Salina Turda nu are bani pentru salariile angajaților, dar a mărit în pandemie indemnizațiile șefilor

Angajații de la Salina Turda sunt nemulțumiți de diferențele salariale dintre șefi și personalul curent. Cei mai afectați sunt ghizii care acuză că au un salariu de doar 1900 de lei. În timp ce conducerea declară că nu sunt bani să mărească salariile, au avut grijă să crească indemnizațiile șefilor.

 ”Imaginați-vă că rămânem cu 1900 de lei salariu, în condițiile în care avem pregătire superioară,vorbim două limbi străine și coborâm cu turiștii zilnic, repetat în subteran”, potrivit unui mesaj transmis către InfoAries.ro 

Coducerea Salinei Turda spune că o majorare a salariilor nu este posibilă în pandemie. În același timp însă, prin bugetul de venituri și cheltuieli conducerea a prevăzut creșteri ale cheltuielilor cu contractul de mandat, cu circa 55.000 de lei. Mai mult, angajații reclamă faptul că pe perioada pandemiei angajații au fost trimiși în șomaj tehnic,dar șefii au venit cu toții la muncă.

Monica Codreanu, directorul Salinei Turda recunoaște că ar fi nevoie de o majorare a salariilor angajaților, dar nu în perioada aceasta de pandemie.

”Acum ne descurcăm greu. Mai avem oameni în șomaj, SPA-ul și bazinul de înot sunt închise. Nu înțeleg de ce au venit la dvs, când eu le-am spus că le ascult problemele și chiar am făcut-o. Meseria de ghid e încadrată la studii medii, nu prea poți mării salarii, ei au studii superioare, dar ei au acceptat acest post. În ceea ce privește faptul că cei din conducere au fost integral la muncă, aș întreba la cine din conducere se referă? E nevoie ca cineva să facă evidențele contabile lunare, să se completeze documentele fiscal-contabile”, a completat directorul Salinei Turda.

Deși susțin că nu au bani pentru salariile angajaților, Salina a crescut prin bugetul de venituri indemnizațiile pentru contractele de mandat de la 288.000 de lei în 2019 la 354.000 de lei în 2020. Practic șefii de la Salina Turda și-au crescut indemnizațiile cu în pandemie cu 55.000 de lei.

Salina Turda a estimat prin Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2020 do scădere de doar 30% a veniturilor dar această estimare e una optimistă și departe de realitate. Salina mizează să încaseze cea mai mare sumă în trimestrul III, estimată la 14,5 milioane din cei 19 milioane preconizați pentru acest an. Abia pe la mijlocul lunii septembrie va fi o imagine clară a veniturilor Salinei. Nu e singura previziune optimistă a conducerii Salinei. În Bugetul de venituri și cheltuieli din 2020 se preconizează venituri apropiate de valorile normale pentru 2021 și 2022.

Nemulțumirea a venit și în contextul în care sindicatul și conducerea societății nu a reușit până acum înregistrarea contractului colectiv de muncă expirat. Surse din Salina Turda vorbesc despre faptul că sindicatul nu mai avea condițiile de reprezentativitate actualizate. Dorin Apahidean, președintele Consiliului de Administrație ar fi încercat să înlocuiască organizația sindicală cu reprezentanți ai angajaților, o încercare în final eșuată .

Informațiile neoficiale din Salina Turda vorbesc despre un management defectuos. ”Au început să repare în Salină și la Bazin, apoi i-au trimis acasă și au apărut tot felul de firme aduse de Apahidean. Oamenii au stat în șomaj iar șefii au venit la lucru”, explică sursa InfoAries.ro, care descrie plastic activitatea președintelui Consiliului de Administrație drept ”o disperare după bani”. ”E agitat non stop să vadă ce încasări sunt”, mai explică anagajații Salinei. ”Disperarea” conducerii Salinei ar avea a bază și din faptul că firma cu capital public finanțează cu sume serioase clubul de handbal.

 

 

 

Adauga comentariu