Salile de joc, monstruozitati arhitecturale in centrul Clujului

Salile de jocuri rasar ca ciupercile dupa ploaie in centrul Clujului. Daca unele au fost inchise, dupa ce autoritatile au aplicat amenzi pentru amplasarea ilegala a unor firme luminoase pe cladirile istorice, intre timp au aparut altele. Una dintre ele, de o monstruozitate arhitecturala ce-i lasa fara cuvinte pe urbanisti, s-a deschis de curand pe strada Piezisa din Hasdeu.

Sala de jocuri Imperial Slots de pe strada Piezisa este un exemplu de kitsch cum greu mai intalnesti in zona centrala a orasului. Asa cum era de asteptat, amenajarea salii a fost facuta ilegal, sustine Virgil Pop, secretarul Comisiei de Monumente Istorice din Cluj.

Afacere prospera

Firma Imperial Slot a fost infiintata anul in 2012, cu sediul social in Floresti. Potrivit Ministerului Finantelor Publice, societatea este detinuta si administrata de Radu Alexandru Pop. La numai un an de la infiintare, in 2013, SC Imperial Slot SRL a ajuns de la zero lei la o cifra de afaceri de 1.898.938 de lei si profit de 171.503 lei.

Custodele monumentelor istorice din Cluj, Virgil Pop, avertizeaza asupra faptului ca nici aceasta sala de jocuri, ca si majoritatea din zona centrala a orasului, nu are aviz din partea Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice.

“Aceasta cladire nu are aviz de la Comisia Zonala a Monumentelor Istorice  si cred ca nu are nici Autorizatie de construire de la Primarie”, spune Virgil Pop.

Mai important decat calitatea arhitecturala, in acest caz, e ceea ce reprezinta aceasta interventie: delasare, incompetenta in gestionarea urbana sau coruptie. Sau poate o fina combinatie intre acestea”, isi arata ingrijorarea arhitectul.

Exemple de sali de jocuri amenajate in centrul orasului fara a respecta vreun principiu de bun gust urbanistic sunt la tot pasul. Spre exemplu, Piata Mihai Viteazul este impanzita de cazinouri si sali de bingo.

Pe pietonala Eroilor, functioneaza sala de jocuri Monaco.


Virgil Pop avertizeaza ca singura sala de jocuri care are aviz din partea CZMI este cea situata pe strada Regele Ferdinand nr. 7, Seven Club. Aceasta este singura sala de jocuri pe care Pop o sustine ca un exemplu pozitiv, in zona centrala a orasului.

Politia Locala este institutia abilitata sa controleze si sa amendeze agentii economici care amplaseaza mijloace publicitare pe imobilele situate in zona de protectie a monumentelor istorice.

Ultima verificare de acest fel a fost derulata de inspectorii Serviciului Control Urbanism si Disciplina in Constructii in primavara acestui an.

In decursul unei singure luni au fost verificate peste 300 de mijloace publicitare, iar mai bine de jumatate dintre ele, mai exact 169, s-a constatat ca au fost amplasate ilegal, in timp ce pentru celelalte 132, proprietarii detineau autorizatie de construire. Daca majoritatea proprietarilor au ales sa-si desfiinteze reclamele si firmele luminoase, 19 dintre ei au refuzat, astfel ca au fost amendati cu suma totala de 76.000 de lei.

Comentarii

Vlad

11.09.2014 02:02

Daca sunt profitabile, nu mai conteaza.
Se inchid ochii

Adauga comentariu