Editorial

Să reparăm sistemul de să nu rămână piatră pe piatră din el

Mi-am reamintit cum ne silabisea Voiajorul prezidențial (cu ocazia Legilor Big Brother) că cei de la Ochiul și Timpanul și-au făcut întotdeauna datoria și au redactat sârguincios rapoarte și raportări, dar că acestea fie n-au fost înțelese, fie nu au fost citite cu atenția cuvenită. Or fi fost scrise în codul lui Da Vinci, Alfabetul Braille, cine știe?

Cert este că niște persoane din România largă se fac vinovate că n-au conspectat ca lumea informările informative ale SRI. Așa că fie s-a devalizat câte ceva, fie au murit niște oameni – ghinion…

Să redăm de pe banda cu amintiri: „Este evident ca anumiţi demnitari nu au citit cu atenţie aceste informări sau le-au ignorat cu bună ştiinţă” – ne-a informat informativ Iohannis.

Care anumiți demnitari? Mucles, tăcere de se putea auzi cum împachetează Doamna Întâia Duamnă valizele pentru următorul voiaj (vacanță sau concediu). Că dacă au fost neatenți (neglijenți), să-i fi dat măcar afară din funcțiile pe care le ocupau și le mai ocupă și acum. Fie că au greșit din neatenție, din prostie, lăcomie sau nemernicie. Că, dacă au ignorat informările informative cu bună știință, să-i ducem în fața unui nenea judecătorul și acesta să ne zică cum să fie pedepsiți.

Deocamdată rămânem doar cu promisiunea Primului Pas – cu ceea ce ne zicea Iohannis că-și doreşte: „să reparăm sistemul”.

Este interesant cum toți își doresc să „repare sistemul”, mai ales ăia care îi dau șuturi în ouăle instituționale!

Cu ce, domnule dragă, să reparăm sistemul: cu fixodent? Că mie mi-a căzut falca.

Nu-i așa că în vara anului 2012 acest Klaun n-a participat alături de aliații Călin Popescu Tăriceanu, Victor Viorel Ponta, Liviu Dragnea (și toată turma acestuia de gudurăi, mulguțe și docile) la o tentativă de lovitură de stat?

S-o fi crăpat măcar un picuț „sistemul” atunci?

PS: Informați-vă despre nemerniciile Big Brother din dialogul purtat aseară la NCN Cluj de Răzvan Dumitrescu cu Daniel Dragomir.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *