Nu-mi place conceptul propus pentru proiectul Cluj capitală culturală europeană. Mă deranjează mai ales ideea centrală, construită în jurul formulei „East of West”, în dulcele grai shakespearian, sau „La Est de Vest”, pentru vorbitorii de daco-română. El este inadecvat din mai multe puncte de vedere. Nu știu cum și ce au învățat la geografie creativii conceptului, dar a spune că ne aflăm la Est de Vest înseamnă a indica pur și simplu Estul. Și în mod clar nu suntem în Est! Mai rău, a spune că suntem la Est de Vest e ca și cum am spune că nu suntem nici în Est, nici în Vest, adică un fel de niciun fel. E un salut din „no man’s land”, un mesaj venit dintr-un ținut al lipsei de identitate.
De fapt marea problemă a acestui oraș este tocmai criza de identitate. Nu știm prea bine cine suntem, nu vrem să acceptăm cine am fost și nu ne dăm seama cine ar trebui să fim. Avem mereu definiții diferite despre „clujenitate”. Pentru unii a fi clujean înseamnă a fi născut între zidurile vechii cetăți, de preferință chiar sub coada calului lui Matia, adică numai de la Vest. Pentru alții a fi clujean înseamnă a fi unul dintre fiii vechiului Mănăștur, adevărat reprezentant al identității ardelenești, așa, mai de la Est. Pentru alți câțiva a fi clujean înseamnă a fi mereu la plimbare cu Audi-ul prin centru, cu boxele date la maxim. Estoveștii. Mai sunt câțiva, puțini, pentru care, fie că s-au născut sau nu aici, a fi clujean înseamnă a aduce un plus de valoare culturală, științifică, profesională și umană într-o urbanitate și o normalitate specifice Transilvaniei întregi. Din centrul culturii europene.
Conceptul e greșit, de aceea, dacă nu ne raportăm la Cluj ca la un centru al Transilvaniei urbane și civilizate. În acest sens, după cum remarcă și autorii proiectului, Clujului este în inima lucrurilor. Nu suntem la Est de Vest, suntem între Est și Vest, adică în Centru! Mai mult decât atât, Clujul este parte integrantă din Europa Centrală, iar semnele acestei Mitteleuropa se văd pretutindeni. Dacă ne uităm doar la arhitectura Clujului, nu numai la cea în stil roman, ori la cea gotic-medievală, dar și cea în stil secession vienez, neobaroc, art nouveau sau chiar la construcțiile cubiste, de factură realist-socialistă, vedem un spațiu complex. De fapt, dacă aș putea identifica un stil al Clujului, atunci acesta se vede în arhitectura fostului Hotel New York, realizat ca o construcție eclectică, o combinație echilibrată de stiluri multiple.
Nu îmi place nici ideea organizatorilor, cum că orașul este un amestec de „duh balcanic” cu „sobrietatea” vestică. Pentru unii e o jignire să acceptăm că suntem balcanici. Dar, dacă ar fi să acceptăm că suntem balcanici, atunci nu ar fi nimic peiorativ în balcanitatea noastră. În acest sens, suntem balcanici pentru că facem parte dintr-o cultură milenară a diversității integrate. Chiar și dacă am fi balcanici, am fi situați la Vestul Estului, deoarece pe-aici pe undeva erau granițele vestice ale Bizanțului, erau limitele Romaniei Orientului. Iar civilizația romană nu este apanajul exclusiv al Romei. Bizanțul, după cum arată foarte bine în studiile sale profesorul Mircea Muthu, se manifesta ca sinteză a diversităților.
În plus, ca de fiecare dată când ne raportăm la un punct de referință, în cazul acesta „Vestul”, trebuie să ne întrebăm ce înseamnă, care este standardul la care ne referim, pentru a putea spune dacă suntem poziționați mai aproape sau mai departe de el. Sau, mai simplu spus, despre care „Occident” vorbim? Față de care punct de reper suntem „mai la Est”?
