Sarmalerărie, locul în care tigăile sfârâie iubire

În centrul Clujului, pe o străduță îngustă unde aglomerația urbană parcă sfidează prezența virusului ucigaş, există un loc în care miresmele tradiționale ale bucătăriilor de la țară se întrepătrund cu realitatea secolului XXI: cimbrul, mărarul și slănina prăjită concurează cu măștile de protecție, mănușile de cauciuc și… tatuajele. Este atât de frumos, încât uiţi de orice ameninţare.


Aici, pe strada Cotită, la numărul 1, vedete sunt sarmalele așezate ca soldățeii pe un pat de plante uscate și varză tocată. O dată la două zile, zeci de foi de viță sau de varză sunt umplute cu păsat de porumb sau carne amestecată cu mirodenii, împăturite cu grijă și aruncate în aer de trei ori. Pare o jonglerie, însă această etapă e cât se poate de serioasă. De ce? Pentru că doar așa știm dacă o sarma nu se va desface. Apoi, găluștile care stau îmbrățișate  și înecate în bulion, se odihnesc, bolborosind molcom, în așteptarea celor care se vor hrăni cu amintiri din gustul copilăriei.

Între timp, bucățile de slănină se duelează în tigaie, lăsând în urmă o baltă de untură condimentată cu cimbrișor. În bucătăria măruntă, nimic nu se pierde și totul se transformă. Așa că sosul de slănină ajunge tocmai peste un bulz de mămăligă trecut prin flăcări arzătoare. La propriu!

Locul in care toate comorile astea culinare așteaptă să fie descoperite se numește Sarmalerărie, un nume ciudat care atrage, distrage, frapează și îți deschide apetitul pentru mâncarea bună de acasă. Cum s-a născut? Dintr-o întâmplare amestecată cu un gram de inspirație.

 

„Am fost la un târg cunoscut în zonă aici, am mers cu niște sandwich-uri și, în ultima zi, am dus o oală de sarmale pe care am vândut-o în două ore. Pe drum, la întoarcere, obosit și întrebându-mă de ce au mers sarmalele mai bine decât sandwich-urile, am zis: poate ar fi cazul să facem o Sarmalerărie. Pentru că avem vărzărie, avem supărie, avem patiserie, cartofiserie, tărie. Avem și Sarmalerărie.

povestește Ilie Moldovan, proprietarul Sarmalerăriei.

 

Iar de acolo încolo a fost doar un pas până când Sarmalerăria și-a deschis porțile. Pandemia le-a dat bătăi de cap. Sarmalărarii proaspăt instalați în bucătărie ar fi vrut ca locul să fie un fel de fast-food cu supe, sarmale și deserturi ardelenești, însă socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din targul golit de pandemie, așa că s-au reprofilat.

„Așa am fi servit clienții noștri dacă am fi putut servi la masă. Acum, ne conformăm pandemiei și le servim la pachet sau la mână.”, povestește Ilie Moldovan, în timp ce transferă mămăliga și ochiurile de pe o farfurie de porțelan, pe una de carton.

În ciuda greutăților, însă, băieții s-au descurcat, iar azi, în bucătăria Sarmalerăriei se gătește în iz de copilărie amestecată cu responsabilitatea maturității. Iar de vorbit, în bucătărie se vorbește despre orice. Despre deserturile mamei, sarmale și comenzi. Comenzi care curg. Clienți fedeli, vecini sau curioși, zilnic în ușa Sarmalerăriei e zumzet de amatori de preparate neaoșe. Cristi, de exemplu, client fidel al Sarmalerăriei, e de părere că produsele sunt mai bune chiar decât cele de la mama de acasă.

Unii clienți vin zilnic aici și se înfruptă cu patos din sarmale, bulz, mămăliga în lapte și ou, sau din cea cu nuci și smântână. Alții sunt amatori de supe acre, dulci sau de post. Intersant e că fiecare zamă, așa cum o numesc ei, are ziua ei bine aleasă din săptămână.

„Sâmbăta și lunea avem ciorbe acre pentru cei care au un weekend mai greu. Marțea și joia avem supă dulce și miercurea și vinerea avem de post.” - ne explică "strategia" de marketing Ilie Moldovan, proprietarul localului.

Indiferent de zi, însă, zama e la fel de gustoasă. La fel și mămăliga, sarmalele, grișul caramelizat sau mălaiul cu ciocolată. Asta pentru că fiecare bucată de slănină prăjită, fiecare sarma fiartă și fiecare ou ochi sunt gătite cu gândul la acasă, acasă unde oalele mamelor sfârâiau iubire.

Susține Ziar de Cluj!

Timp de aproape 10 ani, ți-am oferit gratis articolele noastre. A venit timpul să devenim parteneri. Ziar de Cluj va implementa în curând abonamentul de 10 lei pe lună pentru toți cititorii. Pentru toți cititorii care ne respectă curajul și experiența.

Adauga comentariu