Schema legală de „fraiereală” la care a apelat UNTOLD pentru a rămâne cu bani și public la edițiile viitoare. Majoritatea festivalierilor nu vor primi refund. Cum comentează organizatorii

Majoritatea festivalierilor UNTOLD au optat pentru transformarea biletelor în vouchere anytime, după anularea ediției de anul trecut. Practic, ei vor putea participa la oricare din edițiile 2021, 2022 sau 2023, dar nu pot cere refund decât dacă au ales și opțiunea risk free. Foarte puțini nu au făcut schimbarea biletelor în vouchere. Ei bine, legea spune că tocmai aceștia pot cere refund, la toamnă, chiar dacă nu au acele produse anytime risk free. Organizatorii UNTOLD au folosit o schemă legală de „fraiereală”, care însoțită de un stil de comunicare pasiv, a dat rezultate pentru ei: trebuie să facă refund pentru foarte puțini clienți și au public asigurat pentru edițiile viitoare. Rămâne însă sub semnul întrebării și ediția din acest an. Glastonburry, cel mai mare festival din UK, a anunțat deja că nici anul acesta nu are loc.

În „Termene și Condiții”, organizatorii UNTOLD nu au precizat absolut nimic despre returnarea banilor pentru biletele fără risk free, transformate în vouchere ca urmare a anulării ediției din anul 2020. În cele 45 de pagini, scrie doar despre refund în cazul voucherelor risk free. Cu alte cuvinte, dacă sunteți posesorul unui voucher fără risk free trebuie neapărat să participați la una din edițiile viitoare ale festivalului, în caz contrar veți pierde contravaloarea acestui voucher. În plus, nu puteți solicita returnarea banilor. Cel puțin, asta se înțelege din regulamentul UNTOLD. Cel mai probabil, regulamentul a fost modificat de anul trecut până acum pentru că în 2020, într-un comunicat transmis de organizatori era menționat faptul că toți cei care nu pot participa la ediția din 2021 pot solicita refund în intervalul 1 octombrie – 31 decembrie 2021, iar în regulamentul aflat acum pe site-ul festivlului nu apare nici unde acest lucru. Se face referire doar la produsele anytime risk free (acele bilete care au fost transformate în vouchere anytime risk free în urma anulării ediției din 2020).

Practic, dacă v-ați transformat biletul de anul trecut în voucher anytime, fără ca acesta să fie risk free, nu veți primi refund în cazul în care nu mai doriți să participați anul acesta sau în 2022 sau 2023 la festival. Majoritatea festivalierilor și-au transformat biletele/abonamentele în astfel de produse.

Foarte puțini sunt cei care nu au optat pentru transformarea biletelor în vouchere anytime. Și tocmai aceștia vor avea de câștigat mai mult. Iată și de ce:

Ordonanța 70 din 14 mai 2020 îi obliga pe organizatorii de evenimente care nu pot avea loc în 2020 din cauza pandemiei să schimbe biletele în vouchere, care, dacă nu sunt folosite, sa dea drept de refund în perioada octombrie-decembrie 2021. Untold a făcut o șmecherie: a scos un voucher anytime prin care cei care aveau bilete la festival primesc dreptul de a merge la oricare din viitoarele 3 ediții. Majoritatea participanților și-au schimbat biletele în astfel de vouchere. Extrem de puțini sunt cei care nu au făcut acest lucru și tocmai aceștia vor primi un alt voucher valoric, la care pot cere refund la toamnă. Practic, printr-o schemă tipic românească, susținută de un stil de comunicare pasiv, UNTOLD a reușit să își „fraierească” clienții.

Este incert și dacă va mai avea loc sau nu ediția din acest an UNTOLD. De exemplu, Glastonbury Festival, cel mai mare festival din UK, nu va avea loc nici anul acesta. Anunțul a fost publicat de organizatori, pe Twitter, în 21 ianuarie.

 

Reprezentanții Festivalului UNTOLD au transmis următorul punct de vedere cu privire la acest subiect:

În momentul în care noi am simțit că nu există o predictibilitate din partea autorităților cu privire la desfășurarea evenimentelor în vara anului 2020, în luna aprilie, pentru a le oferi tuturor celor care și-au luat bilete siguranța cu privire la banii investiți, le-am oferit posibilitatea de a-și transforma gratuit biletele sau abonamentele, în produse ANYTIME PASS, care să le asigure accesul la una din următoarele trei ediții, la alegerea lor. Ne bucurăm că avem cei mai minunați fani și spunem asta pentru că peste 95% dintre ei și-au schimbat abonamentele și biletele în ANYTIME PASS. 

În luna mai, Guvernul României a adoptat o ordonanta de urgenta care a stabilit că toate abonamente și bilete la evenimentele ce urmau să aibă loc în perioada martie-decembrie 2020 și care din cauza pandemiei au fost amânate sau urmau a fi amânate pentru 2021 sunt automat transferate pentru edițiile din 2021. În cazul în care organizatorul evenimentului nu va putea organiza evenimentul nici în 2021 sau clientul nu va dori sau putea sa participe, posesorul biletului putea să aleagă din alte produse sau servicii din gama oferita de organizator. În cazul în care până la finele lunii septembrie 2021 posesorul de bilet nu valorifica biletul, fie pentru evenimentul reprogramat, fie pentru alte servicii sau produse oferite de organizator, posesorul poate să ceară restituirea banilor. Banii urmeaza sa fie restituti de catre organizator in aceste conditii pana la finalul anului 2021.

