Sentință definitivă în dosarul senatorului Marius Nicoară

Senatorul Marius Nicoară rămâne condamnat definitiv la 1 an de închisoare cu suspendare, pentru accidentul provocat în timp ce acesta era sub influența băuturilor alcoolice. 

Ziar de Cluj a scris aici, despre sentința de fond dată în dosarul acestuia. Parlamentarul clujean, prin avocatul Dan Lupașcu, a făcut apel la sentință și a cerut să fie achitat, însă, luna aceasta, magistraţii Înaltei Curţi de Casatie şi Justitie au respins demersul și au dispus menținerea primei decizii. 

"(...)condamnă pe inculpatul NICOARĂ MARIUS PETRE, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”.

În temeiul disp. art. 91 al. 1 din C.p. suspendă executarea pedepsei de 1 an închisoare, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 2 ani stabilit în condiţiile prevăzute de art. 92 alin. 1 C. pen. În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta; -să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; -să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; -să comunice schimbarea locului de muncă; -să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În baza art. 93 alin. 3 C.pen, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Asociaţiei Filantropică Medical-Creştină Cluj-Napoca sau Primăriei Municipiului Cluj - Napoca, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă”, se arată în sentința de fond.

Marius Nicoară a fost trimis în judecată  datorită dosarului penal întocmit în urma unui eveniment rutier produs în data de 28 noiembrie 2014, pe o stradă din Cluj-Napoca.

 

Citește și: S-a întors de la București: Fostul secretar de stat din Ministerul Pădurilor va supraveghea exploatarea de masă lemnoasă de la Beliș

Adauga comentariu