Sediul IPJ Cluj de pe Calea Turzii blochează străduțele adiacente: este plin de mașinile celor care vin zilnic la Inspectorat

Clujenii care locuiesc pe străzile aflate în proximitatea Hotelului Gala, acolo unde a fost mutat sediul IPJ Cluj, reclamă faptul că toate străzile adiacente sunt pline de mașinile celor care vin la Inspectorat. 

Îmi puteți spune vă rog care este starea legală a străzilor Miko Imre și Ștefan Augustin Doinaș? Se parchează peste tot, asfaltul și pavajul puse de locatarii din zonă se degradează. Lipsesc iluminatul public și trotuarele.

A fost mutat în sediul Hotel Gala inspectoratul de Poliție. Nu s-a făcut nici un fel de dezbatere pe această tema. Pe timpul orelor de lucru toată strada Miko Imre este plină de mașini parcate ajungând chiar pe Calea Turzii până sus la sensul giratoriu Turzii/Bună Ziua. Care a fost considerentul mutării într-o zona rezidențială a unei instituții publice și cât va dura? 

După ani de zile în care cartierul Gheorgheni a fost sufocat de mașinile celor care veneau la sediul Biroului de Permise și Înmatriculări, acesta a fost mutat în sfârșit în Someșeni. Acum se pare că o altă zonă rezidențială a municipiului are aceeași soartă cauzată de sediul temporar al IPJ Cluj.

IPJ Cluj și-a mutat temporar sediul în 2020, deoarece sediul de pe strada Traian a intrat în renovare. Serviciile care funcționează în acest moment în Hotelul Gala sunt: Serviciul Resurse Umane, Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Criminalistic, Compartimentul de Relații Publice și Compartimentul de Relații cu Publicul.

 

Adauga comentariu