Cei care au optat pentru un produs ANYTIME PASS au fost de acord să își inlocuiască biletul/abonamentul din 2020 pentru una din următoarele 3 ediții ale festivalului, la alegere. Festivalul UNTOLD, ediția 2021 este anunțat și în curs de pregătire, iar în perioada imediat următoare posesorii de ANYTIME PASS vor avea posibilitatea să-și exprime opțiunea, dacă doresc să participe în 2021 sau dacă aleg următoarele două ediții (2022, 2023). Celor care nu au optat pentru preschimbarea abonamentului in ANYTIME PASS li s-au aplicat prevederile OUG din luna mai.  Abonamentul Risk Free a fost gândit pentru fanii festivalulul care își doresc să aibă opțiunea de a-și solicita banii înapoi pentru bilet în cazul în care din orice motiv nu mai pot participa la festival.

Vă prezentăm mai jos și câteva extrase din „Termene și Condiții” cu privire la bilete, vouchere anytime risk free și refund:

BENEFICII RISK FREE 5.1. Returnarea contravalorii achitate. În situația în care un deținător al voucherului Anytime Risk Free, din orice motiv, nu dorește să participe la una dintre următoarele ediții ale Festivalului (2022, 2023), acesta va putea să solicite returnarea contravalorii achitate pe bilet, începând cu 60 de zile înainte de perioada de desfășurare a Festivalului și până la 14 zile înainte de Festival.

Anularea opțiunii manifestate. De asemenea, deținătorul unui voucher Anytime Risk Free, care a optat pentru participarea la o anumită ediție, și nu mai poate participa la acea ediție, din orice motiv, va putea să solicite Organizatorului anularea acelei opțiuni începând cu 60 de zile înainte de perioada de desfășurare a Festivalului și până la 14 zile înainte de Festival. 5.3. Dacă solicitarea deținătorului de bilet nu se încadrează în perioada menționată la art. 5.1 și 5.2, această solicitare nu va fi luată în considerare, iar biletul rămâne valid pentru ediția pentru care deținătorul biletului și-a exprimat opțiunea. Neprezentarea la eveniment, va echivala cu aprecierea produsului anytime risk-free ca fiind folosit la ediția respectivă.

Pentru Ediția 2020 deținătorul unui bilet care a optat pentru preschimbarea biletului Risk-free în produs Anytime Risk Free renunță expres la dreptul de a solicita rambursarea contravalorii biletului în acest an.

Dacă un deținător de bilet Anytime Risk Free, nu solicită returnarea banilor și nici nu folosește biletul până la ediția din 2022, biletul nu va mai fi valid pentru oricare din edițiile viitoare organizate de Organizator și nici nu se va putea solicita restituirea banilor.

In ipoteza in care evenimentul este anulat sau reprogramat din cauze exterioare care nu țin de voința, culpa gravă a Organizatorului sau care intră sub incidența forței majore sau a cazului fortuit, Consumatorul va avea dreptul să participe la ediția reprogramată (din același an), sau la una din următoarele ediții rămase. În măsura în care evenimentul nu a putut fi reprogramat în același an, perioada de valabilitate a voucherului se va prelungi automat cu perioada aferentă unei noi ediții.

Serviciile adiționale de tipul – Risk Free, Care Tix sunt oferite de UNTOLD, care se obligă să returneze contravaloarea biletului de acces cumpărătorului, în caz de solicitare și neprezentare la eveniment și în măsura în care cumpărătorul a optat pentru acest serviciu și a achitat taxele aferente, în următoarele condiții: Cumpărătorul poate solicita banii începând cu 60 de zile înainte de Festival, dar nu mai tarziu de 14 zile înainte de începerea evenimentului. UNTOLD se obligă să returneze EXCLUSIV contravaloarea biletului, fără taxa de Risk Free/ Care Tix (care va fi stabilită de organizator în intervalul 10-25 Euro) în termen de maxim 30 zile de la momentul cererii, dacă cererea a fost formulată în termenul anterior.

Cu excepția situațiilor prevăzute la art. 4.22, banii de pe Bilete achiziționate pentru acest eveniment nu se returnează, achiziționarea de bilete la spectacole fiind exceptată de la aplicarea dreptului de retragere reglementat de OUG 34/2014, în conformitate cu art.16 lit I) din acest act normativ.

16.34 Dacă evenimentul este reprogramat din cauze ce țin exclusiv de voința Organizatorului, contravaloarea biletului poate fi returnată, dar cererea de returnare a contravalorii trebuie trimisă către punctul de vânzare de la care a fost achiziționat biletul în termen de maxim 30 de zile de la data anulării evenimentului pentru care a fost achiziționat sau cel târziu la data la care Cumpărătorul ar fi trebuit sa participe la Festivalul pentru care și-a achiziționat inițial Biletul. 16.35 În situația în care intervine decesul posesorului de bilet, Organizatorul evenimentului va restitui contravaloarea biletului achitat cu condiția prezentării din partea solicitantului a documentelor justificative care să facă dovada evenimentului (spre exemplu, certificat de deces). 16.36 În toate situațiile, se va returna numai contravaloarea biletului și numai pentru biletele intacte, nedeteriorate, iar contravaloarea comisioanelor de emitere bilete, de tipărire, distribuție sau orice alte taxe și comisioane care nu pot fi recuperate de Organizator, precum și a costurilor adiționale (cazare, transport, curier etc) nu va fi returnată în nici un caz.

Adauga comentariu