Suntem chiar așa la o mare îndepărtare de Occident ca civilizație? Imaginea care îmi vine în minte este Veneția, cu palatele sale bizantine și cu stradelele sale aproape orientale. Este Veneția un Est al Vestului? Dacă Veneția este punctul nostru de referință, atunci formula este bună. Dar dacă Vestul este doar Paradisul terestru, Edenul prosperității, atunci a spune că orașul nostru este la Est de Vest e ca și când am spune că este la Est de Eden. Și, așa cum reiese și din celebra carte a lui John Steinbeck, care a luat premiul Nobel pentru această remarcabilă istorie de iubire și trădare, formula „la Est de Eden” vine din Vechiul Testament și reprezintă pedeapsa dată lui Cain, pentru uciderea fratelui său Abel. A fi la Est de Eden nu e o calitate, e o pedeapsă, o expresie a decăderii noastre.
Suntem noi „decăzuți” din cultura occidentală? Deși am fost unul dintre criticii cei mai acerbi ai defectelor noastre, dacă e să vorbim despre calitățile ideale ale orașului, ele au fost mereu occidentale. Dacă Vestul este urban, cosmopolit, deschis la dialog, multi-lingual, nu suntem la Est. Iar conceptul, definit suplimentar de către cei care l-au conceput, care adaugă noțiunea de „avanpost al Estului în Vest”, nu e adecvată. Suntem în „ariergarda” culturii europene occidentale? Suntem paznicii culturii și civilizației, înconjurați de barbarie? Suntem ultimii civilizati ai Europei, bastionul apărarii culturii iudeo-creștine, suntem un fel de „marcă”, un soi de „descălecați” în mijlocul primitivilor? Deși nu excedăm prin spirit critic sau predispoziția pentru raționalitate, clujenii nu sunt mai urbani decât ieșenii sau constănțenii (care sunt geografic mai la Est). Suntem în plină confuzie. Vrem să fim mai civilizați decât concetățenii noștri, aflați geografic mai departe de centrul Europei, dar nu ne putem defini printr-o negație absolută.
Poate mai simplu ar fi să spunem ce este „Estul”? Dacă Orientul reprezintă manifestările continue ale violenței și inegalității sociale, o sursă de primitivism de idei, un receptacol de xenofobie, anti-intelectualism și anti-umanism, dacă este modelul naționalismul și etnicismul, atunci nu suntem departe de Est. Însă toate aceste manifestări sunt comune și împărtășite de mulți dintre vecinii noștri, aflați „mai la Vest”.
Creatorii conceptului vorbesc și despre „confluențe”. Tocmai de aceea formula este greșit aleasă. Pentru a descrie convergența Estului cu Vestul ar fi trebuit ca mesajul să fie „East and Vest”, sau „East by Vest” sau, și mai bine, pentru a-l parafraza pe Hitchcock, East by Northeast. În niciun caz nu ne putem situa altundeva decât în centrul Europei, puțin către nord. Și, mai degrabă ar trebui să ne întoarcem la Lucian Blaga, unul dintre cei mai importanți gânditori ai acestui oraș, care vorbea despre echilibrul oferit de această poziționare centrală. Nu dincolo sau departe de Vest, ci între Est și Vest.
În cele din urmă trebuie să subliniez și eu (ca și profesorul Ion Aurel Pop) că alegerea salutului „Servus” este o idee foarte bună. Din păcate organizatorii nu au știut să o dezvolte. Salutul central-european Servus este ilustrativ pentru acest oraș. Numai că sloganul nu e bun. Pentru că, dacă spunem „Servus 2021” se înțelege, de fapt, „Adio 2021”. Dacă spui viitorului „serus”, atunci nu e „Bine ai venit 2021”, ci mai degrabă „Ciao, 2021”.
Campania se putea intitula, pur și simplu: „Cluj 2021: Servus, Szia, Serus!”. Fără Est, fără Vest, fără dincolo și după. În fond asta suntem, asta spunem zi de zi. Servus amestecă în mod ideal noblețea și modestia, eleganța și democrația, libertatea și urbanitatea. Nu aceste calități ne fac să fim clujeni?