Din oras

Salarii mari din cercetare pentru Silaghi-Dumitrescu

Stiri de Cluj scrie ca Radu Silaghi-Dumitrescu a obtinut, in baza granturilor de cercetare din 2010 si 2012 salarii substantiale. Potrivit sursei citate, cel mai mare venit raportat in dreptul conferentiarului Silaghi este realizat in luna mai 2010, si anume 48.972 de lei. In septembrie 2011 a existat un alt varf salarial: 37.848 lei, in februarie 2012: 31.238 lei. Cele mai mari salarii au fost obtinute in perioada in care Silaghi-Dumitrescu a obtinut granturi de cercetare pentru studii conexe sangelui artificial, pentru ca Ministerul Educatiei Nationale (MEN) a sistat finantarea proiectului in 2010.

Un calcul total pentru anii 2010-2014 arata ca Radu Silaghi Dumitrescu a avut venituri in suma de peste 507.000 lei.

“Este foarte posibil sa fi avut sumele astea. Daca sunt pe final de an, salariile sunt mai mari deoarece sunt alimentate din fondurile de cercetare”, a spus Radu Silaghi, potrivit sursei citate.

De-a lungul timpului, Silaghi-Dumitrescu a obtinut granturi de cercetare pentru studii conexe sangelui artificial, pentru ca Ministerul Educatiei Nationale (MEN) a sistat finantarea proiectului in 2010. Urmatoarele fonduri, 200.000 de lei, au fost alocate unui institut clujean aflat in moarte clinica, nu direct UBB sau echipei care cerceteaza sangele artificial. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice si Moleculare (INCDTIM) a ramas restant cu 53.000 in plata pentru cercetatorii sangelui artificial, pentru ca banii destinati sangelui artificial au ajuns la salariile cercetatorilor INCDTIM.

“Cei de la minister au plusat cu 200.000 de lei ultima transa din nucleul de bani destinat institutului si mi-au zis sa le-o dau celor cu sangele artificial, m-au rugat sa finantez proiectul. (…) 150 de mii au ajuns la cercetatori. Mai au de primit 53 mii lei manopera. (…) Daca Guvernul ne mai da bani, noi ii putem finanta, daca nu, nu avem de unde sa-i finantam legal. In acest moment noi nu avem bani”, a declarat, in urma cu putin timp, directorul INCDTIM, Adrian Bot.

Prorectorul pentru cercetare al Universitatii Babes-Bolyai, profesorul Sorin Filipescu, susţine că echipa condusă de conferenţiarul Silaghi Dumitrescu nu a cerut niciodată bani de la universitate. MEN i-a promis cercetatorului clujean 1 milion de lei, bani pentru finalizarea cercetarilor sangelui artificial, insa banii pentru proiectul inclus in lista cercetarilor cu prioritate nationala a fost uitat de institutie. In ultimele 4 luni, MEN nu a finantat niciun proiect de cercetare din tara. Mihnea Costoiu a anuntat ca va debloca fondurile peste o luna.

“Nu stiu de ce nu inchidem capitolul asta. Omul acesta trebuie lasat sa isi finalizeze studiile, prin publicarea sau brevetarea rezultatelor. Abia apoi putem vorbi despre rezultate. Domnul Silaghi mi-a spus ca nu are nevoie de finanţare. UBB a incercat sa popularizeze aceasta tema de cercetare pentru a-l ajuta cu obtinerea unor finantari. La noi nu a cerut niciodata bani”, spune profesorul Filipescu, potrivit sursei citate.

In perioada 2001-2004, Radu Silaghi a studiat la Universitatea din Georgia, fiind cooptat in echipa unui celebru professor american Donald M. Kurtz, care si-a dedicate viata cercetarii temei sangelui artificial. Ulterior, intre anii 2004 si 2006, Radu Silaghi a studiat la Essex, Marea Britanie unde a facut parte dintr-o echipa de cercetatori britanici care studiau aceeasi tema a sangelui artificial, condusa de profesorul Chriss Cooper.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *