Senatul a decis: NU se poate construi pe spațiile verzi din orașe. Parcul retrocedat din Gheorgheni nu se va umple de blocuri

Legea pentru reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților a fost adoptată de către Senat, fără amendamentul care permitea construcțiile în parcurile sau pădurile care au fost retrocedate. 

„Posibilitatea ca încadrarea spațiilor verzi, trecute în proprietate privată, să fie schimbată pentru a permite construcții, a fost eliminată. Mai mult, obligația de a asigura spații verzi în cadrul unor noi proiecte (rezidențiale, comerciale, industriale etc.), în cazul transformării unor spații cu altă destinație ori de extindere a intravilanului, a crescut de la 10% la 30%. Lăcomia și lobby-ul dezvoltatorilor imobiliari, puse la colț de mobilizarea civică”, e xplicat fostul senator Mihai Goțiu. 

Legea privind reglementarea spaților verzi a fost adoptată de Camera Deputaților în octombre 2020, dar conține și unele amendamente care au fost puternic contestate de către societatea civilă. Printre acestea se află și cel care permitea proprietarilor de spații verzi să schimbe destinația terenului. Înainte de adoptarea legii, pațiile verzi retrocedate trebuie să rămână spații verzi. Acest lucru ar fi permis ca în locul parcurilor să apară cartiere de locuințe, parcări sau mall-uri, cu condiția ca Primăria să amenajeze în altă parte un spațiu verde cu o suprafață cu 10% mai mare. La presiunea activiștilor de mediu și a societății civile președintele Iohannis a trimis legea spre reexaminare în Parlament. 

De altfel, arhitectul clujean Adrian Borda a explicat pentru Ziar de Cluj că este puțin probabil ca o astfel de lege să fie aprobată, mai ales că acest lucru nu ar scuti autoritățile locale de acordarea unor despăgubiri pentru cei cărora le-au fost retrocedate spații verzi. 

„Eu nu cred că se va ajunge să se adopte o asemenea lege. Problema e că pe cei care au asemenea proprietăți tot trebuie să îi despăgubești. Tot nu scapi de despăgubire. S-au făcut manevrele astea sperând să scape de despăgubiri, să treacă timpul. Dar s-a constatat că tot nu scapă de despăgubiri, dar în schimb produc instabilitate în domeniul proprietății”, a declarat arhitectul Borda.

Propunerea legislativă, cu amendamentele de corectare incluse, a fost transmisă Camerei Deputaților, pentru votul final. Desigur că deputații au posibilitatea să aducă noi amendamente legii, așa cum s-a întâmplat și anul trecut. Însă fostul senator Goțiu a menționat că activiștii de mediu vor fi vigilenți pentru „a preveni o nouă ”boacănă” și/sau intervenție a intereselor Mafiei Imobiliare, înainte de adoptarea ei definitivă”.

 

Adauga comentariu