Daca ai un ceas de sute de ani intr-o turla de biserica sau in vreun turn, intr-o cladire veche si vrei sa il pui din nou in functiune, il chemi pe Sandu Ceasornicarul. Iti evalueaza mecanismul, vede ce piese lipsesc si, cum-necum, reuseste sa le recreeze asa cum erau ele, fara sa aiba la dispozitie tipare sau planuri vechi. Fara Internet. E o meserie grea, pentru care strabate 10.000 de kilometri pe luna si are mereu de-a face cu provocari, care mai de care, o meserie pe nu are cui sa o transmita mai departe.
Pe numele sau adevarat Alexandru Jakabhazi, mesterul trudeste in aceste zile la repunerea in functiune a ceasului din micul turn al Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Operatiunea e pe ultima suta de metri si i-a mai avut protagonisti pe strungarul Mircea si pe baietii de la firma de alpinism utilitar Carpathia Alpin. In timp ce coordona montarea unor schele de lemn in curtea muzeului si activitatea unui alpinism care lucra la turn, Sandu Ceasornicarul a povestit pentru Ziar de Cluj cum a ales aceasta meserie, cum apreciau vechii clujeni ceasurile si in ce fel si-a mutat locul de munca dintr-un atelier in centru in vechi turle de biserici.
Mesterul e din Cluj si face parte din generatiile care au putut studia ceasornicaria la scoala, mai exact intre 1988-1989.
“Am terminat profesionala de ceasornicarie. Era UCECOM-ul de la Electromecanica. Am facut seralul in paralel, dimineata la scoala si dupa masa la atelier. Am ales meseria din copilarie, mi-a placut mult. Am invatat de la un ceasornicar mai batran, il chema Otto si avea atelier pe Motilor. Nu mai e printre noi din anii ’90”, a marturisit el.
Despre anii de scoala, mesterul spune ca au fost grozavi, cea mai frumoasa perioada din viata lui.
“Eram 6 din Cluj in clasa si acum nu mai profeseaza altii meseria asta”, a adaugat el.
Dupa absolvire, Sandu Ceasornicarul a avut timp de 10 ani un atelier pe strada George Baritiu si inca 10 in Piata Unirii.
“Veneau cu ceasul la reparat tot felul de oameni, de la pensionari pana la studenti sau muncitori. Sa stiti ca au fost oameni despre care nu ai fi zis ca sunt bogati, dar aveau ceasuri de mare calitate. Nu erau ceasuri de plastic, ci unele mecanice, pe care cu banii de atunci le cumparai cu 3-4 salarii. Pe vremea lui Ceausescu aveai de unde sa le cumperi, erau doua magazine specializate pe ceasuri scumpe. Nu vreau sa spun ca erau mai de calitate decat cele de acum, ca nu e frumos. Acum sunt multe stifturi, ca sa le numim asa”, a rezumat el fenomenul.
Revolutia din ’89 l-a prins la Arad, la scoala, in ultimul an.
“Acolo a inceput pe ’16-’17 si in 18 ne-a trimis cu trenul catre case. Am venit cu trenul foametei, pe scari am stat. Am venit la Cluj si am iesit si eu in strada, binenteles. Dar a fost demult”, isi aminteste el.
A renuntat la atelier in urma cu doi ani. Incepuse sa repare ceasuri mari, de turn si asta insemna multa munca de teren.
Sandu Ceasornicarul a reparat primul ceas in urma cu aproximativ 10 ani. Era un ceas de biserica din comuna Sant, din Bistrita Nasaud.
“In principiu e acelasi lucru ca la ceasurile obisnuite, doar ca sunt roti mai mari, piesele sunt mai grele si trebuie sa le urci sus in turn, dar ceasul tot ceas e. Tot 60 de minute are”, remarca acesta.
Mesterul clujean a reparat apoi ceasurile din turlele bisericilor bistritene, apoi au urmat altele si altele in Alba, Blaj, Lugoj, Timisoara, Caransebes, Mehadica si chiar si in localitatile de la Dunare, de la Giurgiu si Tulcea pana in Bucuresti.
La Cluj, mesterul are la activ repararea unor ceasuri din Someseni, de pe strada Horea, din Iris.
“Acela din Iris e defect, s-a schimbat preotul”, precizeaza el.
Luni dimineata, Alexandru Jakabhazi va merge sa repare un ceas la o biserica din Sectorul 1.
Despre felul in care se fabricau ceasurile cu care are de-a face, mesterul apreciaza ca “in orice caz, pe vremuri, erau desteptii oamenii”.
“Nici ceasul la care lucrez acum, cel de pe muzeu, nu are un mecanism simplu, si la acea vreme nu aveau la dispozitie strung si freza, sau alte utilaje. Le facea fierarul, la cald si apoi la pila. Am gasit urmele de la trasarea rotii, cum i-au desenat dintii cu pila… Gasesc suprize la fiecare ceas. La acesta a fost faptul ca ii lipseau piese importante. Ori a incercat cineva sa il repare intre timp si nu a reusit, ori s-au pierdut. Chiar si clopotul se pierduse, putem banui ca l-au dat la fier vechi”, dezvaluie ceasornicarul.
