Școala alandala: Consiliul Naţional al Elevilor reclamă „incertitudinea” în privinţa condiţiilor de începere a noului an școlar

Cu aproape trei săptămâni înainte de redeschiderea școlilor, elevii nu știu care sunt măsurile pe care vor trebui să le respecte, iar incertitudinea ar putea duce la săptămâni de şcoală compromise, semnalează Consiliul Național al Elevilor. 

„Cu aproape trei săptămâni înainte de redeschiderea unităţilor de învăţământ, nu ştim cu exactitate care sunt măsurile pe care va trebui să le respectăm odată cu debutul noului an şcolar. Incertitudinea nu va conduce decât la unităţi de învăţământ nepregătite, elevi şi profesori dezinformaţi, săptămâni de şcoală compromise”, semnalează preşedintele Consiliului Național al Elevilor (CNE), Silviu Morcan.

„Analizând declaraţiile din urma şedinţei de la Guvern în cadrul căreia s-au stabilit detaliile referitoare la începutul noului an şcolar, Consiliul Naţional al Elevilor atrage atenţia, din nou, asupra incertitudinii care încă există în privinţa noilor condiţii de începere a şcolii, care au fost prezentate la nivel de propuneri, cu doar trei săptămâni înainte ca noul an şcolar să debuteze”, se arată într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Consiliul Naţional al Elevilor.

Reprezentanţii elevilor afirmă că este esenţial ca, dincolo de criteriile de vaccinare care ar influenţa implementarea scenariului de funcţionare, autorităţile să ofere posibilitatea elevilor de a se testa în şcoală, astfel încât cursurile să poată continua în format fizic cât mai mult timp.

„În acest context, atragem atenţia şi asupra implementării scenariului hibrid, care, în anii şcolari trecuţi, a fost dezavantajos pentru cei mai mulţi elevi din România.

De aceea, este absolut necesar ca şcolile să asigure un act educaţional de calitate, prin dotarea şcolilor cu infrastructura digitală necesară. De asemenea, istoricul recent ne arată că în localităţile unde rata de incidenţă atinge sau chiar depăseşte pragul de 6 infectări la mia de locuitori, riscul de răspândire comunitară a virusului COVID-19 creşte considerabil.

Astfel, este necesar ca, în localităţile care depăşesc pragul de 6 infectări la 1000 de locuitori, indiferent dacă acestea sunt sau nu carantinate, cursurile să se desfăşoare în format exclusiv online, având în vedere că nu există certitudinea că o persoană vaccinată nu poate fi purtător al virusului sau al unor forme uşoare, insesizabile”, adaugă aceştia.

Potrivit Consiliului Elevilor, măsurile luate la nivel local nu ar trebui să ducă la discriminare sau segregare între elevi şi cadre didactice, nici măcar pe considerentul vaccinării.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat vineri, după şedinţa de lucru de la Guvern pe tema măsurilor în perspectiva începerii anului şcolar în contextul pandemiei, că şcolile vor fi ţinute deschise pâna la rata de infectare de 6 la mie, iar în cazul în care se va trece peste acest prag, persoanele nevaccinate nu vor fi dezavantajate, dar vor exista beneficii pentru cei vaccinaţi. Cîmpeanu a subliniat că peste nivelul de 6 la mie lucrurile se vor întâmpla în funcţie de vârstă şi de specificul activităţii.


Adauga comentariu