Se dă Certificat de Înviere? Ministrul Bode: În noaptea de Înviere, circulaţia persoanelor este permisă doar în cazul participanţilor la slujbele religioase

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat vineri că, în noaptea de Înviere, 1 spre 2 mai, circulaţia persoanelor este permisă doar în cazul participării la slujbele religioase de Paşte.

„Sunt convins că milioanele de credincioşi care vor participa la procesiunile religioase vor da dovadă de echilibru, de simţ civic crescut, înţelegând că încă traversăm o perioadă critică, comportamentul fiecăruia dintre noi fiind decisiv în lupta pentru stoparea acestei pandemii. În noaptea de 1 spre 2 mai, circulaţia persoanelor este permisă doar pentru participanţii la slujbele religioase. Subliniez acest lucru pentru a ruga toţi cetăţenii care nu participă la slujba de Înviere să rămână acasă. Nu de alta, dar chiar nu vor avea ce activităţi să desfăşoare în noaptea de 1 spre 2 mai, alta decât participarea la slujba religioasă”, a declarat Bode într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca, potrivit Agerpres.

El a spus că, în baza hotărârii de guvern adoptate pe 8 aprilie, în cazul celor care vor merge la slujba de Paşte, circulaţia pe timpul nopţii va fi permisă în intervalul orar 22,00 – 5,00.

„Magazinele vor rămâne deschise până la ora 20,00 şi în Vinerea Mare. Aşa cum ştiţi, staţiunile de pe litoral, respectiv staţiunile montane vor fi deschise respectând toate regulile în vigoare, dar cu o capacitate de maxim 70% cazare din tot ce înseamnă capacitatea de cazare pe care ei o oferă”, a menţionat el.

Ministrul de Interne a spus că procesiunile religioase din zilele de Paşte vor strânge un număr mare de credincioşi, arătând că rolul forţelor de ordine va fi să se asigure că oamenii respectă măsurile de protecţie sanitară şi să ia cele mai bune măsuri pentru prevenirea tulburării ordinii şi liniştii publice.

Ăștia cum ajung să se frece de uniforme, cum se tâmpesc, altă explicație nu există.

Adauga comentariu