Persoanele cu deficiente vizuale ar putea face fata intunericului mai usor daca in copilarie ar avea acces la gradinite, in adolescenta – la scolile frecventate de semenii lor, iar la maturitate – la un loc de munca ce le-ar garanta un minim necesar pentru un trai decent. Daca cei care ar trebui sa ii ajute nu le-ar pune piedici, nevazatorii ar putea ajunge, in cel mai fericit scenariu, sa nu mai fie priviti cu ochi mijiti, discriminati si dati de-o parte. Ziar de Cluj va prezinta povestea unei nevazatoare care a incercat sa duca o viata normala la Cluj, dar care a ajuns sa fie discriminata in inima institutiei ce se presupune ca ii apara pe cei defavorizati.
La 37 de ani, Alina Dinuta nu vede decat umbre si lumini. Cauza: o boala care i-a slabit vederea aproape de tot in doar trei zile si nesansa de a trai intr-o tara in care persoanele cu nevoi speciale sunt marginalizate.
Pana la 18 ani a vazut, a fost o adolescenta normala din Targoviste. In doar trei zile, a ajuns sa nu mai poata scrie si sa citeasca deloc. Apoi a facut dezlipire de retina. De atunci, e trecuta in categoria „nevazatori”, a oamenilor care nu au aproape nicio sansa sa se descurce intr-o societate care le intoarce spatele persoanelor cu handicap fara sa le dea macar o sansa.
S-a trezit oarba intr-o lume a oamenilor mari si dezinteresati. A facut postliceala pe specializarea „masaj”, la Bucuresti. Asta faceau „orbii”, era singurul viitor pe care oamenii „normali” il vedeau pentru ei.
„Am profesat, dar mi-am dat seama ca vreau mai mult de la mine si ma gandeam ca deficienta de vedere nu trebuie sa ma limiteze la atat”, povesteste Alina. „Atunci am inceput sa ma intreb: Oare toata viata asta o sa fac pentru ca am o deficienta de vedere?”
Are 37 de ani, dar nu tradeaza nici macar 30, probabil, din cauza zambetului vesnic intiparit pe chip. E sigura pe ea, spune ca intotdeauna a fost. A renuntat la masaj si a aplicat la Facultatea de Psihologie din Bucuresti, pe care a si absolvit-o printre primii. Apoi a facut doua mastere – unul la Bucuresti si unul la Cluj. Asa a ajuns in orasul de pe Somes, de care s-a indragostit invariabil.
„Dupa ce am terminat masterul in Bucuresti, m-am intors in Targoviste, unde am lucrat cinci ani la Directia Generala pentru Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Dambovita. Am lucrat cu persoane cu tulburari psihice si copii care proveneau familii sarace, cu care faceam activitati de dezvoltare socio–emotionala. Mergeam si la domiciliul oamenilor aflati in sensibilitate sociala, ma descurcam foarte bine”, povesteste Alina.
Dar in Targoviste a simtit ca se plafoneaza. Ca a ajuns intr-o zona de confort, ca nu mai poate sa se dezolte, sa avanseze. Iar ea a vrut mai mult.
„Am venit in Cluj pentru ca imi place foarte mult, oamenii sunt deschisi si valorosi si mi-am dat seama ca, daca vrei sa te dezvolti, ai nevoie de asta. Am venit gandindu-ma ca am o experienta in spate, ca am fost un student constiincios, la care veneau colegii dupa cursuri. Credeam ca o sa mi se deschida portile, ca am experienta sociala. Dar aici mi-am luat-o de numa’”, spune ea, zambind.
Clujul, orasul comoara al Transilvaniei, a sters cu experienta ei pe jos. Clujul a primit-o ca pe o „oarba”, ca pe o incapabila, inferioara celor ce vad. Clujul a decis ca daca nu vede, nu merita nici macar sa lucreze pentru cei care propovaduiesc si sustin drepturile celor care sufera de vreun handicap.
Experienta DGASPC Cluj
In urma cu cateva saptamani, Alina intra timida in birourile DGASPC Cluj, unde s-a inscris la examenul pentru un post de psiholog in randurile functionarilor publici. Cu dosarul in mana, era pregatita sa lupte pentru locul liber pentru care institutia il punea la dispozitie.
„Ati uitat sa va scrieti numele pe dosar”, i-a spus o voce din biroul luminos, iar Alina a iesit afara si si-a scris, asa cum a putut, numele pe hartia alba. „Stiti, eu am o deficienta de vedere si poate am scris urat”, a spus ea la intoarcere. Apoi a intrebat angajata, care nu isi daduse seama, pana atunci, ca fata e nevazatoare, cum o sa fie examenul: oral sau scris? „Scris.”, vine raspunsul, fara nicio explicatie suplimentara.
„Daca o sa fie examen scris, ori imi dati un calculator si pun eu vocea, ori vin cu al meu de acasa”, isi aduce ea aminte ca i-a spus femeii cu care a discutat in ultimele minute si care acum parea ca are o revelatie.
„L-am spus ca voi proceda cum vor ei, ca sa nu existe vreo suspiciune ca incerc sa copiez, daca vin cu laptopul meu de acasa. Am fost dispusa chiar sa il sustin oral. Doamna de la resurse umane a bajguit „nu stiu ce sa fac, este ilegal, mai bine veniti maine, vorbesc cu sefii mei”. Apoi mi-a intins un post-it, cu un numar de telefon”.
Cand a sunat a doua zi si s-a prezentat, de celalalt capat al firului vocea de la DGASPC i-a spus „Da, sunteti dosarul cu problema. Am vb cu sefii si este ilegal. Nu puteti sustine examenul, ne pare rau”.
„Ce este ilegal? Sa sustin un examen? Eu am lucrat in domeniu. Nu imi venea sa cred ca nu imi dau posibilitatea sa sustin un examen”, s-a revoltat Alina.
In apararea ei, reprezentantii fundatiei Light into Europe, singura fundatie din Romania dedicata dezvoltarii activitatilor si programelor de sprijin pentru persoanele cu dizabilitati senzoriale, au scris o scrisoare deschisa catre Consiliul Judetean Cluj si catre DGASPC Cluj. A doua zi, Nicoleta Molnar, directorul adjunct al institutiei, anunta ca Alina este primita in examen fara niciun fel de problema.
„M-am dus cu laptopul meu si a inceput sa-mi dicteze subiectele. Eu folosesc casti la laptop, altfel nu am cum sa imi dau seama ce scriu. O voce instalata pe laptop imi citeste tot ce tastez acolo”, spune ea.
Dar supraveghetorii au fost deranjati de castile ei, o suspectau ca incerca sa fraudeze examenul, asa ca i-au impus sa le scoata.
„Le-am spus ca o sa-i deranjez pe ceilalti concurenti, lucru care s-a si intamplat. Asa ca m-au scos din sala unde se sustinea examenul si m-au pus pe coridor, unde se perindau oameni si unde auzeam cum se trage apa la toaleta. In final, m-au anuntat ca am picat”, povesteste Alina.
Pentru ca a simtit ca nu a avut egalitate de sanse cu ceilalti concurenti, Alina a contesta conditiile in care a sustinut examenul.
„Nu mi se pare normal sa fiu scoasa pe coridor. In plus, ca persoana cu dizabilitati, legea spune ca as fi avut dreptul la o ora in plus de examen, ora pe care nu am primit-o”, explica ea.
Directorul „din cate stiu…”
Nicoleta Molnar, directoarea adjuncta a DGASPC Cluj a fost dispusa sa vorbeasca la telefon cu reporterii Ziar de Cluj pana in momentul in care a auzit numele Alinei Dinuta. Dupa care ne-a directionat scurt catre purtatorul de cuvant al institutiei.
Directorul DGASPC Cluj, Daniel Tamas, spune ca „la un moment dat am primit un material de la o fundatie si noi am permis accesul la examen”. Cu alte cuvinte, recunoaste ca Alina a fost primita in examen doar dupa interventia Fundatiei Light into Europe si a Consiliului Judetean Cluj, care nu le cereau decat sa respecte legea si sa-i permita unei nevazatoare sa sustina un examen pentru ocuparea unui post.
„E posibil, avand in vedere ca nu-mi aduc amintesa fi fost vreo situatie similara in institutie.. e posibil ca cei de la Resurse Umane sa nu fi stiut ca se poate sa sustina examenul”, sustine el.
In plus, directorul sustine ca Alina a fost mutata intr-o alta sala si ca nu a fost nevoita sa sustina examenul pe hol. Cu toate acestea, insusi directorul Molnar semneaza un raspuns la contestatia depusa de Alina, in care se plangea de faptul ca a fost obligata sa iasa pe hol, pentru ca supraveghetorii nu au lasat-o cu castile, de frica sa nu copieze, iar ceilalai examinati erau deranjati de vocea din calculator.