Contractarea reparatiilor la ceasuri din turle are o regula: acolo unde clientul incearca sa negocieze, vei avea surprize.
“In cazurile astea nu iese totul bine din prima. In schimb, unde nu se negociaza, iese totul brici”, a punctat acesta.
Costurile unei asemenea lucrari depind de multi factori si pot merge de la 2.000 de euro pana la 10.000 de euro.
“Conteaza complexitatea ceasului si, pana la urma, ce trebuie facut. Unde lipsesc multe piese e una, dar sunt si cazuri in care e nevoie sa platesti alpinisti, sa turni clopotul si atunci, binenteles ca e mai scump. Lucrul meu tot atat ramane. Dureaza intre o luna si doua luni jumate o lucrare in sine, dar cat muncesceu n-as putea spune. Ma apuca, uneori, seara la 10 si lucrez pana la 3 noaptea”, a dezvaluit Sandu.
Cu toate dificultatile, nu a fost ceas pe care mesterul clujean sa nu reuseasca sa il puna in functiune.
“De reparat, le-am reparat pe toate. Singura problema care se pune este daca are cine sa il traga. In plus, daca nu te anunta sa s-a stricat, nu ai de unde sa stii cand se intampla asta. Se intampla sa cedeze o piesa si sa nu te mai anunte. In general, ii sun pe toti si ii intreb: “Na, domnule, mere sau nu?”. Aflu ca nu a functionat cate o luna doua, ca au uitat de el. Dar nu ne lasam, mergem si reparam”, remarca el.
O alta regula este ca un ceas de turn nu se repara niciodata la fata locului. Fiecare mecanism este demontat pe loc si dus in atelierul mesterului, unde este pus la punct si, la intoarcere, ceasul este gata functional.
“Nu am niciodata rau de inaltime, mai ales ca eu nu fumez, nu beau”, a punctat el.
Din caietul unde Alexandru Jakabhazi isi noteaza cu atentie fiecare lucrare nu lipsesc nici vechile biserici sasesti din Transilvania.
“Am reparat un ceas si la Cisnadie. Sunt tot asa, mecanismul e mecanism. Nu ne plangem si nu ne laudam. Ne bucuram ca este de lucru, poate ar fi bine sa fie mai mult, dar ne multumim cu cat este”, a apreciat el.
Asemeni majoritatii mestesugarilor contemporani, Sandu Ceasornicarul nu a reusit sa aduce in jurul sau ucenici care sa ii duca meseria mai departe.
“Am copil, dar, din punctul meu de vedere, nu va fi ceasornicar. Va fi gospodar, mai degraba. Nu stiu daca meseria asta o sa moara. Astazi e prea repede sa spun. Cat traiesc eu si ma pot urca sus, nu va muri, dar ucenic nu se vede. Problema e ca e de lucru cu ceasul. Nu e o meserie la care crezi ca dai de doua ori din butoane la calculator si gata. Trebuie sa vezi, de exemplu, cu angreneaza rotile, iar daca lipseste o piesa trebuie sa te gandesti cum a fost, ca nu ai de unde cumpara. La ceasul de pe muzeu tot ce a lipsit a trebuit facut la loc din nimic. A fost nevoie sa imi dau seama ce piesa lipseste, ce rol avea, cat de lata, cat de lunga, cat de inalta era. Am stat vreo trei nopti sa ma gandesc la asta si n-am dormit. Daca era primul ceas poate nu reuseam”, a explicat el.
Internetul nu este folosit in tot acest proces, ar lua prea mult timp.
“Mai degraba ma duc pana in Someseni sa intreb pe cineva, decat sa ma apuc sa caut pe Internet”, este el convins.
Totusi, nu are nimic impotriva montarii de mecanisme electrice pentru punerea in functiune a vechilor ceasuri.
“Chiar in Someseni am facut unul asa, la biserica de acolo. Eu i-am facut mecanismul, de la A la Z. L-am facut electric, pentru ca nu are cine sa il traga. Aici, la muzeu, o sa il traga portarii, trebuie sa se faca asta o data pe zi. Daca il trag bine va merge, daca nu, nu. In general, ceasurile astea se trag o data la 24 de ore. Mai sunt ceasuri cu turn foarte inalt, cum era la lucrarea pe care am facut-o pe catedrala din Alba Iulia si acolo merge exact 72 de ore. Acolo e un ceas pe lant, cu un mecanism frumos, de 1.000 si ceva de kilograme”, a dezvaluit mesterul.
Clujeanul a mai reparat ceasuri la biserici din Brasov, Sacele, Timisoara, Lugoj, Beclean sau la manastirea Arbore din Suceava. Spune ca ii plac calatoriile inerente meseriei sale.
“Fac 10.000 de kilometri intr-o luna. E frumoasa tara asta a noastra, pacat ca n-au romanii rabdare. Ii bai cu rabdarea”, este el de parere.
