Politica

Ședință la PSD Dej după dezertarea primarului Morar Costan. Acesta urmează să fie înlăturat de la conducerea organizației

PSD-iștii din Dej se vor întruni în această după-amiază, de la ora 17, pentru a stabili o strategie, după ce primarul Morar Costan a anunțat că nu va mai candida din partea social-democraților la alegerile locale.

La întâlnirea de azi vor participa deputatul Gheorghe Șimon (președinte interimar PSD Cluj), deputatul Cornel Itu, consilierul județean Vasile Sălătioan, consilierii locali PSD Dej, precum și membrii organizației locale, potrivit dej24.ro

Social-democrații ar urma să ”vacanteze” postul de președinte PSD Dej, ocupat în acest moment de Morar Costan. Pentru a-l ”debarca”, PSD-iștii au mai multe variante. Prima și cea mai simplă ar fi ca Morar Costan să își dea demisia din funcția de președinte interimar al organizației. Cum edilul nu a dat niciun semn în acest sens, social-democraților le rămân alte două opțiuni: retragrea sprijinului politic sau chiar excluderea din partid a lui Morar Costan. Cert este că, sub o formă sau alta, după ședința de azi Morar Costan nu se va mai afla la conducerea PSD Dej.

Conform unor surse Dej24.ro, tot azi, PSD-iștii vor propune potențiali candidați pentru funcția de primar al municipiului Dej. Opțiuni ”consacrate” nu au prea multe, căci ”greii” organizației pot fi numărați pe degetele de la o mână: deputatul Cornel Itu, consilierul județean Vasile Sălătioan și viceprimarul Dejului, Teodora Muncelean. În același timp, alte surse ne-au transmis că s-ar putea merge pe varianta unui candidat tânăr, de viitor. Toate propunerile vor fi ”măsurate” într-un sondaj, iar cel mai bine clasat ar urma să fie candidatul social-democraților la Primăria Municipiului Dej. ”Nu este exclusă definitiv nici varianta unei alianțe cu ProRomânia și/ sau ALDE”, mai susțin sursele noastre.

Totodată, PSD-iștii dejeni vor să ”tranșeze” situația consilierilor locali. Se știe că o parte dintre ei au fost și sunt apropiați de Cornel Itu, iar alții de Morar Costan. La ședința de azi ar urma să se dea cărțile pe față, urmând ca la final să se știe clar cine va continua în PSD și cine l-ar putea urma pe Morar.

Vă reamintim, în urmă cu două zile, Morar Costan a anunțat că nu va mai candida din partea Partidului Social Democrat (PSD) la următoarele alegeri locale. El nu a anunțat explicit, dar toată lumea știa că va candida din partea PNL la următoarele alegeri locale. 

Citește și:

Liviu Alexa, simplu membru PSD: „Morar Costan este un nevolnic și un trădător. Când am spus că trebuie rasă organizația PSD Cluj mă refeream și la el”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *