Scolile cu scaune mucegite, din oras, primesc autorizatie de functionare; cele fara probleme, de la sat, nu. Paradoxurile sistemului de invatamant clujean

Peste 120 de unitati de invatamant din judetul Cluj nu au primit autorizatie sanitara de functionare pentru noul an scolar, in principal pentru lipsa apei curente si a apei potabile, dar si pentru cladiri degradate, mobilier stricat sau iluminat insuficient. Printre ele, si scoala din Mera, cea care in urma cu doi ani a implinit 260 de ani de cand a primit primii elevi.

La doar 15 kilometri de Cluj-Napoca, in centrul satului, acolo unde se intalnesc scoala, biserica si crasma in aceeasi intersectie, un baietel cu cheia la gat deschide poarta pe care ies cativa mititei cu ghiozdanele atarnande. Nimeni nu intra si nimeni nu iese fara acordul baiatului cu cheia, cel care astazi e responsabil cu paza si protectia scolii, dar si cu sunatul clopotelului care anunta inceputul weekendului.

Ne grabim sa ajungem la Cluj, avem ora de inot”, spune profesorul de matematica, un barbat inalt ii slab, cu privire blanda. E si directorul institutiei, dar astazi, dupa terminarea orelor, e simplu insotitor al micutilor la cursurile de balacit in apa. Paradoxal, apa e si cea mai mare problema a scolii pe care o conduce – in luna august a acestui an, Directia Sanitar Veterinara din Cluj a decis ca nu ii va acorda autorizatia de functionare, pentru ca la robinetele din cladire nu curge apa potabila. Asta desi baile sunt mult mai moderne decat la alte scoli din Cluj-Napoca, iar pe coridoarele cladirii sunt amplasate dozatoare de apa.

Apa potabila trebuie sa fie la robinet, asa ni s-a spus de la inspectorat. Asta desi avem apa imbuteliata. Nici macar nu o plateste scoala, o “rezolvam” sin niste sponsorizari”, spune sincer directorul Palfi Jozsef.

Scoala ce functioneaza ilegal de prea mult timp

Si daca liceul Mihai Eminescu din Cluj-Napoca, cel care, culmea, are autorizatie de functionare, si-a intampinat elevii, in 15 septembrie, cu scaune rupte si dulapuri mucegaite, la scoala din Mera nu exista astfel de probleme. Din contra, holurile si clasele sunt supravegheate cu camere video, iar cei 120 de copii care studiaza aici nu resimt deloc lipsa autorizatiei ce intarzie sa vina de la Cluj.

Noi nu simtim nicio diferenta. Copiii beau apa de la dozatoare sau ceaiuri si sucuri pe care si le aduc de acasa, iar la toalete avem apa. Nu se simte nicio lipsa”, mai spune directorul.

Problema apei potabile curente este, spune el, pe cale de rezolvare:

Apa potabila se aduce de la Gilau, din directia Vistea. Deja, in fata satului s-au pus tevile prin care o sa curga apa. Pana in Radaia, stiu ca este adusa, nu stiu daca s-a introdus in Radaia sau nu. Acolo se va face o ramificatie spre Suceagu si spre Mera... cand, nu se stie”.

Reprezentantii DSP Cluj nu au putut fi contactati pentru un punct de vedere referitor la aceasta situatie.

Adauga comentariu