Se lucrează în Cipariu. Circulație bară la bară pe Calea Turzii. Mulțumim Emil Boc, tot orașul e un șantier

Tot Clujul s-a transformat din nou într-un mare șantier, astfel că mașinile stau blocate în trafic în tot orașul. După „bunul” obicei al primarului Emil Boc lucrări ample de modernizare a unor importante artere din oraș au debutat în același timp. 

Astfel, lucrările de modernizare a străzilor din jurul Parcului Central au determinat apariția unor ambuteiaje pe aceste străzi, dar și pe Spaiul Independeței. Mai mult, aglomerația s-a răsfrânt până pe strada Horea. 

O altă zonă din oraș blocată de lucrările de modernizare este Bulevardul 21 Decembrie, ceea ce determină apariția unor blocaje în trafic în toată zona centrală. 

Și ca și cum aceste blocaje nu erau suficiente, azi a fost blocată o bandă de urcare spre Calea Turzii, care a paralizat toată Calea Turzii. „Bombonel” a început să spargă carosabilul de pe o bandă ceea ce a limitat circulația mașinilor, iar rezultatul a fost blocarea unei alte artere importante din oraș.

Clujenii trebuie să îi mulțumească primarului Emil Boc dacă ajung să stea ore întregi în trafic, într-o perioadă în care orașul încă este gol. Nu contestăm necesitatea acestor lucrări de modernizare, însă ele trebuiau să fie făcute pe rând astfel încât să nu paralizeze tot orașul. 

 

Adauga comentariu