Editorial

Să te lepezi de „satana”, dar să-i păstrezi copiii, asta înseamnă despărţirea PSD de Liviu Dragnea. Şi înnoire

Cu Ciolacu preşedinte, Gudureanu vice şi Dîncu executiv, ni se şopteşte în cască cum PSD „revine la o stângă rațională”. Aşa a declarat la RFI noul președinte al Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu. Ales pe listă, să nu existe cumva surpriza să nu se aleagă.

Prin urmare, cine reformează PSD de aşa manieră încât (citez): „bătălia noastră principală, chiar dacă suntem în momentul unei moțiuni, nu este cu Guvernul, în acest moment, ci cu viitorul României”?

Păi, toţi oamenii care i-au mâncat din palmă lui Dragnea.

Dintre cei 17 lideri care formează noua echipa de conducere a PSD, nici unul nu a ratat să nu fie locotenent sau să măcar să mănânce un şorici „la vie” din mâna fostului preşedinte Liviu Dragnea.

După ce au ajuns în funcţii înalte, unii s-au revoltat şi au încercat, inclusiv baricadându-se cu Mitomanul Plagiator Victor Ponta în Palatul Victoria, să-l dea jos pe Dragnea. Au fost umiliţi de Dragnea, dar apoi au revenit să pupe ghiulul şefului PSD pentru o sinecură. Acum, că s-au lepădat de Dragnea, „reformează” partidul.

Marcel Ciolacu, noul preşedinte al PSD, a anunţat „desprinderea de trecut” şi „trecerea într-o nouă eră”, în care „deciziile politice sunt luate colectiv, nu imperativ”, de către ”un tătuc” – o aluzie directă la Liviu Dragnea.

Zice şi Vasile Dîncu (citez): „Este vorba de o rupere de ceea ce a fost greșit în trecut, de ceea ce a fost rău, să spunem așa”.

Vorbim despe acelaşi Dîncu poreclit de presă, în guvernarea Năstase, „Goebbles”. Cel care, în 2001, ca ministru al Informațiilor Publice, sugera, în documente oficiale, citez: „distragerea atenţiei opiniei publice de la problemele din Ministerul Justiţiei”.

Întrebat dacă PSD se poate rupe de trecut, având la vârf oameni din vechea gardă, noul președinte al Consiliului Național a recunoscut că un partid nu își poate schimba resursa umană peste noapte.

Citez: „(…) vom încerca să reconstruim resursa umană, să aducem, să pregătim o nouă generație de intelectuali de stânga, să pregătim pe cei care vor ajunge în structurile administrative, dar în acest moment, eu cred că acest lucru se poate, atâta timp cât schimbăm cadrul în care funcționează oamenii, schimbăm proiectul și cred că oamenii pot să se adapteze, pentru că în această situație era vorba de câțiva oameni, foarte puțini, care au condus și care în acest moment nu mai sunt în vârf”.

Adică toţi cei 17 care pupau ghiulul lui Dragnea nu mai sunt la vârf? Tocmai ce ne-am lămurit că au vopsit gardul Comitetului Executiv Naţional al PSD în culorile Consiliului Politic Naţional. Şi că „ştiucile” (peşti răpitori, să ne înţelegem), au rămas pe loc – dacă e să-mi amintesc ce scria Dragnea pe Facebook în martie 2017, pe când era la pescuit la Belina cu Grindeanu.

Citez: ”Eu am prins 17 ştiuci şi el 9. Eu cred că e foarte bine pentru un începător care nu pusese niciodată mâna pe o lansetă! La vâsle, un ecologist: Marcel Ciolacu”. Numai zic: interesantă coincidenţă de cifră la numărul de răpitori luaţi la lansetă de Dragnea…

Remarc, totuşi, că „Noaptea cuţitelor lungi” n-a mai avut loc la acest Congres.

Întrebat cum rămâne cu oamenii din vechea gardă, ca Lia Olguța Vasilescu, Titus Corlățean și Claudiu Manda, Vasile Dîncu a fost de părere că, deşi ”sunt oameni din vechea gardă”, „luați individual, fiecare a făcut ceva”. Plus: „în interior, dar și în afară au fost votați de foarte multe ori și au fanii lor.”

Asta e un fel de „vrem Ardealul, dar fără ardeleni” (vorbe atribuite Brătianului care a pus umărul la Marea Unire). Dîncu ar scăpa de toţi puternicii cu voturi din „vechea gardă”, dar are nevoie de voturile acestora mai ales acum când trebuie să se valideze, prin votul de la locale şi parlamentare, noua conducere.

Mai ales că ştie că nu poate merge nici la budă şi să-şi lase paharul nebăut pe masă, fără să rişte măcar o flegmă în el.

Răfuielile se amână pentru după parlamentare.

Până atunci să citim cu atenţie următoarea frază (producţie Vasile Dîncu): „Sigur că dacă intelectualii nu se regăsesc în acești oameni (Olguţa Vasilescu, Titus Corlăţean, Vasile Manda şamd – cei despre care tocmai ce am vorbit), poate se regăsesc în alții care sunt acum la vârf. Să nu uităm că a revenit la vârful partidului Sorin Grindeanu, care în acel moment a fost executat, ca să folosesc un termen un pic cam militar și am revenit eu și alți oameni care suntem noi în această perioadă, chiar dacă am mai făcut politică în cadrul PSD-ului mai demult”.

Adică cu „Gudureanu”, după cum i se spunea în perioada în care era dus de lesă de Dragnea, cu Ciolacu la vâsle şi Dîncu să sufle vorbe-n pupa bărcuţei PSD, partidul s-a înnoit cu oameni noi.

Adică: „la oameni noi, tot noi”!

Vorba aia: „te lepezi de satana?” „M-aş lepăda, dar am copii cu ea!”

Şi, gata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *