Editorial

SĂNĂTATEA: pentru privilegiații statului interlop român, mumă. Pentru ”populime”, ciumă

România a alocat în anul 2018 pentru sănătate doar 580 de euro pe cap de locuitor, aceasta fiind cea mai mică sumă înregistrată în rândul satelor membre ale Uniunii Europene, arată datele publicate miercuri de Eurostat. Suntem, ca de obicei, coada Europei.

Și, totuși, 580 de euro de înmulțit cu 20 de milioane (de dragul discuției), egal 11.600 de milioane de euro, neantizate, fără rezultate palpabile într-un sac fără de fund al lăcomiei și nesimțirii politice numai într-un an din cei 30 care au trecut până acum din Decembrie 1989!

Imaginile șocante cu pacienți dezbrăcați pe holuri, mizerie de nedescris și un cadavru într-un sac de plastic în pat, surprinse în staționarul 3 al spitalului județean din Reșița unde sunt tratați pacienți COVID-19, sunt doar o dovadă în plus a nepăsării sistemului ticăloșit în ceea ce-I privește pe contribuabilii de rând.

Populimea e doar turma de sclaveți ale căror portofele și capacitate de muncă trebuiesc mulse în beneficiul noii nomenclaturi – Nimenclatura celor de pe care curgeau zdrențele falimentului personal la lovitura de stat din Decembrie 1989. S-au căpătuit dând cu limba, dar tot în faliment se zbat, cel moral, chit că nu le pasă.

Populimea e tratată în mizerie și în curul gol pe holurile câte unei mizerii de clădiri impropriu numită spital, veche de decenii, gata să ardă ca o torță, sau să le cadă pacienților în cap.

Unul ca Vasilică Dâncu, fost ministru al Propagandei în Guvernul Năstase – ins mult prea relaționat cu noua Securitate, e vindecat miraculos cu tratament aplicat președinților de stat.

Citez: “Am ieșit din convalescență. Am făcut tratamentul pe care l-a făcut Donald Trump și are un succes teribil”, a declarat Vasile Dîncu la Antena 3. El a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus pe 16 noiembrie. Iar Donald Trump a primit, ca tratament, un „cocktail” de anticorpi monoclonali cu dublu rol – de reducere a intensității simptomelor și de micșorare a încărcăturii virale a pacientului. Abia omologat – dar pentru noii șmenari ai României, tratamentul e cu acces preferențial.

Dar el este socialist-democrat, alături de popor și pentru acesta, cu patru ani de ministeriat într-un guvern care a avut la îndemână toate pârghiile pentru a face ordine în sistem. Dar s-au folosit de putere doar să-și umple sacii: Năstase să-și modifice Constituția în interes personal, crezând că va sta 10 ani la Cotroceni, Vasilică Apă de Gură trăgându-și institut de sondare a opiniei publice personal (IRES).

Șocant este și faptul că și Guvernul acesta al PNL care este în funcție de 1 an, dacă nu ia foc vreo secție ATI, sau nu apar imagini șocante din spitale, încearcă din răsputeri să ne facă să trăimcu impresia că totul e perfect.

Dar în această ”perfecțiune”, la butoane este tot unul ca Raed Arafat – unul care și-a dovedit ineficiența complet în ultimii 10 ani: de la avionul prăbușit în Apuseni, la cel prăbușit în Siutghiol, la copiii arși în maternitatea Giulești, la #Colectiv și până la părinții arși de vii în spitalul de la Piatra Neamț.

Pentru toate acestea, Klaus Iohannis l-a decorat cu ”Meritul medical”.

Dar ce să ceri unor politicieni care în 30 de ani au construit un singur spital? Și care pe timp de pandemie au avut ca singură grijă cum să scape de licitații și cum să-și încredințeze parandărătul (mita, șpaga) la modul direct.

Așa că, luați exemplu, cetățeni: nu mai furați curent, faceți firme de apartament – preferatele în afaceri ale statului mafiot român, cele care ne alungă peste hotare adevăratele afaceri creatoare de valoare și locuri de muncă.

E lesne de înțeles de ce firma de apartament este mai profitabilă decât o afacere reală în economia de paiață pe care o mimează statul interlop român.

Firma de apartament nu depune nici un efort pentru a exista și a câștiga fără număr, fără număr. Nu are costuri financiare. Nu consumă nervi, timp și energie pentru că nu se întâlnește niciodată cu prevederile fiscalității ridicate. Nu se rătăcește în hățișul reglementărilor stufoase și interpretabile. Nu are de-a face cu impredictibilitatea legislației și birocrației românești. Firma de apartament cu protecție politică are “dreptul politic” la evaziune fiscală. Deci, poate angaja la negru, poate face afaceri cu statul șamd.

Și nu uitați: orice consum produce pagube. Pagubele trebuiesc recuperate. Statul le va recupera de la cetățenii săi. Care cetățeni, v-am mai zis, în ziua votului stau ascunși în spatele votului care nu contează și cred că torpilează sistemul.

Nu îl torpilează, îl întăresc.

Și, gata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *