Schimbare de antrenor la CFR Cluj? Conceicao a pus condiţii pentru rămânerea în Gruia

CFR Cluj ar putea avea un nou antrenor începând de săptămâna viitoare, după ce portughezul Antonio Conceicao ar putea renunţa la echipa căreia i-a adus a doua Cupă a României, după cea din 2009.

Problemele cu justiţia ale CFR-ului şi depunctarea din cauza insolvenţei fac ca ardelenii să nu-şi mai permită să cheltuiască sume mari pentru salarii, astfel că vedetele echipei ar putea pleca după reunirea lotului. Tocmai acest lucru pare să-l nemulţumească pe antrenorul clujenilor, potrivit CJSport.ro, care cu greu va putea face performanţă în următorul sezon, dat fiind şi penalizarea de şase puncte cu care CFR-ul va începe campionatul.

„Marţi voi veni la Cluj şi voi avea o discuţie cu conducerea. Vedem ce se va decide. Nu ştiu încă dacă voi rămâne sau nu. Voi cere nişte condiţii pentru a rămâne. Îmi doresc 5-6 jucători noi, pentru că altfel nu se poate. E important şi să rămână jucătorii vechi. Voi vedea ce spune conducerea şi după asta voi lua o decizie. Este adevărat că am oferte, dar sunt un om de caracter şi voi discuta prima dată cu CFR, aşa cum am promis”, a spus Conceicao pentru prosport.ro.

În aceste condiţii, Vasile Miriuţă pare favorit să revină la echipa pe care a părăsit-o din cauza datoriilor salariale în iarna lui 2014, unul dintre cei mai iubiţi antrenori din Gruia fiind acum liber de contract după despărţirea de Energie Cottbus. Reunirea CFR-ului va avea loc marţi dimineaţă, la stadionul din Gruia.

Adauga comentariu