Pe langa contributia la biserica, i-am mai dat parintelui 50 de lei”, spune o enoriasa din Cluj.

Daca luam in calcul incasari nedeclarate medii de 10 de lei pentru fiecare clujean ortodox, rezulta venituri ascunse de peste 2 de milioane de lei la fiecare inceput de an. Iar estimarea de mai sus este binevoitoare, fiind foarte posibil ca suma reala sa fie, de fapt, mult mai mare. Banii acestia vin ca o “completare” a sumelor declarate oficial. Contributia anuala la biserica e de 50 de lei pe an. Daca inmultim suma cu cei 214.000 de ortodocsi declarati, asta inseamna aproape 11 milioane de lei.

Este motivul pentru care multi clujeni, care au ales sa nu-i deschida usa preotului in acest an, si-au facut publica optiunea pe retelele de socializare, indemnandu-i si pe altii sa le urmeze exemplul.

Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului a raportat, pentru 2012, doar unii indicatori, cum ar fi veniturile din activitati economice – 237.781 lei, venituri totale – 237.781 lei si profitul de 43.742 lei.

Guvernul a indesat buzunarele bisericilor clujene

Anul trecut, cu cateva luni inaintea alegerilor, Guvernul Romaniei a acordat nu mai putin de 5 milioane de lei din Fondul de Rezerva pentru lacasuri si camine din cadrul Mitropoliei Clujului, Maramuresului si Salajului si a Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla. Banii sunt destinati exclusiv fiantarii unor lucrari de constructii.

In sedinta din 5 octombrie, Guvernul Ponta a aprobat repartizarea din Fondul de rezerva bugetara a sase milioane lei pentru finantarea a doua catedrale din Madrid si Barcelona, a Manastirii Lainici din judetul Gorj si a Catedralei Greco-Catolice din Cluj-Napoca. Catedrala “Intrarea in Biserica a Maicii Domnului” din Madrid a primit atunci doua milioane de lei, Catedrala “Sfantul Gheorghe” din Barcelona avea alocat un million de lei, Manastirea Lainici, orasul Bumbesti-Jiu primea doua milioane de lei, iar Catedrala Greco-Catolica din Cluj-Napoca a primit 1.000.000 lei.

sursa foto: Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *