Se modernizează Piața Karl Liebknecht: străzi cu sens unic, piste de biciclete și zone pietonale. Traficul auto, redirecționat spre arterele principale

Într-un final, Primăria Cluj-Napoca și-a îndreptat atenția și spre cartierul Iris. Astfel, autoritățile locale au anunțat că urmează să modernizeze Piața Karl Liebknecht și străzile adiacente. Cartierul Iris va avea în sfârșit un centru de cartier modern, și o zonă din care vor fi alungate mașinile pentru a avea și pietonii prioritate. Desigur că asta înseamnă o supraîncărcare a arterelor principale, Oașului sau Maramureșului, dar asta evident este o altă problemă.

„Zona la care face referire studiul este grupată în jurul Pieței și include suprafața unor străzi: Puieților, Războieni, Gheorghe Asachi, Postăvaru, Nicolae Românul și Parcul Iris. Zona este considerată centrul cartierului Iris și este o zonă rezidențială. Sunt două scuaruri verzi, o școală, o grădiniță, o biserică și spații comerciale. În acest moment predomină suprafața dedicată traficului motorizat, caracterul restrâns al zonei pietonale și lipsa infrastructurii pentru bicicliști. Deoarece străzile sunt foarte late, și putem obține suprafețe pentru spații verzi, mobilier urban, trotuare și piste de biciclete sau chiar locuri de parcare. Se va introduce un sistem de sensuri unice cu o singură bandă și descurajează traficul de tranzit. Nu vor fi folosite străzile rezidențiale pentru a ocoli ambuteiajele de pe artera principală”, anunțat arhitectul Tiberiu Ciolacu.

Astfel, vor deveni străzi cu sensuri unice: Războieni și Puieților cu direcția spre nord, Grigore Asachi sens unic spre vest, Spiru Haret spre sud, Postăvaru și Nicolae Românul spre Sud și Strada Iris – de la est spre vest.

Piața Karl Liebknecht – scuar pietonal –spațiu cu mobilier urban, cu locuri umbrite, o fântână.  

Locurile de parcare amenajate acum pe suprafața Pieței, în număr de aproximativ 35 sunt relocate pe străzile adiacente pe o rază ușor de parcurs pe jos.  

Parcul Karl Liebknecht este reorganizat sub forma unui spațiu central înconjurat de spații verzi amenajate peisagistic.  

Strada Războieni - zona rezidențială ce implică o limitare a vitezei de deplasare a mașinilor. Vor fi create semnificative zone pietonale pentru copii în special. Ținând cont de proximitatea Școlii Nicolae Iorga și a Grădiniței Floare de Iris, trotuarele vor fi lărgite iși se creează buzunare amenajate ca spații de interacțiune socială și joacă. 

Strada Puieților- legătura dintre Maramureșului și Oașului.  Prin reorganizarea spațiului stradal și diminuarea suprafeței dedicate traficului auto se introduce o pistă pentru biciclete. Se propune sens unic pentru autoturisme dinspre strada Oașului spre strada Maramureșului. Se creează locuri de parcare, azi inexistente.  

Strada și Parcul Iris 

Tronsonul nordic al străzii Iris devine pietonal cu acces auto doar pentru riverani, carosabilul fiind restrâns la o singură bandă. Se amenajează un loc de joacă și un spațiu dedicat fitness-ului.  

Calendarul acestui proiect 

„Ne propunem ca în vara acestui an să finalizăm studiul de fezabilitate și să organizăm licitație de proiectare și execuție și anul viitor să începem reamenajarea spațiilor din cartierul iris. Ne dorim ca acest proiect să fie finanțat din fonduri europene”, a nunțat Ovidiu Cîmpean.

De asemenea, clujenii din Iris vor avea creșe, grădinițe și școli primare după cum se laudă primarul Emil Boc. Primăria va moderniza Școala Nicolae Iorga și Grădinița Floare de Iris, dar va construi și o creșă nouă în parcul Feroviarilor. 

În cazul dezvoltărilor imobiliare private de pe fostele platforme imobiliare, Primăria a impus conform legii realizarea dotărilor educaționale și verzi. Aceste proiecte au trecut de Comisia de urbanism. 

Zona fostei Fabrici de Cărămidă - investitorul privat să realizeze creșă, grădiniță și școală generală. Acestea urmează să fie realizate în prima parte a proiectului. La cestea se adaugă 4000 mp de spațiu verde. 

Zona fostelor platforme Libertatea și Mucart – o grădiniță privată și două parcuri de 2000 mp și un altul de 4400 mp, dar și un spațiu care va fi donat Primăriei pentru a construi creșă, grădiniță sau școală generală.  

În zona Dedeman va fi donat un spațiu de 2000 mp și o construcție de 1000 mp.  

„În fiecare zonă unde există dezvoltări imobiliare noi ne preocupăm să avem creșă, grădiniță, parc sau centru de cartier. Calitatea vieții va crește în fiecare cartier”, a declarat primarul Emil Boc.

 

 

Adauga comentariu